Naghib Mahfuz, O mie şi una de nopţi şi zile, Traducere de Mihai Pătru, Editura Humanitas fiction, Ccolecţia „Raftul Denisei“,
Bucureşti, 2008, 242 p.
Poveştile fascinante ale Şeherezadei,
în care duhuri malefice transformă vieţile banale în
adevărate aventuri, cu răsturnări spectaculoase de situaţie,
reuşesc să îmblînzească mînia sultanului. Vraja
ţesută de Şeherezada îi salvează acesteia viaţa, dovedind,
încă o dată, puterea neaşteptată ce se regăseşte în
aparenta fragilitate şi efemeritate a cuvintelor. Violenţa
vindecată prin forţa nebănuită a blîndeţii ce se ascunde
în farmecul poveştilor şi al fantasticului este lecţia pe
care o oferă Şeherezada. Pe ea o vedem întotdeauna ca fiind
povestitorul prin excelenţă, ea este cea care ştie pînă
unde trebuie împinsă graniţa ficţiunii în aşa fel
încît ascultătorul să rămînă vrăjit şi captiv
în lumea ei iluzorie, iar ea să se poată întoarce în
siguranţă în cadrul real. Aşa cum o ştim din O mie şi una
de nopţi, Şeherezada înaintează cu uşurinţă prin
labirinturi fantastice, deţinîndu-le misterul şi folosindu-l
ca o cheie prin care îşi ţine ascultătorul captiv în
firele vrăjite ale naraţiunii sale. În tărîmul ei
ficţional, Şeherezada stăpîneşte traseele pline de capcane
prin care îşi poartă ascultătorii şi nu este amăgită de
plăsmuirile care deschid porţi către lumi în care imaginaţia
abia cutezase să se aventureze.
O Şeherezadă al cărei rol de
povestitor s-a încheiat este greu de închipuit. Imaginea
de simplă soţie a sultanului nu pare verosimilă, iar întoarcerea
ei într-o realitate ce nu mai păstrează nimic din magia pe
care o întreţinuse nopţi de-a rîndul ar deveni
incompatibilă cu statutul Şeherezadei de creator de poveşti. A
construi o Şeherezadă lipsită de universul ficţional ce i-a
salvat viaţa, o Şeherezadă ce nu mai aparţine, într-un fel
sau altul, poveştilor, nu s-ar susţine.
Astfel, hotărînd să continue
cele o mie şi una de nopţi ale Şeherezadei, Naghib Mahfuz nu face
decît să prelungească supranaturalul şi în ceea ce
părea a fi realitate, străină deci de acţiunea – benefică sau
nu – a duhurilor magiei. Fantasticul invadează lumea obişnuită,
în care încep să acţioneze aceleaşi legi ce păreau
destinate tărîmurilor magice. Visul lasă urme în
realitate, iar oamenii sînt supuşi hazardului unor forţe
care, amintind de Visul unei nopţi de vară, nu vor decît să
arate că destinul muritorilor este inevitabil supus întîmplării.
Spirite ale răului, eliberate întîmplător de blesteme
vechi de mii de ani, se iau la întrecere cu duhuri a căror
influenţă în viaţa oamenilor este benefică. Competiţia
între bine şi rău îi aruncă adesea pe muritori în
capcanele morţii sau ale nebuniei, dar, uneori, intervenţia
duhurilor malefice nu face decît să înlesnească un
final fericit. O asemenea situaţie este cea în care se află
sora Şeherezadei, Duniyazad, care petrece – în vis însă,
după o uneltire a întruchipărilor Necredinţei şi ale Răului
– o noapte pasională cu un tînăr negustor de parfumuri, Nur
Ad-Din. Urmele acelei nopţi se păstrează însă şi după
sfîrşitul visului, astfel că viaţa Duniyazadei – promisă
de către sultan unui vistiernic – , cît şi a Şeherezadei
sînt puse în pericol. Povestea despre un vis în
care se întîlnesc şi se îndrăgostesc doi tineri
care nu se cunoscuseră se răspîndeşte şi însuşi
sultanul promite să îi ajute pe aceştia să se regăsească,
ţinîndu-şi cuvîntul chiar atunci cînd descoperă
că este vorba despre Duniyazad.
Coborîtă acum într-un
cadru diurn al fantasticului şi simţind că nu mai are nici o
putere, Şeherezada pare că devine ea însăşi un personaj
dintr-o poveste pe care, pînă atunci, era obişnuită să o
urzească. Nu mai deţine controlul asupra miraculosului, fiind şi
ea supusă unor legi aparent arbitrare, temîndu-se că furia
sultanului, doar adormită, ar putea să se manifeste cu şi mai mare
amploare. Funcţia ei de narator a glisat înspre cea de
personaj, la fel cum fantasticul, destinat nocturnului, şi-a
prelungit firele de magie şi în cadrul diurn. Pare că
Şeherezada, în incursiunile sale prin tărîmurile
nesigure şi strălucitoare ale fanteziei, s-a rătăcit pentru o
clipă şi, pierzîndu-se în labirinturile create de
imaginaţia ei, a rămas captivă printre plăsmuirile sale.
Şeherezada trebuie să renunţe la rolul său sigur de Narator şi
să-şi urmeze soarta într-o lume guvernată de vis şi
fantasme. Ultimele umbre ale nopţii nu au spulberat iluzia
poveştilor, ci au proiectat-o mult dincolo de palat, asupra
întregului oraş, asupra celor mai obscure periferii, în
care oameni obişnuiţi se confruntă cu situaţii pe care în
zadar încearcă să le explice în ordine raţională.
Sînt oameni simpli, cărora li se oferă puteri neaşteptate,
de care, adesea, dispun cu nesăbuinţă, grăbindu-şi sfîrşitul
tragic. Promisiunea de a intra în posesia unor comori îi
împinge pînă la crime, spre care sînt îndemnaţi
de acele forţe malefice care nu vor decît să rîdă de
slăbiciunea umană. Cine nu sfîrşeşte condamnat la moarte,
este adus în pragul nebuniei, aşa cum se întîmplă
cu aga Jamasa, de care se vor lega, într-o măsură mai mare
sau mai mică, toate personajele, fie prin rudenie, fie prin
intermediul ajutorului întîmplător pe care fostul agă
îl oferă celor a căror viaţă a fost tulburată de
intervenţii neaşteptate, misterioase.
Aparenta nebunie şi schimbarea
identităţii sînt esenţiale pentru ca un personaj să poată
lua parte la vîltoarea unei lumi supuse fantasticului, fără a
se lăsa zdrobit de ea. Cu ajutorul unui duh benefic, Jamasa capătă
o nouă înfăţişare, necesară după ce fusese condamnat la
moarte, sub învinuirea că nu reuşise să ţină sub control
nelegiuirile. Jamasa nu numai că reuşeşte astfel să rămînă
în apropierea familiei, dar ajunge să judece mai drept ceea ce
se petrece în jurul său, avînd ocazia să îl
determine şi pe sultan să înţeleagă evenimentele într-un
sens mai profund.
Adus pe calea cea bună prin poveştile
Şeherezadei, sultanul trăieşte plin de remuşcări pentru tot ceea
ce în trecutul său însemnase crimă şi nedreptate şi
îşi petrece nopţile umblînd deghizat, pentru a observa
şi a înţelege mai bine situaţiile, învăţînd
cît de uşor este să te hazardezi în exprimarea
judecăţilor de valoare şi cît de eronate sînt, în
majoritatea cazurilor, acestea. În plimbările sale nocturne,
sultanul se întîlneşte adesea cu Jamasa, care, prin
simplitatea şi prin aparenta sa nebunie, reuşeşte să îl
facă să vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Jamasa
capătă atributele unui înţelept, el fiind cel care îl
scapă pe sultan şi pe cei mai importanţi oameni de farmecele unei
femei – care nu era decît deghizarea unei forţe a răului –,
considerînd că nu are sens a-i umili în public, pedeapsa
cea mai aspră urmînd a fi sentimentul ruşinii.
În peregrinările sale, sultanul
se întîlneşte cu diferiţi oameni şi ascultă
nenumărate poveşti care îl fac să conştientizeze cît
de greu este să delimitezi aparenţa de ceea ce e, într-adevăr,
real, şi cît de nedrept s-a purtat pînă atunci.
Fantasticul ce i-a tulburat chiar şi pe oamenii cei mai simpli nu se
mai arată ca un simplu factor al destabilizării, ci ca o etapă
necesară în traseul sultanului către conştientizarea
adevărului că ceea ce el consideră putere absolută nu are decît
consistenţa unui zîmbet dispreţuitor al vreunui duh
capricios.
Tot ceea ce ţine de vechea sa viaţă
i se pare de neîndurat, astfel că pleacă, trecînd prin
acelaşi proces de transformare fizică precum Jamasa. Ajuns pe un
nou tărîm al visului, trăieşte acolo pînă cînd
încalcă singura regulă, aceea de a nu deschide o uşă, ce îl
trimite înapoi în vechiul său oraş prăfuit şi trist.
Îmbătrînind pe loc, fostul sultan se întîlneşte
tot cu Jamasa, vocea înţelepciunii, care îi arată că
nu există nici o cale pentru a ajunge la adevăr, şi nici vreun
mijloc de scăpare reală din mrejele iluziei.
Scrisă într-un ritm alert, uzînd
de un fantastic ce punctează echilibrat momentele naraţiunii,
evitînd astfel, o suprasaturare obositoare, O mie şi una de
nopţi şi zile este o carte ce aminteşte de naturaleţea poveştilor
Şeherezadei, prelungind puterea visului şi a iluziei din cadrul
difuz al nocturnului, în cel presupus raţional al diurnului.
Este un tip de fantastic pe care, probabil, nu l-am mai întîlnit
demult, de cînd ne lăsam vrăjiţi de magia celor o mie şi
una de nopţi, şi pe care îl întîmpinăm cu
sentimentul ineditului.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters