OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Diana ADAMEK
Ochiul de linx. Barocul si revenirile sale
Editura Limes, Cluj, 2004, 208 p.

Studierea fenomenelor literare si artistice a reprezentat, mai ales in ultimul secol, un continuu subiect de discordie pentru cercetatori, in special din cauza decupajului subiectiv al periodizarilor. Unul dintre cele mai controversate fenomene, sub acest aspect, este eternul baroc, citit si recitit pina la epuizare. Teoretizarea prea intensa a unui fenomen cultural atrage dupa sine estetizarea produselor sale artistice, in detrimentul unei trairi autentice a re-citirii acestora, in contextul valabilitatii lor in prezentul receptarii. Un fenomen similar s-a petrecut si cu barocul.

- Intre baroc si manierism – eterna dilema
Epuizat conceptual si sistematizat in doua directii solide de cercetare, barocul are astazi trasat un cadru terminologic indeajuns de riguros incit sa nu se mai poata aduce, cu usurinta, teze reale capabile sa le rastoarne pe cele deja consacrate. Dorinta de a da o coerenta si un sens istoriei literaturii si artelor s-a manifestat in identificarea unor constante culturale valabile indiferent de timp si spatiu: teoria barocului ca „eon“ la Eugenio d’Ors, continuat de Jean Rousset, Rosario Assunto si Alexandru Cioranescu, pe de-o parte; teoria manierismului ca permanenta a spiritului creator la Curtius si Hocke, pe de alta parte. Aceste doua scoli rivale sint imposibil de reconciliat, in conditiile in care cei dintii izoleaza manierismul ca pe un paria al barocului, iar cei din urma discuta barocul ca fixat in timp si spatiu, orientat ideologic si sustinator al Contrareformei.

In ciuda acestor flagrante diferente terminologice si de periodizare, de conceptualizare a fenomenelor literare si artistice, Diana Adamek, autoarea studiului Ochiul de linx. Barocul si revenirile sale, isi propune unificarea celor doua directii, utilizind notiunile de „baroc“ si „manierism“ in variatie libera, tratindu-le ca sinonime. Plecind de la o arborescenta definitie a barocului, Diana Adamek cauta sa construiasca o „poetica a privirii“ ce porneste, la rindul ei, de la demonul launtric al acestui fenomen: Imaginea si receptarea sa in timp si spatiu.
Lucrare de sinteza a cercetarilor anterioare ale barocului si ale manierismului si nu de teza, Ochiul de linx se structureaza in doua parti (Ochiul de linx si Ochiul rosu, ochiul alb), cea de-a treia reprezentind un corpus de articole publicate in Tribuna, intre 1990-1992, si redate cu scopul de a exemplifica revenirile barocului in spatiul romanesc interbelic.

Metoda de structurare a studiului este una clasica, sub aspectul formal al organizarii treptelor argumentarii si totodata una baroca, sub aspect continutistic primind incarcarea textului propriu cu referinte bibliografice consacrate. Jean Rousset, Eugenio d’Ors, G.R. Hocke, Al. Cioranescu si Edgar Papu sint printre cei mai citati autori in incercarea de a-i unifica intr-o teorie asupra recurentei spiritului baroc. Hocke insusi s-a opus acestei unificari conceptuale, insistind in repetate rinduri (Lumea ca labirint, Manierismul in literatura) asupra diferentelor de metoda, concept si realizare artistica ce despart barocul de manierism.
Prima parte construieste, din autorii sus-numiti, o definitie in trepte, monomembra sau sintagmatica, a barocului. Barocul este echivalat, pe rind, cu „miscare“, „spirit dilematic“, „naturi duale, inima bivalenta“, „ochi de linx“, „perla“, „stare de criza“, „paun“, „ostentatie“, „fascinatie“, „viata ca teatru“, „evanescenta“, „anamorfoza“, „oglinda“, „labirint“, „imperiu al anti-economiei“, „estetica a iregularului“, „model organic“, „frenezie si vitalitate senzuala“. Fiecare definitie este sustinuta cu ample citate din cercetatorii de marca ai fenomenului.

- Reactualizarea definitiilor barocului prin curente ca vitalism, impresionism,
existentialism si alte curente literare
Neajunsul acestei definitii tentaculare a barocului este diversitatea criteriilor care au stat la baza construirii ei. Notiunile ce echivaleaza cu „baroc“, la Diana Adamek, sint fie atribute ale curentului, fie functii ale sale, fie teme sau motive. Este, asadar, o definitie tematica si care ignora un element esential: forma creatiei artistice. Fara indoiala ca tema unui artefact este extrem de importanta, dar nu ea ii garanteaza existenta, ci forma prin care artistul se exprima. Nu temele barocului il distanteaza de alte curente, ci formele sale care incalcau deliberat tabuurile clasicistilor. Nu e de mirare ca Hocke isi subintituleaza studiul Manierismul in literatura: „Alchimie a limbii si arta combinatorie esoterica. Contributii la literatura comparata europeana“.

Asadar, manierismul, ca si barocul, de altfel, se defineste printr-o forma artistica aparte.
A doua sectiune a studiului Dianei Adamek incearca sa traseze elemente barochiste pentru o poetica a privirii, urmarind fenomenul prin revenirile sale din secolul al XX-lea. Construita simetric fata de partea intii, a doua parte parcurge, in trepte, reactualizarea definitiilor barocului prin curente ca vitalismul, impresionismul, existentialismul, prin proiecte literare consumate rapid ca Noul Roman francez sau printr-un context mai larg, acela al romanului latino-american. Ceea ce Diana Adamek numeste „reveniri ale barocului“ sint, in realitate, teme literare, nu intotdeauna de factura baroca. De exemplu, simultaneitatea trairilor contradictorii nu e proprie omului baroc, nu este definitorie pentru el. O regasim cu mult inainte, in poezia medievala a trubadurilor sau in Cantonierul lui Petrarca.

Dincolo de inconsistenta definitiei barocului, supus unor criterii foarte variate, terminologia si telos-ul cartii nu sint clar precizate. Se vorbeste de o „poetica a privirii“, fara sa ni se spuna cine si cum vorbeste. In prima parte, se anunta ca privirea apartine receptorului, el fiind cel care investeste cu diverse atribute opera baroca. In a doua parte insa, privirea se schimba brusc de la receptor la creatorul operei de arta sau al operei literare.
Din dorinta exemplificarii cit mai riguroase a revenirilor barocului, Diana Adamek nu tine cont de diferentele de sistem, de ontologie intre curente foarte diferite atunci cind identifica teme de esenta baroca la Sartre si Camus, pe de o parte, si la generatia anilor ’30, de la noi (Eliade, Cioran, Noica), pe de alta parte. Oricit de unitar si unidirectionat am dori sa vedem Istoria, ea variaza in timp si spatiu, primind diferentele intre curente si nu similitudinile. Altfel, am subsuma toate constructele literare si artistice unui singur fenomen, ceea ce ar transforma istoria culturii intr-un melanj monocolor.

- Studiul Dianei Adamek pacatuieste printr-o viziune unidirectionata
si unificatoare
Fara indoiala ca un curent literar nu poate fi strict periodizat, el revenind si in alte epoci. Aceasta se datoreaza faptului ca poarta in el o serie de valori si probleme ce tin de ontologia fiintei umane, universal valabile, si care nu inceteaza sa apara pentru ca nu au fost si nici nu vor fi solutionate. Dar aceasta s-ar putea afirma si despre clasicism, si despre romantism, nu doar despre baroc.
Studiul Dianei Adamek pacatuieste printr-o viziune unidirectionata si unificatoare a istoriei literaturii, sub imperiul hegemonic al fastuosului si inepuizabilului baroc, fenomen care intinde capcana dominatiei absolute, odata ce te situezi in interiorul sau atunci cind procedezi la judecarea produselor sale artistice.