OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De cincisprezece ani, toamna incepe cu greva in invatamint. Daca nu e toamna, e iarna. Sau primavara. In 1990, cind am dat concursul de asistent, proba practica, seminarul, am tinut-o doar cu comisia: facea Liga greva. Se face greva pentru suplimentarea bugetului invatamintului, pentru majorarea burselor, pentru ieftinirea caminului, pentru majorarea salariilor profesorilor. Uneori fac greva studentii, alteori profesorii, de cele mai multe ori fortele se unesc. Sub orice guvern, aceleasi probleme. Ar trebui planificate grevele acestea, trecute in calendar pe zece ani inainte.

Marturisesc sincer ca nu inteleg aceasta forma de protest in invatamint. Pe cine deranjeaza o greva de citeva zile a noastra, a profesorilor? Pe elevi? Doamne pazeste, copiii mei sint fericiti cind fac „profii“ greva. Pe guvernanti? Sa fim seriosi. Singurii deranjati pot fi parintii cu copii mici – etapa de care sefii cei mari au cam trecut –, care nu mai au unde sa-i lase in timpul zilei. Si asta daca e greva serioasa, altfel... Dar si ei se mai aranjeaza cu matusa, cu bunica. Incurcati cu adevarat sintem doar noi, profesorii, si de greva noastra, si de a elevilor sau studentilor. Noi trebuie sa ne facem materia, n-avem loc de-ntors, n-avem cind sa recuperam, nici un copil normal n-ar accepta sa vina in plus la scoala – si nici n-ar mai avea cind –, iar de comprimat materia, nici vorba. In plus, multi profesori nu sint sindicalizati; daca, prin absurd, s-ar face o greva serioasa, lunga, cine, din ce bani, ne-ar plati?

Singura greva pe care as intelege-o – si la care as participa bucuros – ar fi inghetarea anilor terminali prin netinerea examenelor de bacalaureat sau licenta. Cred ca asta ar fi mai eficienta. Ia imaginati-va ce panica: o generatie intreaga aminata. Si citi copii de deputati si de senatori (profesori universitari, multi dintre ei) si de gusati care nu dau doi bani pe noi ar ramine cu ochii-n soare! Ce priveliste! O frumusete! Atunci sa vezi disperare, mai ceva ca la grevele din spitale. Sigur, ar trebui sa ne concentram pe bacalaureat, copiii de oameni cu bani merg la facultati particulare, n-am avea mari sanse cu licenta.

Si ar trebui sa rezolvam cumva acoperirea cu studenti in toamna urmatoare... Greu. Oricum, s-ar organiza o alta sesiune in toamna, in iarna, si cine trebuie ar lua ce examen are de luat. Dar si asa i-am speria, i-am scutura un pic, ne-ar mai ridica moralul. Mama, ce mi-ar placea!
Vise. S-a mai discutat despre asta, ideea nu e noua. De fiecare data, vajnicii sefi de sindicat care organizeaza, cu succes maxim, pichetarea guvernului in vreo zi de marti, taman in alea trei ceasuri rele, un fel de pauza de masa, o dau cotita cind e sa fie. Profesorii ar face-o, sint suficient de disperati, ar trece si peste scrupule si peste rusine. Se vorbeste, se pregateste, apoi sindicalistii se dau filotimi, brusc nu mai pot dormi de grija tarii, se gindesc la amaritii de copii, li se face mila, cad la pace, sint de acord sa mai dea guvernului o sansa si totul se fisiie. Vorbim si noi vorbe, asa, sa ne mai treaca uritul.

Ce jale! In ce hal ne-au adus daca ne face asa placere gindul la o porcarie care ar lovi de-a valma in copii si studenti, care chiar n-au nici o vina. De fapt, cred ca nu exista solutie pentru invatamint. De radicalizat, noi nu ne putem radicaliza. Nici mina pe pusca n-o sa punem, desi sintem in legitima aparare. „Sa nu dea Dumnezeu cel sfint...“, asta nu-i pentru dascali. La noi merge „Bucurosi le-om duce toate“. Sintem la mina lor. Iar ei stiu asta foarte bine. Acum, sa ma iertati, ma grabesc, intru la ore.