OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andrei CODRESCU
Selected Poetry/Poezii alese
Traducere in limba romana de Ioana Ieronim, Editura Paralela 45, 2000

In Prefata traducatorului la volumul Poezii alese/Selected Poetry al lui Andrei Codrescu, Ioana Ieronim noteaza: „Nu putine din versurile americane ale autorului rezoneaza peste spatiu si timp, unind intr-un fel particular cele doua limbi si lumi ale sale“. Aceasta idee reflecta modul difuz in care poate fi perceputa poezia lui Andrei Codrescu. Pe de o parte, Codrescu este scriitor american, unul cunoscut si apreciat peste Ocean. Pe de alta parte, autorul a pastrat o multime de coordonate ale copilariei si primei juneti petrecute in Romania. Sensul unificarii sensibilitatii romanesti cu cea americana este, in opinia mea, o expresie triumfatoare a libertatii. Social vorbind, Andrei Codrescu da raspuns, prin poezia sa, oricarei forme, oricarei tentative de a oprima libertatea individuala. Traiectoria sa poetica e marcata temporal si spatial in volum: Personae: Sibiu to New York (1970-1972), San Francisco (1973-1974), Monte Rio (1974-1978), Baton Rouge &New Orleans (1986-1995). Poate nu intimplator, antologia publicata la Editura Paralela 45 reface o actiune poetica de 25 de ani.

Este aceasta antologie o biografie poetica a unui om liber, care pledeaza pentru libertate. Si unde daca nu in America acest spirit deschis, inteligent si ironic s-ar fi putut simti mai bine? Exemplar pentru atitudinea lui Codrescu in fata lumii mi se pare poemul Sursa interioara. E un poem din ultima perioada de creatie reflectata in antologie, dar un poem care exprima foarte bine „starea de spirit“ pe care o transmite poezia lui Andrei Codrescu. E un poem despre libertatea si superioritatea creatorului in fata Terorii. Cea din urma e reprezentata de sinistrul cuplu Stalin &Lenin. Poezia ii are in centru pe Ted Berrigan, unul dintre preferatii lui Codrescu, si pe Frank O’Hara. Printr-o ars combinatoria stapinita excelent, poetul isi aduce „personajele“ fata in fata. Poetii sint invingatorii nu pentru ca ar fi mai puternici, ci pentru ca sint umani, ei fac de fapt lumea sa se miste. Ei sint cei care inventeaza, a se vedea trimiterile la manifestul personist al lui O’Hara, ei sint cei care pastreaza firescul intr-o lume incrincenata: „Imagineaza-ti ca Stalin il suna pe Maiakovski/ Imagineaza-ti ca Stalin il suna pe Frank/ Nu poti?/ dar Frank telefonindu-i lui Stalin?/ Bineinteles./ de mustata sa vorbim./ Tacerea s-o ametim“. A pastra firescul, a fi liber sint mize esentiale ale poeziei lui Codrescu. Poezia e mai presus de orice ideologie, de orice „drog“ menit, in cele din urma, sa cucereasca individul. Contextualizata la inceputul anilor ’70, cind demagogia comunista avea succes inclusiv in America, in perioada San Francisco a autorului, atitudinea e polemica. Ea se reflecta astfel intr-un poem ca Manifest: „De opium avem nevoie nu de adevar./ asta doar daca sintem si sintem tintuiti moral de perete/ cu o lance de aur. Sint/ tintuit pe fruntea ta, Karl Marx, ca un/ fluture pe o fusta./ o cale de iesire e prin singe, singele/ tau. Aici, inconjurat de seninatatea si/ transparenta opiumului/ navigam spre insula singelui tau./ La oprire facem experienta noptii./ Cind mergem mai departe ne scalda lumina zilei“. Asumarea libertatii e expresia existentei unui om intreg. Aceasta coerenta finala a eului, peste „mode si timp“, se observa poate, in primul rind, din consecventa cu care e aparata ideea libertatii.

In Mnemobenzina, imaginea dictatorului dement, Ceausescu, tulbura apele memoriei. „Citeva mii de mile spre Rasarit in tara noastra comuna/ dictatorul nebun, ceausescu, monstru cu barbia tripla/ al carui loc in Iad il tin prizonierii politici stirbi/ vinturind flacarile cu brosuri/ (cindva el a urmat celui ce-o inlaturase/ pe regina iubita de cel decedat)/ ordona demolarea vechii capitale/ ca sa faca spatiu pentru statuile lui.“ Discutind despre „coerenta eului“, ne-am putea afla in miezul unui paradox, daca luam in discutie prima secventa a volumului: Masti: Sibiu- New York (1970-1972). Aici, pe modelul lui Fernando Pessoa, Andrei Codrescu (isi) creeaza citiva heteronimi: Julio Hernandez, Peter Boone, Alice Henderson – Codrescu si Calvin Boone. Desi investiti „cu o biografie incipienta“, cum spune insusi autorul, aproape toti „sfirsesc“ sub numele Andrei Codrescu. Cariera „heteronimelor“ este scurta si pentru ca, desi lumea lui este una plurala, „marea descoperire dupa treizeci de ani ai mei a fost pluralitatea“ afirma autorul intr-un poem, eul lui Codrescu are, pina la urma, o coerenta precisa. Pornind de la asumarea libertatii descoperim un poet lucid, ironic dar si autoironic, gata sa resemnifice marile teme ale poeziei ca in Au bout du temps. „Atit de tirziu in Secolul 20/ Atit de tirziu in Secolul 20/ Aproape la sfirsitul Secolului 20/ Stau la mine in casa/ In casa mea modesta si fara semnificatie/ Si-mi fac griji din pricina de penis / DE PENIS PENTRU DUMNEZEU!“

Din asumarea libertatii si din luciditate se naste oroarea fata de repetitie, de cliseu. Orice dogma e relativizata, „a sustine cauza“ devine obiect al ironiei. „Ziarul va fi publicat de doua ori pe zi, de patru ori pe noapte./ cititorii vor fi meschini, nelinistiti, gata sa ucida pentru cauza./ vor fi o puzderie de cauze, una pe ora, iar in/ editiile de mai tirziu, una pe minut“ (Noua gazeta). Un sens autoironic, hranit de aceeasi libertate &luciditate, regasim in poemul Teza despre umor. E un poem specific pentru Andrei Codrescu, care pune fata in fata contrarii pentru a le armoniza poetic, pentru a le „umaniza“ in felu-i caracteristic. „Intr-o gazeta comica totul suna comic./ de ani de zile imi public poemele in gazete comice/ ca sa nu observe nimeni/ cit sint de triste./ Antologatori tristi mi-au scos totusi poemele din context/ si le-au pus in antologii triste iar acolo/ au inceput sa straluceasca de lacrimi fiindca/ din toate erau cele mai triste poeme./ Cu gustul meu pentru comicarie/ si-un anturaj de convivi tristi/ ajung in brazilia sa-mi iau premiul./ premiul consta din cruce, ghilotina/ si ardei iute./ sint antologat. De nimic nu-mi pasa.“ (Auto)ironia din Teza despre umor, pornita din punerea fata in fata a ceea ce e comic si trist, va evolua, in ultima parte a selectiei prezente in volum, catre – traducind cu un chiasm – o „umanizare a dezumanizarii“, miza pe care o percepem in Sursa interioara, dar care e si mai clara in poemul, aleg titlul american, Comrade Past and Mister Present. In acest poem de mari dimensiuni, tradus exceptional, ca de altfel intreaga carte, de catre poeta Ioana Ieronim, Andrei Codrescu suprapune, dinamitind epicul, modele existentiale. Inspaimintat de discursivitate si descriere, Codrescu construieste un discurs cvasisuprarealist, ordonat totusi subteran de aceeasi orbitoare credinta in libertate din care se nasc poemele sale. O energie vesnic tinara da prospetime intregii poezii a autorului. Relaxat, lucid, ironic, profund fara a fi crispat, Andrei Codrescu ne face partasii unei experiente existentiale si literare unice. Cu toata aparenta ei transparenta, poezia lui Codrescu este incomoda si densa, expresie a unui spirit care te provoaca sa gindesti repede. Cu atit mai remarcabil efortul de traducator al Ioanei Ieronim, cu atit mai remarcabil efortul Editurii Paralela 45 de a ne oferi o editie bilingva, cea mai potrivita?, a poeziei lui Andrei Codrescu.