Nr. 749 din 21.11.2014

Epistolar
Restituiri
Avanpremieră
Editorial
Eveniment
Actualitate
Inedit
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Eseu
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Februarie   |   Numarul 307   |   FILM. München, un eseu despre violenta

FILM. München, un eseu despre violenta

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Pe genericul de inceput al ultimului film semnat de Steven Spielberg, titlul München (Munich) se desprinde dintr-o lunga lista de mari orase ale lumii, care umplu intreg ecranul. Pe parcurs, vom realiza ca fiecare dintre aceste metropole are o oarecare legatura cu actiunea peliculei; in fiecare dintre ele se manifesta violenta, venind fie din partea gruparilor teroriste, fie din a celor antiteroriste. Spielberg pare a spune ca filmul sau putea sa se cheme la fel de bine Ierusalim sau Tel Aviv, dar si Londra, Paris sau… New York York (s-a discutat mult, poate chiar excesiv, despre semnificatia cadrului final, cu Turnurile Gemene, care ar sugera ca exista o filiatie intre atentatul care a indoliat Jocurile Olimpice din 1972 si cel care a umplut de lacrimi America in 11 septembrie 2001). Concluzia vine de la sine: popularul regizor nu a intentionat sa vorbeasca (doar) despre un anumit atentat terorist si consecintele sale („dialogul“ cu „replici“ otravite aparut intre cele doua tabere, la care se refera un personaj), ci despre esenta violentei.

Si totusi, filmul se cheama München, iar Spielberg tine sa isi justifice alegerea, asa ca fragmenteaza povestea agentului israelian Avner (un Eric Bana la superlativ) si a oamenilor sai, introducind tam-nisam, in momentele de aparenta acalmie (dar si de tulburare sufleteasca pentru erou), trei flashback-uri cu evenimentele tragice petrecute in Satul Olimpic si pe aeroportul din München la inceputul lui septembrie 1972. De ce tam-nisam? Pentru ca secventele ne apar ca amintiri (viziuni?!?) ale lui Avner, care participase la operatiunile de salvare a ostaticilor israelieni, la fel ca jumatate din planeta, doar prin intermediul televizorului. Iar ultimul flashback, suprapus peste o scena de sex, este de efect (genul de efect pe care il intilnim in productiile de serie B cu pretentii artistice), dar si antispielbergian.
Trecind peste aceste secvente (din fericire scurte) care se potrivesc ca nuca in perete cu restul filmului, München este un thriller politic excelent, care nu isi plictiseste nici o clipa spectatorii, de la debutul in forta si pina la finalul deschis, care indeamna la meditatie.

Cit despre inexactitatile/falsificarile descoperite de unii comentatori (vezi si articolul lui Alexandru Hancu din numarul trecut al revistei), eu cred ca ar trebui sa vedem in creatia lui Spielberg nu un film (cvasi)documentar, ci unul de fictiune, chiar daca „inspirat din evenimente reale“ (atentie, nici macar „bazat pe evenimente reale“!). Astfel, nu lipsesc unele locuri comune hollywoodiene, precum periclitarea inocentei sau seducatoarea ucigasa, la fel cum nu lipsesc nici eternele obsesii ale regizorului (familia si casa), tratate insa destul de surprinzator. Secventele violente sint filmate hiperrealist (aici se vede intr-adevar mina lui Spielberg), unele dintre el (uciderea primului cap terorist palestinian sau cea a spioanei olandeze) fiind chiar memorabile, reconstituirea epocii ne convinge pe deplin, distributia este ireprosabila, iar imaginea lui Janusz Kaminski merita macar o nominalizare la Oscar. Nu in ultimul rind, este un film corect politic si nepartinitor, chiar daca, inevitabil, israelienii sint in centrul actiunii.

Mergind chiar mai departe, München mi se pare mai degraba un frumos eseu despre violenta (cu concluzii uneori prea mult scoase in fata, ce-i drept) decit o reconstituire cu pretentii de autenticitate. Astfel, atentatul de la München si riposta israeliana reprezinta pentru Spielberg doar pretextul anecdotic necesar pentru a-si expune ideile pacifiste (de exemplu, „Cine seamana vint culege furtuna“). Ca exista diverse tipuri de violenta, unele mai indreptatite decit altele, aceasta este problema istoricului sau a politologului, nicidecum a artistului.

 
 
 
Cele mai citite articole
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Votul ca reacţie
România inimaginabilă
Sete de vot
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
Votul ca reacţie
„Dostoievski văzut de contemporanii săi“
Poveste savuroasă, lectură febrilă. Postfaţă la „Tandem“
Cele mai recente comentarii
@Claudia Vilceanu
?
Psihanalitic, despre mizeria morala a alegerilor
bre, Petre, bre,
analize demne de retinut
 
Parteneri observator cultural
Oamenii Timpului