OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trebuie sa recunosc ca mi-am propus ca-n urmatorii doi ani, s-o aduc pe Björk in Romania. Cum? Nu stiu inca. Important e ca i-am cunoscut pe citiva dintre apropriatii ei. Si ca, mai mult, unul dintre ei i-a povestit cintaretei de romanul nebun care a venit tocmai pina-n Islanda pentru concertele ei. Unde sa aiba insa loc concertul in Romania? Aici chiar am citeva solutii: o ocna, o biserica, o pestera. Oricum, ceva straniu, unde sa nu fie nevoie de microfon si unde sa nu intre mai mult de 200 de oameni. La urma urmei, exista atitia fani Björk in Romania? Ma-ntreb...
Din acest gind plus altele care ma bintuie in momentul de fata, a iesit urmatorul vis.

Sint la Cluj probabil pentru pregatirea Festivalului International de Film Transilvania care va avea loc in iunie, aflu ca Björk e in localitate si ca diseara da un concert, imi iau prietenii cu mine, Anca, Leo, Elena si Bogdan, cum de erau si ei la Cluj nu stiu, ca n-au nici o treaba cu festivalul, dar nu ma mir, ca e vis, ce naiba, intram in sala, cam de 400 de locuri, nu platim nimic, nu stiu din ce motiv, e destul de gol, cam 100 de suflete, dar imi zic, poate ca nu sint mai multi fani Björk in tara asta, Björk deja cinta, dar se aude ca dracu’, nici nu-mi dau seama ce cinta, imi trag prietenii dupa mine si mergem in primul rind care in mod suspect e aproape liber, il vad si pe Andrei in coada grupului nostru, pe rindul doi se danseaza insa in draci, majoritatea fete, care sint in picioare si dau din cap si plete, Björk nu e pe scena, ci chiar in spatiul strimt dintre scena si primul rind pe care ne asezam noi, dintre toti Björk il ia pe Andrei la dans, care Andrei roseste pina-n virful urechilor, eu mor de ciuda, Leo zice Andrei a dat lovitura, ma tot gindesc cum si cind sa-i spun ca am fost la Reykjavik, la concertele ei, Elena vrea sa-i spuna ceva despre Cosmopolitan, eu ii spun ca nu e momentul si ca sa o lasam sa cinte, Björk se asaza intre noi, desi vocea ei se aude in continuare si incepe sa ne vorbeasca, imi dau seama ca e o banda si ca de fapt se aude foarte prost si ca de fapt nici nu e vocea ei, nu recunosc nici un cintec, iar daca eu nu recunosc, ce naiba, o aud la un moment dat ca spune si-acum ceva de Madonna, e foarte straniu, dar deja vorbesc cu ea despre Islanda si despre concertul de-acolo, ii spun ca stiu o ocna splendida in zona unde ar putea sa concerteze si ca sala in care ne aflam nu are o acustica prea grozava, Elena pomeneste ceva de stilisti si moda, Bogdan tace, pe ceilalti amici parca nu-i mai vad, sala e din ce in ce mai goala, Björk se plimba prin fata noastra si la un moment dat nu se mai aude muzica, ci ea in fata unui microfon incepe sa tina un discurs, jenindu-se parca de faptul ca trebuie sa-l tina, parca in engleza, daca nu ma-nsel, ceva cu drepturile omului, ceva cu ungurii si romanii din Cluj care ar trebui sa traiasca in armonie, cineva din sala, al carei public a devenit dintr-o data foarte numeros, striga ceva la genul cum? cu ungurii? niciodata, Björk, impa-ciuitoare, nu, trebuie sa fim prieteni, dupa care iese pe hol, aproape alergind, ma tem ca fuge inainte sa-i fi spus ce-aveam de spus, alerg si eu dupa ea, iesise doar sa bea un pahar cu apa si sa-si puna rochia pentru partea a doua a concertului, zic, aha, rochia rosie, la care ea scoate din buzunar un ceva care aduce cu un sac de cartofi crosetat si care incepe sa semene, pe masura ce-l desfasoara, cu acea rochie abajur, ii spun, excitat, the famous red dress!, ea imi zice yes, for the second part, but you know that, eu care stiam ca originala era cu pene si cioburi de sticla ii spun, aha, e versiunea low-budget, culmea e ca atunci cind o pune pe ea, tragind-o repede peste cap, chiar aduce cu rochia abajur, intram in scena, ma asez in primul rind, culmea, se aude parca Bon Jovi, iar Björk se converseaza cu oamenii din echipa ei, vreau sa-l sun pe Max in Italia, pe mobil si sa-l las s-o auda citeva secunde in concert, dar n-am ce, pentru ca Björk se intretine cu cineva in timp ce o voce indecisa se aude de pe banda, in sala lumea se comporta de parca nici n-ar fi, eu o rog sa-mi cinte o piesa de pe ultimul album, ea ma intreaba care, eu ii zic, ultimul, Unison, incepe, nu e in engleza, ca pe album, ci in islandeza, sunetul e insa foarte prost, dar sint destul de emotionat, Björk fuge in stinga salii, in spatele unor baricade unde o asteapta oamenii ei, ma cuprinde spaima ca va disparea asa cum a disparut la Reykjavik cind am asteptat-o o ora in noapte la usa din spate, dar vine inspre mine si-mi spune, asteapta-ma aici, ramin acolo, ceilalati ies, sint singur in sala, ceva forfota, afara e deja ziua, tiruri mari trec pe linga mine, probabil cu recuzita de concert, care nu e bine legata si parca sta sa cada pe asfalt, recuzita pe care insa n-am vazut-o pe scena, o masina alba opreste, Björk scoate capul si ma-ntreaba, vii in Islanda, dar acum, fara sa stai pe ginduri, eu ii spun da si ma urc in masina. Dupa care ma trezesc.

E grav, doctore?