OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Săptămîna trecută, situaţia era în fierbere, la momentul cînd revista pleca spre tipar. Am rezumat confruntarea în editorialul „Sare pe o rană deschisă“. În acest număr al revistei, vom reface întreaga polemică, folosindu-ne de ample citate. Mai întîi, a fost scrisoarea deschisă, publicată în Frankfurter Rundschau, de Herta Müller, pe 17 iulie. Scriitoarea germană de origine română îşi explică poziţia publică într-un articol intitulat „Turnători la Academia de Vară“:

Dragă Horia Patapievici,

Aşa cum se poate observa din programul Institutului Cultural Român, la Academia de vară a ICR Berlin, care va avea loc în această lună, vor veni Andrei Corbea-Hoişie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.

E scandalos că România se prezintă în Germania cu aceste persoane, care în timpul dictaturii au colaborat cu serviciile secrete române. În Germania s-a discutat ani de zile în legătură cu problema turnătorilor Stasi, cu consecinţe pe toate planurile: foştii turnători nu pot avea funcţii în universităţi, în presă şi în instituţii culturale.

Dacă ICR-ul se prezintă cu astfel de persoane în Germania, îşi va dăuna sieşi în mod ireparabil, iar participanţii germani vor fi folosiţi la „albirea“ denunţătorilor.

Cum îi vor prezenta angajaţii ICR Berlin pe partenerii de dialog români oaspeţilor germani? Corbea-Hoişie – profesor şi agent al Securităţii ani de zile – şi Sorin Antohi – ani de zile profesor invitat la universităţi europene, pe baza unui titlu fals de doctor şi a unor publicaţii fictive, dar denunţător autentic începînd cu vîrsta de 19 ani? Şi ce vor relata presei germane? Mai bine spus: ce nu vor relata?

ICR Berlin reprezintă vitrina României în Germania – şi se prezintă ca vitrina unui trecut care nu trece. Cine îşi asumă responsabilitatea pentru acest lucru? De la căderea lui Ceauşescu încoace, fiecare instituţie îşi are propria responsabilitate şi îşi exercită influenţa proprie asupra modului în care se trăieşte cu libertatea cîştigată, pentru care sute de oameni au murit împuşcaţi. Am sperat că, în cele din urmă, România se va normaliza (după atîta timp scurs şi după atîtea şanse ratate), cel puţin în domeniul cultural. Mă doare şi mă înfurie faptul că are loc exact contrariul.

Promit să nu mai trec pragul ICR Berlin – şi nu voi fi singura.

Indignarea Hertei Müller este dublată de un articol al scriitorului Richard Wagner, apărut tot pe 17 iulie, în publicaţia Der Tagesspiegel, intitulat „A învăţa de la turnători“. Subtitulul articolului: „Institutul Cultural Român adresează invitaţii colaboratorilor Securităţii. Ar putea fi o întrunire interesantă – sau totul va fi din nou ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic?“. În cuprinsul articolului, Richard Wagner face cîteva referiri la activitatea celor două persoane participante la ICR Berlin:

Antohi este chiar unul dintre cei trei conducători ai evenimentului. La o privire superficială, individul dă dovadă de o carieră academică de poveste, fiind şi implicat social. Ultima oară a predat la Central European University din Budapesta, universitate întemeiată de George Soros. Antohi a fost chiar în boardul instituţiei. În toamna lui 2006, cînd mass-media pregăteau demascarea colaborării lui cu Securitatea, el a venit în întîmpinarea denunţării publice printr-o scrisoare deschisă, în care recunoştea povestea turnătorului „Valentin“.

Andrei Corbea-Hoişie, deţinător al Premiului Herder în anul 1998, cunoscător al Bucovinei şi exeget al lui Celan, a fost ultima oară ambasador al României la Viena. Acolo, după retragerea forţată din postul de diplomat, este profesor invitat de romanistică. Individul versatil, care se bucura de un statut special sub Ceauşescu, ceea ce îi permitea efectuarea a numeroase călătorii în străinătate, a fost şi el activ în cadrul Securităţii. Sub pseudonimul de colaborator „Horia“, el a spionat opoziţia intelectuală din Iaşi. Printre cei vizaţi se numără şi proeminentul critic literar şi oponent al regimului, Dan Petrescu, la a cărui discreditare operată de serviciile secrete Corbea-Hoişie a luat parte: s-a încercat defăimarea lui Petrescu, un liberal incomod, drept extremist de dreapta. În aprilie 2007, cînd CNSAS şi-a pronunţat verdictul unanim, care îl numea pe Corbea-Hoişie drept colaborator al poliţiei politice, acesta nu a obiectat în nici un fel. Dovezile erau apăsătoare.

Richard Wagner consideră că acceptarea lui Sorin Antohi şi a lui Andrei Corbea-Hoişie la ICR Berlin ar ilustra recăderea într-o „amnezie colectivă“:

Dacă însă demascarea reprezintă doar un exerciţiu obligatoriu fără urmări, atunci acestea sînt nişte vremuri bune pentru oameni precum Antohi şi Corbea-Hoişie. Fără valori care să se impună, democraţia rămîne, însă, lipsită de apărare.

La cîteva zile, după ce scandalul a luat proporţii internaţionale, preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a încercat să explice motivele pentru care nu putea interzice participarea celor doi:

Aşa cum nu face judecăţi asupra formulelor estetice propuse de artişti, ICR nu face judecăţi morale asupra ideologiei ori convingerilor lor. Cît despre afirmaţia că ICR, cu prilejul acestei Şcoli de vară, ar exporta informatorii Securităţii, ea este complet tendenţioasă. Ceea ce exportăm este conceptul unui program de studii româno-german integrat, care include o conferinţă şi o şcoală de vară pentru studenţii avansaţi (doctoranzi şi postdoctoranzi din patru ţări: România, Moldova, Ucraina şi Germania; participanţii au fost selectaţi pe baza unui concurs, vezi www.rki-berlin.de), cărora li se oferă posibilitatea să lucreze sub îndrumarea unor excepţionali cercetători din Germania, Romånia şi Israel (Jörn Rüsen, Jürgen Kocka, Moshe Idel, Armin Heinen, Stefan Troebst, Violeta Barbu, Klaus Bochmann, Dietmar Müller, Anke Pfeifer, Vasile Dumbravă, Andrei Corbea-Hoisie, Sorin Antohi). Conceptul acestei şcoli de vară le aparţine celor trei directori (Rüsen, Bochmann, Antohi), iar profesorul Rüsen a insistat asupra colaborării cu Sorin Antohi.

ICR a finanţat acest proiect pentru că este foarte bun, şi, evident, nu pentru că Antohi şi Corbea-Hoişie sînt foşti informatori. Mă întreb: ICR ar fi putut respinge un asemenea proiect cu argumentul că nu lucrează cu Sorin Antohi ori Corbea-Hoişie (să nu uităm, totuşi, de valoarea lor profesională), în condiţiile în care partenerii germani nu numai că nu au ridicat obiecţii morale la acest fapt, ci, în cazul lui Antohi, au optat explicit pentru colaborarea cu el, în calitate de codirector al şcolii? În România nu există un cadru legal în virtutea căruia cetăţenii români care au fost informatori ai Securităţii să fie excluşi din viaţa publică ori academică. Din acest motiv, indiferent care i-ar fi fost scrupulele, ICR nu putea să adopte decît poziţia neutră. Astfel încît valoarea ştiinţifică a profesorilor, decizia acestora de a nu ţine seama de trecutul celor doi colegi români, precum şi posibilitatea oferită tinerilor studioşi din patru ţări de a lucra cu somităţi ale ştiinţei sub auspiciile ICR Berlin au fost motivele care, în cele din urmă, au prevalat în decizia ICR de a finanţa această Şcoală de vară.

Pe blogul său de la www.catavencu.ro, Iulian Tănase prezintă o informaţie interesantă:

Ministerul Culturii din Renania de Nord-Westfalia habar nu are de existenţa institutului din Bochum, al cărui director a declarat Sorin Antohi că este. În aceasta calitate, de director al Arbor Mundi. Institute for Advanced Study in Intercultural Humanism, Bochum, a participat Sorin Antohi la Academia de vară din Berlin, finanţată de ICR. Academia Catavencu de săptămîna trecută a scris că, la un an după demascarea sa (turnătorii adevărate&fals doctorat), Antohi a fost prezent în Germania în calitate de profesor doctor la Research Institute Orbis Tertium din Bucureşti. Nici acest institut nu există. Pare că minciunile falsului doctor în istorie ţin de geografia unei anume patologii.

Fără nici o îndoială, scriitorii Herta Müller şi Richard Wagner pun o mare problemă: cum ne raportăm la trecutul comunist, nu la modul declarativ şi patetic, ci atunci cînd vorbim de persoane reale, care au făcut note informative? În cartea O sută de zile cu Monica Lovinescu de Doina Jela, Monica Lovinescu – care e de părere că „a pierdut enorm cultura română din lipsa de caracter a românilor. Pentru care o carte poate fi mai mult decît o viaţă“ – discută, la un moment dat, despre relaţia dintre talent şi caracter:

E alegerea între două sacrificii, sacrifici conştiinţa sau sacrifici talentul. Mi s-a părut că talentul nu e un lucru excepţional în România şi în nici o ţară, ca să justifice abandonul conştiinţei. Acuma depinde şi de ceea ce scrii, şi de ceea ce conţin acele note. Notele informative n-au scuze.

Probabil că această aprigă şi profundă polemică va continua. Credem că e normal să se discute pe marginea acestei situaţii, care antrenează nu doar aspectele juridice ale lustraţiei, invocate de preşedintele ICR, ci atinge şi problemele morale, cele de reprezentare culturală şi de înţelegere a trecutului comunist, fără protejarea unora şi înfierarea altora.

Traducerea fragmentelor din limba germană a fost realizată de

Cristian CERCEL