„Asasinarea unui autor“
Milan Kundera, unul dintre cei mai
cunoscuţi scriitori din Europa de Est, este şi una dintre vocile
cele mai autorizate să dezvăluie minciuna fostelor regimuri
comuniste. În data de 13 octombrie 2008, săptămînalul
praghez Respekt a publicat, sub semnătura lui Adam Hradilek, un
articol care îl acuza pe Milan Kundera de colaborare cu poliţia
secretă prin denunţarea compatriotului său, Miroslav Dvoracek.
Articolul era însoţit de facsimilul raportului întocmit
de poliţie în data 14 Martie 1950, ziua presupusului denunţ.
Consecinţele au fost deosebit de grave: deşi Devoracek a reuşit să
scape de condamnarea la moarte, a fost condamnat la 22 de ani de
închisoare, fiind eliberat după 14 ani de muncă silnică
într-o mină de uraniu. Arestarea lui Dvoracek s-a produs în
apartamentul prietenei sale, Iva Militka, cea care susţine că a dat
informaţii despre Dvoracek iubitului ei de atunci Miroslav Dlask şi
prietenului acestuia Milan Kundera, pe atunci în vîrstă
de 21 de ani. Scriitorul a negat acuzaţiile şi a mărturisit că nu
îl cunoştea pe Dvoracek. Ecourile nu au întîrziat
să apară.
În numărul din 20 octombrie 2008
al ziarului ungar Népszava, István Szász publică
un articol în care vorbeşte despre opera lui Kundera în
lumina noilor speculaţii. „Trădarea, spionajul şi
colaboraţionismul cu cei aflaţi la putere sînt teme la fel de
centrale ca şi opoziţia morală sau intelectuală în opera
lui Kundera. Nu vreau să sugerez în nici un fel că povara
emoţională a propriilor greşeli din tinereţe l-a urmărit pe
Kundera toată viaţa şi că, din acest motiv, acestea au devenit
teme ale cărţilor sale. Nici nu se poate pune problema unei
asemenea ipoteze.“ Autorul articolului consideră că opoziţia
dintre individ şi putere şi conflictul dintre spiritul liber şi un
mediu care te privează de libertate sînt teme existenţiale
pentru Kundera.
Cotidianul El País publică în
ediţia sa din 21 octombrie un articol al scriitoarei cehe, Monika
Zgustova. Aceasta critică acuzaţiile la adresa compatriotului ei.
„Cum se poate fonda o acuzaţie de o asemenea gravitate pe un
singur document dubios…?“, se întreabă scriitoarea cehă.
În Cehoslovacia anilor ’50, susţine autoarea, era o
obişnuinţă ca poliţia să primească denunţuri, deoarece orice
oficial al poliţiei care strîngea informaţii era decorat.
Astfel, „am devenit martori la ceva deosebit de grav, am devenit
martorii unei acuzaţii la adresa unei persoane, în plină
democraţie, fără să se pună la îndoială autenticitatea
documentelor la care se face referire, fără a se şti dacă există
şi alte documente care susţin acuzaţia, fără a auzi şi
versiunea celui acuzat “.
Într-un articol de opinie
publicat în ediţia din 24 octombrie al aceluiaşi controversat
Respekt, fostul preşedinte al Cehiei, Václav Havel, scrie
despre „afacerea Kundera“. Acesta şi-a mărturisit scepticismul
în legătură cu acuzaţiile la adresa scriitorului ceh şi a
atenţionat presa asupra modului de interpretare a unor informaţii
de acest gen. „Chiar dacă este adevărat – fapt de care mă
îndoiesc –, ...trebuie să vedem aceste informaţii în
contextul epocii. În vremea aceea, nu trebuia să fii un
comunist înfocat pentru a face un asemenea lucru... Era de
ajuns să ai incertitudinea unei capcane, întinse propriei
persoane sau celor apropiaţi... Dragii mei tineri istorici, aveţi
grijă atunci cînd trageţi concluzii asupra faptelor istorice.
Altfel, veţi face mai mult rău decît bine, la fel ca
predecesorii voştri comunişti.“
Dezbaterea asupra cazului Kundera a
ocupat multe pagini în presa slovacă. Într-un interviu
publicat în cotidianul slovac Sme, Peter Tresnák,
jurnalist al ziarului praghez Respekt, îşi exprimă uimirea
faţă de solidaritatea cu Milan Kundera. „Mi se pare surprinzător
faptul că focusul şi-a schimbat direcţia în acest caz. Mă
gîndeam… că a venit vremea explicaţiilor. Dar nimeni nu-i
pune întrebări domnului Kundera.“ Tresnák a adăugat
faptul că această situaţie a fost favorizată de „relaţia
dezechilibrată“ pe care intelectualii cehi o au cu trecutul
recent.
The Guardian (ediţia din 4 noiembrie)
publică un articol ce consemnează solidaritatea cu Milan Kundera a
11 autori de talie internaţională. Semnatarii, printre care se află
Philip Roth, Salman Rushdie, JM Coetzee, condamnă acuzaţiile făcute
de săptămînalul praghez. Grupul celor 11 autori, care include
nume ca Nadime Gordimer, Gabriel Garcia Marquez, Orhan Pamuk, Jean
Daniel, Carlos Fuentes, Jorge Semprun, a afirmat că „onoarea unuia
dintre cei mai mari romancieri în viaţă a fost pătată pe
baza unor probe cel puţin dubioase“.
Declaraţia de solidaritate a celor 11
autori cu scriitorul ceh este incomprehensibilă, titrează
cotidianul ceh Lidové Noviny în ediţia din 5 noiembrie.
Acelaşi ziar susţine faptul că tînăra generaţie cere
răspunsuri propriilor părinţi asupra unor probleme incomode. Prin
urmare, aceştia sînt pedepsiţi aspru de intelectualii ţării
– în frunte cu Václav Havel şi cu vedetele lumii
literare. Acelaşi cotidian a exprimat solidaritatea cu ziarul
Respekt care – în ediţia din 10 noiembrie – cere
renunţarea la tratamentul preferenţial în cazul lui Kundera.
O poziţie critică asupra cazului în
discuţie este exprimată de Anca Vasiliu într-un articol
publicat în ediţia din 13 noiembrie a cotidianului Libération.
Aceasta pune în legătură cazul lui Milan Kundera cu
situaţiile asemănătoare din România. Autoarea atrage atenţia
asupra inexistenţei criteriilor de definire a contextului istoric
din perioada comunistă pentru a clasifica diferitele situaţii după
gradul de responsabilitate şi după consecinţele dramatice ale
denunţărilor. De asemenea, susţine aceasta, va fi necesară o
validare a surselor informaţiilor şi o maturizare a discursului
presei în judecarea acestor probleme, evitînd abordările
ce frizează senzaţionalul şi scandalul.(C.G.)
Kundera transformat în personaj de roman
Atitudinea presei în ceea ce
priveşte „scandalul Kundera“ acoperă o gamă largă de
perspective, de la condamnare vehementă, pînă la moderaţie
sau justificare – chiar în cazul în care denunţul ar
marca, fără nici o îndoială, o pată în trecutul lui
Kundera. De altfel, informaţiile nu sînt în totalitate
clare, fiecare articol aducînd în discuţie faţete
diferite ale problemei (de la semnalarea condamnării lui Dvoracek
pînă la relevarea faptului că nu a fost singurul care a
suportat consecinţe, ci – se pare – şi familia care l-a ajutat
să treacă graniţa).
Un articol care ia în considerare
aspecte multiple ale problemei şi, într-un mod obiectiv, nu se
mulţumeşte cu simpla condamnare este cel semnat de Bojan Pancevski,
din revista Times Online (ediţia din 14 octombrie), „Milan Kundera
neagă acuzaţiile de colaborare cu regimul comunist“. Accentul
este pus pe ambiguităţile care învăluie neaşteptata
apariţie a unei dovezi compromiţătoare pentru Kundera; continuă
să fie neclar motivul pentru care documentul nu a fost folosit pînă
acum; chiar dacă explicaţia propune ipoteza că acesta nu s-a
aflat, pînă în prezent, în dosarul lui Kundera de
la Serviciile Secrete, întreaga situaţie rămîne încă
într-un plan al incertitudinii.
În revista spaniolă
Libertaddigital întîlnim un articol redactat pe un ton
vehement de condamnare („Intelectualii şi totalitarismul“ de
José Garcia Dominguez, din 15 octombrie). Autorul articolului
îl consideră pe Kundera un „Rafael Alberti ceh“, adică un
scriitor valoros, dar care are mîinile pătate de sînge.
Gestul lui Kundera nu ar fi însă unul surprinzător, constată
Dominguez, căci „istoria secolului al XX-lea nu este decît
cronica universală a artei şi a inteligenţei puse în
serviciul crimei organizate“. Dominguez nu vorbeşte despre
sentinţa morală care ar trebui să i se aplice lui Kundera, dar
aceasta se subînţelege din aprecierea, la timpul trecut, că
„era un bun scriitor“.
Plasînd problema într-o
sferă mai abstractă a literaturii, Fintan O’Toole, în
articolul din 18 octombrie, „Scriitorii sînt ultimii la care
ar trebui să căutăm claritate morală“, din Irish Times
(www.irishtimes.com), consideră că nu se poate avea încredere
deplină în declaraţiile unui poliţist; acestea nu reflectă
un adevăr istoric, ci „un fragment dintr-o maşinărie – acum
distrusă – de colectare a informaţiilor“. O’Toole crede că,
în acest scandal, s-a neglijat latura ce are în vedere
creativitatea literară, alunecîndu-se din nou în
stereotipul că scriitorii sînt reflecţii ale conştiinţei
publice. De la scriitori – consideră O’Toole – nu se poate
cere adevărul, ei fiind „încărcaţi de secrete, de vină,
de tensiuni nerezolvate între perfecţiunea artei şi
imperfecţiunea vieţii“. Concluzia ar fi aceea că, într-o
societate deschisă, scriitorul trebuie să aibă dreptul la secrete,
pentru a putea crea opere prin care să transceadă realitatea.
Într-unul din rarele sale interviuri, cel cu Ian McEwan (citat
în articolul Annei Barrowclough, din Times Online, 13 octombrie
– „Milan Kundera a denunţat poliţiei un spion din Vest“),
Kundera însuşi susţine adăugarea de noi înţelesuri
propriei biografii: „a rescrie istoria, în acest sens –
într-adevăr un sens orwellian –, nu este deloc inuman, ci
dimpotrivă“.
Ana Seeliger, în „E vremea ca
Milan Kundera să vorbească“ (publicat pe site-ul de revista
presei internaţionale, www.signandsight.com, 7 noiembrie), consideră
că singurul care ar putea clarifica evenimentele din 1950, cînd
Dvoracek a fost denunţat şi apoi condamnat, este Kundera însuşi.
Chiar dacă este pe deplin îndreptăţit să îşi apere
numele, Kundera – apreciază autoarea articolului – ar trebui să
adreseze un gînd pentru Dvoracek şi pentru Militka, cei care
„merită a şti adevărul“.
Odată ce asupra lui Kundera a început
să planeze acuzaţia de denunţare a unui compatriot, o parte a
presei a văzut în opera sa semnificaţii nebănuite, ce ţin
de un sentiment de vinovăţie recognoscibil la anumite niveluri ale
textului. Dan Bilefsky, de pildă, în revista International
Herald Tribune, din 18 octombrie, îşi începe articolul
(„Dezbateri ale acuzării lui Kundera“) prin afirmaţia că, în
cazul lui Kundera, „viaţa pare a imita opera“. De altfel,
Kundera se arată a fi un personaj de roman şi, chiar dacă a
încercat să se distanţeze mereu de personajele sale, aşa cum
subliniază Petr Tresnak – unul dintre autorii articolului din
Respekt –, Kundera cade acum în capcanele sorţii. (S.D.)