La 1 februarie 1909 apărea primul
număr din La Nouvelle Revue Française, o revistă ce avea să
marcheze secolul al XX-lea şi în paginile căreia au semnat
cele mai prestigioase nume de scriitori din Franţa şi din afara ei.
Publicăm, cu această ocazie, textul lui Norman Manea din volumul
omagial NRF (februarie 2009), precum şi o serie de reacţii la
eveniment, spicuite din presa internaţională.
„La NRF, cent ans, et toutes ses
dents“
La 1 februarie 1909, primul număr din
La Nouvelle Revue Française marchează începutul unei
aventuri intelectuale inedite, al unei critici literare deschise
către varietate, fără parti-pris-uri. Operele majore ale secolului
al XX-lea au fost comentate în paginile sale. Pentru a
sărbători cei 100 de ani ai unei reviste care a fost oglinda unei
epoci, Editura Gallimard a publicat în februarie un volum
aniversar, L’oeil de la NRF. Cent livres pour un siècle
(Folio), care reproduce 100 de cronici de carte apărute de-a lungul
timpului în NRF, texte ce traversează, în fond, o
întreagă etapă de istorie literară, de la La conquête
du courage de Stephen Crane (1895) la Dans le café de la
jeunesse perdue de Patrick Modiano (2007): „Mauriac descoperă în
La Prisonnière un alt Proust. Cocteau se entuziasmează în
faţa cărţii lui Radiguet, Le diable au corps. Malraux analizează
erotismul din Amantul doamnei Chatterley. Robbe-Grillet recunoaşte
existenţa unor vremuri în declin în Conştiinţa lui
Zeno. Pieyre de Mandiargues subliniază originalitatea Baronului
căţărător al lui Calvino“ (am citat din prezentarea pe
Internet a volumului).
O altă apariţie editorială cu ocazia
centenarului NRF este „densa şi copioasa Histoire de la NRF“
(Nathalie Crom, în Télérama, 14 februarie 2009)
realizată de Alban Cerisier, arhivist şi editor la Gallimard. NRF,
„trei iniţiale de aur“ pentru a desemna o publicaţie născută
din iniţiativa unui grup de şase intelectuali pasionaţi, în
frunte cu André Gide, „maestrul, îndrumătorul,
sufletul“ noii reviste, notează Alban Cerisier. Lui Gide i-au
urmat la conducere, printre alţii, Jacques Rivière, Gaston
Gallimard, Jean Paulhan, Drieu la Rochelle – din 1941 pînă
în iunie 1943, în timpul Ocupaţiei, vinovat de a fi
colaborat cu ocupanţii –, Marcel Arland, Georges Lambrichs etc.
Alban Cerisier face istoria unei
reviste ce a marcat secolul trecut, refuzînd mereu să
îmbrăţişeze vreo dogmă, să se confunde cu una sau alta
dintre şcolile estetice, care s-a dorit „un loc de azil, imposibil
de cucerit, rezervat doar pentru cei de talent, de geniu, dacă ei se
vor arăta într-o zi“ (Jacques Rivière).
De altfel, numărul aniversar
propriu-zis al NRF, nr. 588, apărut pe 12 februarie, se deschide cu
o prezentare a revistei semnată de Alban Cerisier, care lucrează de
aproape zece ani la editura de pe rue Sébastien-Bottin.
Cuprinsul numărului e prezentat în avanpremieră în Le
Figaro (pe 5 februarie) de Mohammed Aïssaoui: „Urmează apoi
(după Alban Cerisier, n.m.) o conferinţă a lui Jacques Rivière,
care explică rolul revistei în viaţa literară de dinainte de
război. Sînt, de asemenea, pagini superbe semnate de André
Gide despre faimosul «spirit NRF», această alchimie ce
reuneşte scriitori atît de diferiţi. (…) După extrase
dintr-o corespondenţă savuroasă între Jean Paulhan şi
Gaston Gallimard (…), putem citi un dialog între Jacques
Réda, fostul redactor-şef, şi actualul redactor-şef, Michel
Braudeau“. Numărul şi-a propus să creeze un dialog imaginar
între scriitorii de astăzi şi cei care, ieri, au participat
la strălucirea NRF“. Despre textul „musclé“ în
care romancierul Stéphane Audeguy îl ia deoparte pe
André Malraux, pentru a discuta despre „les lettres d’un
Chinois“ (în La Tentation de l’Occident, 1926), jurnalistul
de la Le Figaro notează că Audeguy nu ezită să clatine statuia
marelui om: „Malraux este tipul însuşi al Intelectualului cu
majusculă (…). N-are decît 24 de ani şi se consideră deja
André Malraux“. Un număr aniversar, ce dă seamă de o
revistă în splendoarea, dar şi în incisivitatea ei,
vorba jurnalistului, care conchide, cu un simpatic joc de cuvinte, pe
care-l redau ca atare: „La NRF, cent ans, et toutes ses dents“.
(A.D.)
Viitorul NRF-ului
Sărbătorirea centenarului revistei nu
uită nici problemele ce au în vedere scăderea drastică a
tirajului şi a numărului de abonaţi ai prestigioasei publicaţii.
Comentat şi citat în „The Nouvelle Revue Française at
100“, din Dublin Review of Books, 15 februarie, articolul semnat de
Alain Beuve-Méry în suplimentul revistei Le Monde – Le
Monde des Livres, din 13 februarie, accentuează discrepanţa dintre
prestigiul revistei şi apariţia rară a publicaţiei – de doar
patru ori pe an, surprinzătoare fiind, de asemenea, şi scăderea
numărului de abonaţi: dacă anii ’30 aduceau pentru NRF 12.000 de
abonaţi, pentru a ajunge, în 1953, după revenirea
spectaculoasă în lumea culturală, la 25.000, astăzi, revista
numără 1.200 de abonaţi. Acest fenomen se explică prin rolul
crescînd al Internetului inclusiv în domeniul literar,
revistele on-line dobîndind o influenţă din ce în ce
mai însemnată. Pentru a reuşi să păstreze o prezenţă vie
în cultură, şi Nouvelle Revue Française trebuie să
aibă în vedere impunerea unei imagini în spaţiul
virtual, Beuve-Méry ajungînd să se întrebe dacă
nu cumva „viitorul NRF-ului va însemna o trecere totală la
varianta on-line“. (S.D.)
- Articole in legatura
- Semicentenarul NRF la Bucureşti
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters