De ce aţi organizat această expoziţie
de fotografii din vremea comunismului?
Cu zece luni în urmă, Institutul
de Investigare a Crimelor Comunismului a demarat un proiect comun cu
Arhivele Naţionale, potrivit căruia am trecut la postarea în
comun pe Internet a fotografiilor din arhivele personale ale
liderilor comunişti din România, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi
Nicolae Ceauşescu. Am semnat un protocol tehnic cu Dorin Dobrincu,
directorul Arhivelor, primul dintr-o serie lungă de persoane care
s-au perindat la conducerea instituţiei şi care înţelege că
Arhivele Naţionale nu au fost create să „stea cloşcă“ pe
documente şi să le păzească de ochi străini, ci tocmai pentru a
facilita accesul la acestea. Motivul particular pentru care am postat
împreună pe internet peste 4.000 de fotografii inedite este
acela de a sparge un monopol abuziv: agenţia de ştiri Agerpres,
care a moştenit arhivele instituţiei de presă comuniste cu acelaşi
nume, vinde doritorilor (ziarişti sau istorici) fotografii din anii
comunismului cu preţuri între 50 şi 200 USD. Vînd,
practic, ce n-au făcut ei. La Arhivele Naţionale se află
fotografii mult mai numeroase şi valoroase, care zăceau în
depozite. Le-am postat pe Internet, de unde pot fi preluate şi
utilizate de oricine, pe gratis, doar cu obligaţia menţionării
sursei. Cred că aşa e moral şi corect. Comunismul nu trebuie să
devină o marfă.
Ce spun aceste fotografii despre
situaţia din vremea de atunci (despre elita politică şi despre
cetăţeanul obişnuit)?
Fotografiile prezintă mai ales
festivismul comunist, partea edulcorată a puterii. Sînt şi
imagini care îi prezintă pe liderii comunişti destinşi, după
îndeplinirea dificilelor „sarcini“ în vederea
distrugerii sistematice a valorilor democratice şi a demnităţii
umane; îl vedem pe Dej cu burta revărsată, stînd
fericit pe un şezlong, la mare. De asemenea, am postat pe Internet
sute de fotografii cu celebrele vînători ale lui Ceauşescu.
În paralel, pot fi văzute cîteva sute de fotografii
tulburătoare, cu ţărani împuşcaţi în timpul
răscoalelor care au însoţit deposedarea lor de pămînt
pe parcursul colectivizării.
Ştiu că au început să fie
accesibile cercetătorilor numeroase documente din Arhiva CC al PCR
şi de la Institutul de Istorie a Partidului. Va rugăm să ne
spuneţi ce anume este deschis cercetării. Care este, în
cîteva cuvinte, impactul şi relevanţa documentelor la care
aţi avut acces în ultima perioadă, pentru înţelegerea
comunismului?
Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor
Naţionale, a luat decizia curajoasă de a deschide accesul integral
la documentele de arhivă create de fostul Partid Comunist.
Secretizate mulţi ani după 1989, pentru a proteja persoanele din
linia a doua a nomeclaturii care preluaseră practic puterea, ele nu
au fost mulţi ani nici măcar inventariate. Aşa-zişii specialişti
care s-au perindat la conducerea Arhivelor pînă de curînd,
proveniţi, unii dintre ei, dintre vechile cadre de nădejde ale
Partidului, au acordat ani de-a rîndul acces preferenţial la
preţioasele informaţii de arhivă ori le-au publicat ei înşişi
întru veşnica lor glorie şi nemurire. Acum însă, şi
acest monopol a fost spart. Orice persoană poate consulta
documentele care au fost inventariate pînă acum, din fondurile
care păstrează arhivele conducerii centrale şi ale conducerilor
locale ale Partidului Comunist. Impactul va fi, sînt sigur, cel
puţin pe termen mediu şi lung, unul major. Nu numai că vom
cunoaşte în amănunt „bucătăria“ regimului comunist, dar
accesul la documente ne va lumina inclusiv asupra prezentului: vom
vedea că o largă majoritate dintre cei ce ne-au condus după 1989
sau dintre cei din lumea afacerilor provin din diferite eşaloane ale
puterii comuniste. Ceea ce mă îndrituieşte să afirm că nu a
dispărut comunismul, ci pur şi simplu s-a privatizat. Ca şi în
fosta URSS, uteciştii de ieri sînt patronii de azi.
Ce mai urmează să prezentaţi
publicului, ca evenimente organizate sau susţinute de Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului, în perioada următoare,
despre memoria comunismului românesc?
Institutul de Investigare a
Comunismului în România a pregătit o expoziţie cu
obiecte găsite asupra a zece partizani executaţi de Securitate în
munţi, ale căror cadavre le-am exhumat în ultimele trei luni
ale acestui an. De exemplu, am găsit în obielele opincilor
unui om împuşcat în cap o lingură şi o furculiţă...
Am prezentat fiecare caz în parte, ilustrat cu fotografii
cutremurătoare – cu oameni în viaţă şi cu aceiaşi
oameni, ucişi. Expoziţia a fost deschisă deja la Cluj, iar din 11
noiembrie va fi inaugurată, într-o variantă adăugită, la
Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Titlul ei este, cred,
sugestiv: După 20 de ani, numitorul comun – moartea. Am vrut să
scoatem în evidenţă că, precum în cazul dosarelor
Revoluţiei, autorităţile judiciare, adică Parchetul General,
refuză practic să facă lumină în cazul partizanilor ucişi,
deşi le-am furnizat nu numai documente, ci şi expertizele potrivit
cărora toţi cei descoperiţi prin pădurile României au fost
ucişi cu sînge rece, fără vreo judecată. Şi nu este vorba
de cîteva zeci de oameni, ci, după estimările noastre, de
peste zece mii de victime ale unor execuţii sumare.
- Articole in legatura
- Comunismul în imagini (Galerii foto)
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters