OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pär LAGERKVIST
Baraba
Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, traducere din suedeza de Liliana Donose Samuelsson, 144 p., 59000 lei

Baraba ii aduce lui Pär Lagerkvist, la numai un an de la publicarea lui in 1950, Premiul Nobel pentru Literatura. Romancier, poet, dramaturg, unul dintre cei mai importanti scriitori suedezi din prima jumatate a secolului XX, Pär Lagerkvist se foloseste de lipsa datelor biblice cu privire la destinul tilharului Baraba dupa eliberarea lui si scrie o poveste apocrifa al carei principal merit este acela de a fi construit un personaj memorabil aflat intr-o situatie, prin complexitatea ei, am putea spune, limita.
Inca uimit de norocul de a fi scapat de pedeapsa si martor la rastignirea celui ales de multime sa moara in locul lui, Baraba isi simte sufletul nelinistit. In clipa in care cel de pe cruce a murit, cerul s-a intunecat. Sa i se fi parut?! A vazut cu propriii ochi.

Om al instinctelor, violent si primitiv in atitudine, razboinic curajos pina la nechibzuinta, tacut si inchis in sine in relatia cu ceilalti razvratiti, Baraba nu poate sa-si dea seama de natura sentimentului care o data cu trecerea timpului ii pune stapinire pe suflet. Se indeparteaza tot mai mult de rasculati, desi traieste o vreme cu ei in munti, iar relatia lui cu femeia care il iubeste se reduce la nopti de impreunare salbatica, rece si fara sentiment.
Atras in mod misterios de strainul rastignit pe muntele Golgota, incearca sa afle cite ceva de la cei care au trait pe linga el. Marturiile despre bunatatea si minunile Fiului lui Dumnezeu il lasa descumpanit. Minunea Invierii la care ia parte intimplator ii adinceste confuzia din suflet: „Cum poti sa vrei sa patimesti? Cind nu trebuie, cind nu esti obligat! E de neinteles, aproape ca e dezgustator cind stai si chibzuiesti“ (p. 46). Gindurile lui oscileaza intre o stare de vinovatie difuza, fascinatie pentru misterul invataturii si al rugaciunii si un dispret imens fata de toti si toate. Mai ales ca se descopera ca strainul ciudat care da tircoale si pune tot felul de intrebari despre Invatator este chiar tilharul Baraba si nu lipseste mult sa fie alungat cu pietre.

Din acest moment, Baraba dispare si peste citiva ani il gasim sclav intr-o mina de cupru, legat in lanturi cu Sahak, un armean cu credinta. Aflind intimplator ca este evreu din Ierusalim, Sahak ii smulge pina la urma marturia cerului intunecat si pe cea a invierii. Credinta lui Sahak se desavirseste: tot ce va face va fi in numele Domnului si rugaciunea ii va umple viata grea de sclav. Drept multumire, armeanul ii va inscriptiona pe tablita de la git numele Domnului: „Fiecare se uita in tacere la inscriptia lui, la acele semne misterioase pe care nu le intelegeau citusi de putin, dar stiau ca reprezinta numele rastignitului si ca acesta e stapinul lor“ (p. 889).
In fata procurorului roman, armeanul isi marturiseste credinta in zeul unic; Baraba, care doar vrea sa creada, tagaduieste. Sahak va fi rastignit, fara vina, doar pentru credinta lui, iar Baraba va fi martor din nou. Nu intelege nici de data aceasta.

Ajuns la Roma ca sclav de casa al procurorului roman, Baraba simte mai mult ca niciodata ca trebuie sa creada. Da foc cetatii in speranta ca va ajuta putina comunitate crestina. Mintuirea, pentru el, se pune tot in termenii rascoalei de foc. Ce-nseamna iubirea?: „O invatatura atit de neobisnuita este de neinteles? Sa va iubiti unii pe altii... sa va iubiti unii pe altii... Nu, cine ar putea intelege asa ceva...“ (p. 95). Va fi judecat si rastignit. In clipa mortii, insa, isi incredinteaza sufletul Domnului.
Romanul lui Pär Lagerkvist este metafora nasterii credintei. Nimic nu pare mai greu de desavirsit. Uneori drumul credintei are lungimea unei vieti. A unei vieti in care multe au fost clipele in care ar fi trebuit sa vezi clar. Baraba este omul de oricind si de oriunde, sfisiat intre credinta si indoiala, intre instinctul uman si harul divin. Povestea lui este povestea omenirii intregi.
Trebuie remarcat si laudat efortul traducatoarei de a transpune acest roman intr-o limba limpede, clara, pastrind in acelasi timp farmecul expresiei unui timp indepartat, simpla, dar cu multa putere de sugestie.