OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Trăim într-o atmosferă asemănătoare de nici nu mai ştiu cîtă vreme. O tensiune insuportabilă deja se tot adună, Dumnezeu ştie pînă cînd şi ce anunţă. Toată lumea e iritată, nervoasă, toţi, de la călătorii din autobuz la „moderatorii“ emisiunilor TV, vor­besc pe un ton îngrozitor de ridicat, răstit, toţi sînt certăreți și prepuelnici și nu dau doi bani pe buna-credință a celorlalți, nimeni nu mai are pic de înțelegere, nu mai acordă circumstanțe atenuante, fiecare te bagă direct la cremenal pentru prima gre­șeală. Parcă toți se uită la televizor sau ci­tesc doar ca să-și confirme ideile, nimeni nu se mai arată permeabil la argument. De-acum, toate armele sînt permise: dacă vrei să deființezi pe cineva, i-o tragi, nu stai pe gîn­duri, îi pui în gură ce cuvinte vrei, n-are-a face că nu le-a spus, le-ar fi putut spune. Știm noi mai bine ce-i în sufletul lui. Amabilitate, curtoazie, politețe – prostii demodate și periculoase. Cine mai are timp și chef de așa ceva? Acum, cînd... Urbanitatea e considerată stupiditate. În loc de rîs – ricanare; în loc de ironie subtilă – batjo­cură groasă, scuipată peste mutră; în loc de zîmbet – grimasă; în loc de sarcasm – înjurătură socotită, gravă, fără umor. Înjurătură mustoasă, la obiect, pardon: la subiect, nu așa, pronunţat Dumnezeu mami, nu personal cineva, ci ghinion. Ba exact personal. Înjurăm la desființare, cu ură. Și nu ne doare. Înghițim. Unora pare chiar să le placă. Mai vor.

 

Tare mi-e teamă că starea aceasta a pus stăpînire pe noi atît de temeinic, încît nu mai vestește, de fapt, nimic. Nu mai e o sală de așteptare, e un acasă în toată puterea cuvîntului. A devenit modul nostru de a fi, mediul în care ne simțim din ce în ce mai bine. Începe să ne placă. Oricum, l-am acceptat. Îl privim ca pe-o fatalitate. Așa e la noi, ce să-i faci. Ne uităm neîncrezători, cînd, prin călătorii, vedem că, la alții, se poate și altfel. Ia mai dă-i în mă-sa!...