OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Etc.“, „carmen“, „no name“. De trei colectii underground m-am ocupat in – vai – ultimii zece ani. Nu o sa incep acum o discutie despre cum ar fi putut evolua lucrurile daca… Voi ramine la prezent, accentuind doar faptul ca proiectul are continuitatea si, cred, forta sa mearga mai departe. Vorbe mari? Nu, doar simple constatari statistice. Pentru ca, vrind-nevrind, statistica incepe sa conteze pe piata editoriala. Cu cine defilam, cum ne impunem, cind si mai ales citi vin la noi si nu la ceilalti, care sint ai nostri si care au ramas ai lor, citi intra la gramada.

Aerul boem al editarii la norma a trecut, experimentele nu mai figureaza in – deja – politicile editoriale solide. Voi fi transant pina la un nivel greu de acceptat. Daca proiectul a pornit la drum dintr-o joaca (ideea de a-mi „edita“ prietenii) si s-a vrut o gluma/palma/farsa (parodierea unui sistem preocupat mai mult de carti decit de cei care le scriu), in ultima vreme frustrarea neascunsa de a nu putea patrunde in grupul select al specialistilor editurilor consacrate m-a indreptat spre un plan editorial concret. Nu doar unul subversiv.

- Poezia underground
Doua ar fi punctele de rezistenta ale underground-ului (imi pare rau, nu pot explica de ce am ales termenul de underground si nu orice altceva, este un element prea personal pentru a fi explicat, tot ce pot spune acum e ca, paradoxal, are sens):
n libertatea totala acordata autorului (tiraj nelimitat, incepind de la 300 de exemplare, de la o suta in sus revenindu-i – lipsa oricarei cenzuri, lipsa unor reciprocitati organizationale – acestuia obligativitatea de a participa, poza sau face act de prezenta pentru institutia care tipareste volumul, de unde si absenta unui contract sau a vreunui angajament prin care autorul sa mentioneze macar aparitia in aceasta colectie, ceea ce duce, fara indoiala, la inghitirea cu totul a carnetelor in carti cu acces direct la gloria premiilor literare);
n gratuitatea, care duce, inevitabil la circulatia deosebita (dati-mi voie sa folosesc acest termen, no name respecta legea Depozitului Legal, desi ar putea-o fenta fara probleme, iar carnetele se gasesc nu doar la tirgurile de carte, ci si la reuniuni, congrese, colocvii si alte asemenea locuri si localuri festive).

- In afara cadrului institutional
Naivitati, vorba unui manager cultural activ, cu care, evident, nu pot polemiza. Desi e paradoxal ca un profesionist sa atace ceea ce, in limbajul specializat, numeste cu emfaza piraterie editoriala – carnetele sint gratuite si au acordul autorului, deci nu ar fi ilegale, si-apoi nu exista oficial, nu beneficiaza de avantajele ISBN-ului sau ale CIP-ului, conceptul editorial underground „ridicat de ia insusi“ (comic, nu? – dar nu doar aspectul acesta a contat in alegerea numelui) neexistind practic. Atunci, iertati-ma, ce deranjeaza: ca poate fi peste tot si nu este oficializat, deci nu apelam la lupta dreapta, sau ca autorii vin spre acest tip de publicare (e aberant sa fie atacat, neexistind) in timp ce au contracte cu fortele editoriale care conteaza? Iata o dilema din care eu unul nu pot scapa fara un zimbet.
Poate ca explicatiile sint inutile. Ele tin de un factor emotional si presupun o miza personala. De fapt, nu revansa e atuul editorial spre care ma indrept. Cu tot respectul, cred ca pasiunea poate deveni si profitabila, nu doar specializarea profitabila o pasiune. Dar sa nu intram in alte amanunte.

- Cititi si dati mai departe
Carnetelele „no name“ sint produse artizanale, 3-5 foi A4 taiate manual si capsate in format de A5, cu coperta printata si continut multiplicat la copiator. Ele se axeaza exclusiv pe poezie (ce sa-i faci, spatiul nu permite publicarea unui roman!), nu au pe coperta 1 numele autorului (prezent in interior in dreptul numarului paginii), includ date minimale despre acesta, inclusiv adresa de e-mail la care poate fi contactat, si se pot procura dupa o comanda la no_name_poezie@yahoo.com.

Seria „no name“ face parte dintr-un proiect mai amplu, care include, printre altele, si editiile second hand (vezi Doina Ioanid – Duduca de martipan). Daca seria „carmen“ (2001-2003) s-a oprit la numarul 13, odata cu aparitia carnetului Tacere sexuala (Angela Marinescu), „no name“ are pina acum opt aparitii. Partenerii (este vorba despre reciprocitatea reclamei, nu de aport financiar) sint Club A (gazda lansarilor), www.clubliterar.com, www.tiuk.reea.net, editura Vinea figurind si ea printre sustinatorii proiectului. Publicul-tinta este (nu doar in declaratii) cel studentesc si cel liceal (se va vedea la turneul de lectura), iar alegerea autorilor nu are a face cu alt criteriu decit cel al valorii recunoscute (in cazul unora, deja publicati si premiati) sau vizibile cu ochiul lecturii. Daca Dan Coman, Stefan Manasia, Razvan Tupa, Miruna Vlada sau Iulia Balcanas au deja volume tiparite, Cosmin Ciotlos, Raluca Baciu si Eugen Suman pot oricind face acest pas. Tocmai de aceea, rostul unui asemenea proiect este de a-l propune editurilor care nu urmaresc doar profitul financiar.

O propunere sinucigasa, veti spune, tinind cont de intentia explicita a autorului acestor rinduri de a „sari“ din underground in mainstream-ul editorial. Dar logica macar din perspectiva liniei pe care am incercat s-o urmez: rolul editorului nu este acela de a se folosi de un autor, ci de a se face folositor acestuia. Simplist? Ei, si?
Dar iata cele opt carnete „no name“: Cosmin Ciotlos, Branlete, Raluca Baciu, Taietura din ochi, Miruna Vlada, Nimic interzis doar apropierea, Eugen Suman, Bestiar urban, Iulia Balcanas, Oameni si strazi, Razvan Tupa, Corpuri românesti, Dan Coman, Doamne-Doamne, Stefan Manasia, Cind tu vii.
Un pariu, o provocare, un experiment, prietenie, tinerete si respect reciproc. Neoficial si netaxabil. Cititi si dati mai departe. Va urma. V-o spune cu siguranta echipa „no name“: Cosmin Ciotlos, Ana Catalina Ninu si un cristian.