OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In conditiile in care Romania este un stat laic, scrisoarea Sinodului, ca si campania de presiune declansata de inalte instante bisericesti pe tema in cauza mi se pare o imixtiune absolut neavenita a Bisericii Ortodoxe in viata politica. Nu ezit sa cred ca ea tradeaza inertii si reflexe din perioada ceausista, in care capii Bisericii aplaudau public demolarea asezamintelor de cult si reprimarea „huliganilor“ de la Timisoara. Exista, din pacate, in societatea romaneasca o serie intreaga de functii vacante, pe care Biserica evita strategic sa le asume. Printre acestea, cel putin patronarea unor asezaminte si a unor initiative de caritate sau implicarea ferma in sistemul de sanatate publica si de asistenta sociala – asa cum se intimpla in alte parti de lume. La noi – unde se colecteaza cu mare zel fonduri uriase pentru construirea unor catedrale ale neamului – nu functioneaza, de pilda, sistemul burselor parohiale pentru copiii merituosi, pe care familiile sarace nu ii pot intretine la studii.

Venind acum la planul atitudinilor si mai ales la cel al discursului, aici lucrurile sint de-a dreptul scandaloase. Tin sa precizez ca sint crestina de confesiune ortodoxa, ca sa se stie exact de pe ce pozitii vorbesc.
Pretentia Bisericii Ortodoxe Romane de a se erija in biserica a neamului, intretinind confuzia intre ortodoxie si identitatea nationala, este pernicioasa in principiu si falsa istoric. Trec peste faptul banal ca in Romania exista o lista impresionanta de culte care au contribuit generos la patrimoniul nostru cultural. As semnala numai implicarea exemplara a Bisericii Unite in afirmarea unitatii si independentei nationale, ca si martiriul unor intelectuali si oameni politici greco-catolici marcanti in temnitele de la Sighet, Jilava, Aiud sau Pitesti sau in lagarul de concentrare de la Canal.