Am vorbit pînă acum despre reviste și cărți, în primul articol, și despre evenimente și premii în cel de-a doilea. Ce-ar mai fi?
Ar mai fi prezențele internaționale ale autorilor români de SF, pentru că au fost în 2011, și nu tocmai puține.
Ar mai fi prezențele internaționale ale autorilor români de SF, pentru că au fost în 2011, și nu tocmai puține.
Prezențe internaționale:
- George Lazăr a publicat în limba engleză romanul Îngerul păzitor (Guardian Angel), traducere de Theodora Popescu (Eagle).
- Marian Coman a publicat în regie proprie volumul Fingers and Other Stories, traduceri de Carmen Dumitru și Raluca Chirvase.
- Doru Tătar a publicat romanul Prioritate zero (Top Priority, PrioWildside Press), traducere de Petru Iamandi și Raymond Humphreys.
- Victor Cilincă a publicat volumul de povestiri The Liuttle Giant Tamer, traducere de Petru Iamandi și Tom Carter (Borgo Press).
- Horia Nicola Ursu este prezent cu un text în antologia The Thackery T. Lambshead Cabinet of Curiosities, editată de Ann & Jef VanderMeer.
- Ona Frantz și Roxana Brînceanu sînt prezente în antologia Timpul nu așteaptă pe nimeni, proză SF și fantastică din Europa de Est în primul deceniu al secolului 21, publicată de Fumio Takano la editura Tokio Sogensha. Cele două povestiri românești („Eu și un cîine“, respectiv „O femeie de succes“) sînt traduse în japoneză de Haruya Sumiya.
- Povestirea „The Space City“ de Doru Tătar a apărut în antologia Once upon a Future, iar povestirea „Siegfried“ de Victor Cilincă în Yondering, ambele editate de Robert Reginald. Povestirile au fost traduse de Petru Iamandi.
- Ioana Vișan a publicat povestirea „Unhinged Reality“, în Every Day Fiction. Alexandru Ioan Despina a publicat povestirea „The Secter“ în revista Aphelion. Michael Haulică a publicat povestirea „SIHADA“ („LAPINS“) pe blogul lui Lavie Tidhar, World SF Blog, și povestirea „Mufiști, gofreni și noduri“ („Rons, Socketers and Knots“) în Internova (revista apare în Germania, în limba engleză, sub conducerea lui Michael Iwoleit) – ambele povestiri traduse de Adriana Moșoiu. În Internova a publicat și Horia Nicola Ursu un articol despre Ion Hobana. Marian Coman a publicat pe blogul Grasping for the Wind povestirea „Unwired“ și un articol despre sefeul din România.
- Despre antologia Steampunk au scris Bruce Sterling (Wired), Lavie Tidhar (The World Sf Blog) și publicația germană Clockworker. Pe site-ul concatenation.org a apărut articolul „Science Fiction in Romania since the 1990 revolution“, operă colectivă a timișorenilor Antuza Genescu, Silviu Genescu, Laurențiu Nistorescu și Dorin Davideanu. Pe SF Signal, SF Books Reviews, Wag the Fox și pe blogul lui Jeff VanderMeer a fost semnalată apariția volumului Fingers and Other Stories, de Marian Coman. Trailerul cărții, realizat de Paul Petre, a fost preluat și el pe mai multe bloguri internaționale. Bogdan Bucheru a înființat în SUA editura TexaRom, prin care vinde pe piața internațională cărți în format electronic ale autorilor români de SF. Cărțile se găsesc deocamdată pe amazon (.com, .co.uk, .fr și .de) și Kobo. În cele patru librării amazon se găsesc la vînzare și cărți (în format print) ale editurii Eagle.
- În luna octombrie a devenit publică enciclopedia SF (sf-encyclopedia.com). Articolul despre sefeul românesc (http://www.sf-encyclopedia.com/Entry/romania) este scris, ca și la precedentele ediții ale enciclopediei lui John Clute și Peter Nicholls, de Cornel Robu. Un articol cuprinzător, cu scriitori, publicații și edituri de pe tot cuprinsul țării, din toate generațiile.
- În luna iunie (17 – 19) a avut loc la Stockholm convenția europeană de SF, Eurocon. Marian Truță și Cristian-Mihail Teodorescu (acesta și în calitate de moderator) au participat la două mese rotunde avînd ca teme sefeul est-european și traducerile. Singurul premiu obținut de români a fost cel de încurajare, acordat Ștefanei Czeller. România și-a depus candidatura pentru organizarea Euroconului 2014.
Adaosuri, reluări, erate, reveniri
Cîteva lucruri care mi-au scăpat cînd am scris primele două articole sau pe care le-am aflat între timp:- Blogul lui Mircea Coman, Scifientland (http://scifientland.wordpress.com/) oferă lunar o analiză a povestirilor publicate online. Așa am aflat, de pildă, că în 2011 au fost publicate online (în revistele și site-urile pe care le-am menționat) 224 de povestiri.
- TVRM are o nouă emisiune în care sînt invitați scriitori, redactori, editori de SF, Deschide cartea. Realizatori: Alexandru Mironov și Florin Pîtea.
- Florin Pîtea a obținut titlul de doctor în filologie engleză cu o teză despre cyberpunk, Art Wasn't Quite Crime-The Context, Themes and Consequences of (Post)Cyberpunk Fiction, publicată în volum în colecția Metatext de la Milennium Books.
- Ladislau Daradici a obținut premiul pentru proză scurtă al Uniunii Scriitorilor, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul Maria, viaţa ta e o flacără (Casa Cărții de Știință, 2010). În 2011 Daradici a publicat volumul Povestiri (Casa Cărții de Ștință).
- Vorbeam în primul articol despre scăderea de formă a blogului Cititor SF (http://www.cititorsf.ro/). De cîteva zile Tudor Ciocârlie (colaborator la Galileo Online) s-a alăturat echipei Cititor SF și se simte, blogul a luat-o din loc. Puțin sînge proaspăt face bine întotdeauna, nu?
- Au mai fost în 2011 ședințele cenaclurilor din București, Timișoara, Iași, Suceava etc., dar cenaclurile devin faimoase prin numele scriitorilor pe care-i lansează. Deocamdată nu mi se pare că 2011 a adus vreun nume nou care să fie de nivelul celor afirmate în ultimi 2-3-4 ani, cînd am făcut cunoștință cu povestiri semnate de Șefana Czeller, Ioana Vișan, Narcisa Stoica, Balin Feri, Mircea Coman de pildă.
- Și pentru că veni vorba de tinerii scriitori, anul trecut am descoperit alte bloguri ale autorilor din tînăra generație: Cătălina Fometici (Părul Medusei - http://cat86-cat.blogspot.com/), Raluca Băceanu (Interview with a vampire - http://raluca-baceanu.blogspot.com/), Simona Șerbănescu (Floarea de cireș - http://floaredecires22.blogspot.com/). Pe altele le știam de ceva vreme: Ioana Vișan (Weird Vision’s World – http://weirdvision2001.blogspot.com/), Mircea Coman (Scifientland – http://scifientland.wordpress.com/), Narcisa Stoica (C.H.E.R.I.E.-magazindevorbe – http://magazindevorbe.wordpress.com/), Oliviu Crâznic (Oliviu Crâznic’s Gothic Novel – http://oliviucraznic.wordpress.com/), Ștefana Czeller (http://sczeller.blogspot.com/) etc.

