OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

E greu de spus de ce noilor guvernanti trebuie sa li se faca bilantul tocmai la 100 de zile. Un motiv trebuie sa fie inclinatia de a prelua obiceiuri din alte tari, unde acest bilant este o conventie ca multe altele, conturata arbitrar si impusa cu timpul ca o cutuma a vietii politice. Mai este, desigur, si termenul fixat de baroneasa Nicholson pe la inceputul guvernarii. Dar 100 de zile reprezinta mai putin un moment al bilantului si mai mult sfirsitul perioadei de gratie date noii puteri de presa si public. Este semnalul ca bunavointa, intelegerea, retinerea, politetea fata de noii guvernanti nu mai modeleaza atitudinile: ei au avut 100 de zile de relativa pace politica, sociala si mediatica in care sa arate ce pot face si incotro se indreapta; acum toata lumea trece pe baricade.

Ce au aratat noii (si, intr-o masura, mai vechii) guvernanti? Ei s-au distins, in primul rind, printr-un mare neastimpar, grabiti sa preia controlul deplin al pirghiilor puterii, sa-si plaseze oamenii peste tot si sa puna in miscare la viteza maxima motoarele guvernarii. Profitind de un proces de predare-primire destul de bine gresat, binecuvintati cu un guvern monocolor si un prim-ministru de o energie debordanta, ei s-au impus rapid, desi trebuie sa fi observat ca motoarele guvernarii, mai degraba neperformante, se gripeaza frecvent si au consumuri foarte ridicate. Au actionat cu repeziciune si au reusit cu neasteptat succes sa-si asigure o majoritate in Parlament, realizind o coalitie informala cu UDMR-ul si unele aranjamente cu liberalii. In procesul obtinerii acestor acorduri, PDSR-ul si-a pus la index retorica nationalista din campania electorala, salvgardind una dintre realizarile cele mai de seama ale trecutei guvernari, si anume relatiile interetnice normale, absolut indispensabile linistii si stabilitatii interne, precum si proiectelor de aderare euro-atlantica.

O caracteristica a acestor prime luni de guvernare PDSR a fost cantitatea uriasa de declaratii, brifinguri, interviuri, teleconferinte, cuvintari, o imprejurare pe care nici nu stii cum sa o categorisesti: la bine sau la rau? Comunicativitatea e ceva bun cind produce informatii, explicatii, transparenta. Guvernantii precedenti, se stie, au avut dificultati in comunicarea lor cu publicul. Dar, in ultimele trei luni, s-a vorbit de multe ori fara noima, improvizat, cu derapaje socante care au creat confuzii si, inca mai important, au transmis semnale stupefiante si ingrijoratoare. Presedintele Iliescu a tinut afisul de mai multe ori cu improvizatiile sale nefericite, dar nici premierul sau ministrii nu au fost mult mai prejos. Vorbarie a fost multa, dar realizari practice considerabil mai putine. In domeniile de prima urgenta – restructurarea si privatizarea – nu se poate semnala deocamdata nici un succes insemnat. Unele cerinte noi in domeniul privatizarii, cum ar fi proeminenta masurilor sociale in orice acord de privatizare, ar putea constitui frine majore, avind in vedere ca investitorii straini nu prea se inghesuie oricum, iar citeva experiente nefericite ale unora care au indraznit sa se aventureze in Romania i-ar putea face pe altii sa se gindeasca de doua ori inainte de a face pasul hotaritor. In analizele proiectului de buget, unii experti au descoperit indicii ca guvernul actual ar intentiona mai curind sustinerea financiara a intreprinderilor falimentare decit restructurarea sau lichidarea lor. Bugetul este, de altfel, motivul care nu ingaduie incheierea unui acord cu Fondul Monetar International, esecul ultimelor tratative fiind un mesaj de prost augur in multe privinte.

De fapt, ce a parut a fi prioritatea interna a noii puteri in primele ei luni a fost intarirea serviciilor de informatii, crearea unora noi, marirea atributiilor celor mai vechi, siguranta nationala, legea secretului de stat, reglementarea accesului publicului la informatii etc. O prioritate inexplicabila, pentru ca tara nu este in nici un pericol latent sau iminent, nici extern si nici intern. Unii o atribuie unei posibile rivalitati intre premier si presedinte, pentru documentarea careia, insa, exista pina acum doar citeva debile dovezi circumstantiale. Nu este exclus ca obsesia secretului si a serviciilor speciale sa fie rezultatul influentei semnificative pe care fosti ofiteri ai Securitatii au obtinut-o in diferite sectoare ale actualei puteri. Indemnurile prim-ministrului de a nu ne mai preocupa atit de mult de trecut mareste suspiciunea ca recuperarea exponentilor vechilor structuri de represiune a fost reluata si intensificata. Aceasta imprejurare preocupa intens presa si cercuri ale societatii civile, precum si diverse foruri straine. Nu ar fi exclus sa devina un impediment major in politica externa, un domeniu care a fost mai degraba unul cu un palmares mai remarcabil in perioada examinata.
Intr-adevar, sub noul ministru de externe, Mircea Geoana, diplomatia romaneasca a pornit-o cu o anumita impetuozitate. Faptul ca Romania detine presedintia OSCE in acest an a permis o ofensiva diplomatica apta, eventual, sa fi produs ceva rezultate daca nu ar fi fost frinata de greselile si imprudentele de la Bucuresti. Dl Geoana a calatorit aproape tot timpul prin capitalele principale ale lumii, dar mai-marii sai nu au prea avut de raspuns la invitatii. Este unul din indiciile ca noii guvernanti sint sub lupa in cabinetele diplomatice ale lumii. Nu pentru ca nu sint cunoscuti, ci dimpotriva.
100 de zile nu sint multe. Noua putere mai are de parcurs de inca 13 ori pe atit. Timp berechet de a produce succese, dar si de a multiplica esecurile.

Praga
(Text transmis la Radio Europa Libera)