OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ea e Chanel. ii place viteza, dar la fel de mult apreciaza lentoarea. Se misca felin, si tot asa si gindeste. Desi nu seamana cu o felina, ci mai degraba cu o pisica rasfatata. E cocheta, normal. Adora parfumul, frunzele uscate, crengile troscanitoare sub pasi, poezia si iubirile moarte. Dar si nisipul si soarele de vara. Evident, e plina de arome, traieste senzorial si se da in vint dupa parfumuri, ca orice femeie.

Cele orientale si grele, seara, cele florale, vaporoase, cind e soare, iar pe cele fructate dulci-amarui le poarta la intilnirile mondene. ii place sa iasa, sa fie vazuta, sa fie privita, curtata si admirata. Se imbraca numai in rosu metalizat.
Ne intelegem in general bine, dar avem si ceva probleme uneori, pentru ca ii cer sa se ia cit de cit si in serios, macar in micile momente in care am nevoie de ea. De obicei, tinde sa fie foarte superficiala. Dupa o scurta si, fireste, eleganta disputa intre noi, devine fisneata si descurcareata si ma protejeaza de toti si de toate.
Noi doua sintem nedespartite. As spune ca sintem siameze daca nu ar iesi o poza prea conventionala. Are grija de mine, ma primeste in burta ei ocrotitoare, si-atunci devine toata nerv in miscare. in timp ce muzica ne umple si ne invaluie ca o coca dospitoare, noi ne facem una cu valul: in sus, in jos, la stinga, la dreapta, dar mereu inainte.

Acum umbla vorba prin tirg ca un tip Siegfried (care cica e filozof sau citeste filozofie) vrea s-o invite la o cafea. Asta este momentul de care tot timpul mi-a fost foarte teama. Daca o pierd?
E drept ca ea nu prea citeste. E rasata, are clasa, dar totusi nu-si face timp pentru lecturi mai profunde. imi spune cu o candoare absoluta ca nu-i folosesc la nimic. Creierul ei e mecanic. Desi eu stiu ca e doar rasfat, si stiu si cit e de subiectiva in tot si in toate. Nu poate sa aiba o singura judecata a ei, necontaminata de tot felul de clisee. Nu stiu cum o sa remediem asta. Dar, in sfirsit, nu e totusi lucrul cel mai grav. I-am dat, de exemplu, sa citeasca Declaratie de iubire, i-am zis: uite ce spune Liiceanu aici, ca exista o justificare igienica a cititului (de la Noica invatatura). imi raspunde ca de igiena ei am grija eu. Asa ca am renuntat s-o mai chinui cu asta. in plus, ea mai mult tace. Nu rasuceste toata ziua gheme de cuvinte ca mine, si fiecare tentativa a mea esueaza la replica ei superioara: „tacerea e avatarul misteriosilor“ si continua sa muste soseaua…