OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu mai departe decit saptamina trecuta, TNB si-a inceput noua stagiune cu un esec, dupa parerea multora. E vorba despre Spectacolul Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali, dupa o piesa de Matei Visniec. Sau asa au sunat unele opinii. Cit se poate de indreptatite, de altfel. Totusi ma intreb daca se poate clasa drept ratarea unui start sau un esec un spectacol respins public de un singur spectator.

Cel putin nu pina la o urmatoare eventuala confirmare autoritara: o judecata, o sentinta critica, de exemplu. in numarul trecut al Observatorului cultural se gaseste toata povestea, cu personaje cu tot si cu reactiile de rigoare. Si acum, pe LiterNet, postata integral si chiar cu reactiile ce au continuat sa apara.
Toata povestea nu mi se pare chiar un subiect de controversa, care sa poata naste adevarate polemici. Sigur, o dezbatere se poate face pe orice tema si profitind de orice context, dialogul intotdeauna e binevenit, dupa cum bine auzim tot timpul, numai sa nu degenereze intr-un nou scandalut si nimic mai mult. Sau in ceea ce stim ca se numeste „mult zgomot pentru nimic“.
Exista totusi o parte extraordinara – chiar constructiva, as zice – in povestile sau intimplarile de tipul asta, anume faptul ca intotdeauna nasc intrebari, si indoieli, si teme noi.

Eu nu prea merg la teatru, n-am timp, desi imi doresc foarte mult. Nimic nu este mai exciting si mai provocator si mai plin de surprize decit schimbul si interactiunea cu oameni vii, adevarati si autentici, in ghilimele fie spus. Nimic nu te incarca si nu te umple mai tare decit jocul „pe viu“. Dar nu-mi mai permit acest lux.
Incidentul de la TNB m-a interesat, m-a incitat si mi-a ridicat o problema pe care mai mult ca sigur multa lume si-a pus-o de nenumarate ori si in nenumarate feluri: in ce masura, cum si in ce fel se poate refuza un produs cultural. Si daca la teatru sau la orice forma de spectacol poti sa te manifesti neaplaudind sau chiar strigind „rusine!“ si „huo!“ Ce te faci cu literatura? Cum poti, ca cititor, consumator, sa refuzi o carte? N-o cumperi, mi s-a raspuns cel mai ades. Mi s-a intimplat sa trintesc o carte intr-un gest mai mult decit nedelicat, operind implicit o sinecdoca simbolica, fiindca as fi vrut sa trintesc cu autorul ei de pamint. Si atit. in rest, asisti neputincios la o intreaga industrie, un mecanism in care se vorbeste de scriitori de marketing de promovare de strategii editoriale de educatie de directii culturale de politici culturale de bani ba chiar de cerere si oferta.

Dupa cum ilustreaza presa si mai cu seama, culmea, revistele culturale, nu prea exista puneri la colt. in afara de anumite mici obiectii la carti sau autori, critica lauda. Nu mai exista puneri la colt, rubrici in care subcultura sa fie criticata, iar falsele produse, impostura sa fie amendate. Totul e inghitibil si digerabil. Si asistam neputinciosi la un iures ametitor din care nu te alegi cu raspuns la problema de mai sus. Tot ce pot sa afirm in acest moment este ca in domeniul cultural piata nu este un barometru. Desi au aparut tirgurile de carte, acestea n-au legatura cu literatura, ci cu industria editarii de carte. Literatura nu e fashion, nu se lanseaza pe piata niste tendinte si nu se formeaza un anumit gust. Desi unii cred asta si se incapatineaza sa creada in mode literare. Si cu toate produsele culturale e la fel.
Cit priveste confirmarile, asteptam in continuare istoriile literare si, in functie de canon, judecam. Dar n-are legatura cu prezentul sau gustul. Si nici cu alegerea sau refuzul unui produs cultural.