OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca intr-un film artistic cum este 4 luni, 3 saptamini si 2 zile s-a mizat pe o montare la limita documentarului, Cold Waves, Razboi pe calea undelor mi s-a parut a fi un documentar ce depaseste cu mult limitele documentarului. Cold Waves este un film extrem de complex, stratificat din punct de vedere narativ, cu teme si subteme, si chiar motive, nu intimplator inserate in trama principala, cu atmosfera si „teza“.

Personajul central este postul de radio Europa Libera. Un post de radio devenit reduta a libertatii, un post de radio care pentru foarte multi romani a constituit nu doar singurul contact cu ceea ce se numeste normalitate, ci si singura speranta. A fost cumva paiul salvator. Bizareria si lucrul cel mai dificil de inchipuit este faptul ca, desi departe de Romania, Radio Europa Libera a facut pentru Romania ceea ce nimeni n-a reusit, fiind in tara. A functionat simbolic, ca reper si posibila salvare, dar si concret. Actionind prin ce se putea. A devenit o institutie care scotea libertatea in afara utopiei si o aducea in viata de zi cu zi pentru toti romanii care reuseau sa-l asculte, chiar si numai pentru scurt timp.

In tara, ca cetateni, romanii erau constrinsi sa fie orbi, iar Europa Libera i-a ajutat sa nu fie si surzi. De aceea ideea cu profesoara lipsita de vedere ale carei versuri au fost citite pe post e aleasa drept una dintre cheile filmului, iar motivul ochilor inchisi defineste o stare de fapt a Romaniei sub Ceausescu.
In Cold Waves apare un Ceausescu, care, scos din context si prezentat in scurte secvente, pare exponentul si protagonistul unei kitschoase butaforii si se descarca total de forta dimensiunii pe care o avea in regim si pe care i-o dadea sistemul si instrumentele sale. Fara spaima si constringerea de atunci, asisti ca un simplu spectator la secventele si defilarile sale, ca la un circ grav si grotesc. Nu mai simti „frica fericita“ pe care o simtea profesoara, ci uimirea ca poti respira liber, si poti viziona un astfel e film.

Pentru cine e facut Cold Waves? In primul rind, pentru redactorii Europei Libere, care au construit si sustinut, prin personalitatea si daruirea lor, mitul libertatii dincolo de granite si care au trait fara sa-si tradeze conditia si principiile. Perspectiva atit de umana prin care sint construiti ca personaje ale filmului le sporeste, oximoronic, aurele de eroi autentici.
Datorita acestei perspective, oroarea si abjectia unor personaje ca generalul Plesita sau Carlos Sacalul e umbrita si filmul devine suportabil. Redactorii de atunci, care se revad acum cu ocazia filmarilor si a reconstituirii, salveaza ce s-a putut salva atunci si salveaza si filmul de un ton rechizitorial ce l-ar fi facut mult mai sumbru si direct acuzator. Sint oameni care traiau tot in Romania, chiar daca nu se plimbau concret pe strazi, iar adevarata realitate a anilor ’80 se putea asculta de fapt, contrapunctic, la Radio Europa Libera la „actualitatea romaneasca“, nu in Romania. O institutie greu construita si cu sacrificii individuale. Faptul ca acesti citiva oameni aveau constiinta clara a unei misiuni, atit cit a putut fi aceasta, si a dimensiunii acesteia e confirmat de cuvintele mereu vii ale Monicai Lovinescu si de amenintarile si agresiune ce se exercitau permanent asupra lor.

Cold Waves este o pagina de istorie recenta scrisa intr-un discurs ce se indeparteaza de perspectiva mitologizanta asupra istoriei. De aceea e mai vie si ne e mai apropiata.
Ideea imbinarii discursului expozitional cu cel narativ, secventele in care obiecte-exponat alterneaza cu reportajele fac din film un fel de muzeu-marturie si lasa fiecarui spectator libertatea sa-si construiasca propria varianta a acestei pagini de istorie recenta.
Asa cum s-a mai spus, Cold Waves este un film despre Romania. Nu cea de ieri, de azi, ci cea dintotdeauna. Faptul ca filmul se termina cu imaginea unui personaj care si atunci si acum e in functii oficiale, nu conteaza ce si cum, ca sta bine-mersi intr-un fotoliu in sedinta unui inalt for oficial, pune asupra societatii romanesti de acum amprenta unei crunte distopii. Europa Libera ne-a tot vorbit despre normalitate, dar caderea regimului comunist nu ne-a adus-o.