OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ion Budai Deleanu isi numea epopeea sa sau „jucareaua“, in anul 1800, Tiganiada sau Tabara tiganilor – poemation eroi-comico-satiric. Epopeea se deschide cu un „Prolog“ si o „Epistolie inchinatoare, catra Mitru Perea, vestit cintaret!“ in care asa-zisul autor, Leonachi Dianeu, se automotiveaza argumentindu-si demersul, de ce unde si cum s-a apucat de scris. Nu vreau sa reiau analiza Tiganiadei cu toata problematica si straturile ei fascinante.

Vreau doar sa arat cum anume erau perceputi tiganii de Budai, si implicit, in epoca, lucru care l-a indemnat pe scriitor sa-i aleaga ca protagonisti ai epopeei sale comico-satirice.
Iata ce scrie Leonachi Dianeu in argumentul sau pe care il trimite distinsului Mitru Perea: „in urma, cu oaste care fu trimisa la Eghipet, m-aflai si eu. O, cu cita bucurie faceam eu acea calatorie, socotind ca acolo voi s-aflu doara cuibul stramosilor nostri si neamul nostru adevarat!… Caci auzisam totdeauna, si deobste sa zice, cum ca soiul nostru tiganesc sa trage de la Eghipet si purcede din faraonii cei slaviti. insa, iubite Pereo, in zadar fu toata cercarea mea, ca nu aflai nice o umbra de adevaratii stramosii nostri; si ma incredintai spre mihnirea mea cum ca tiganii nostri si la Eghipet tot aceiasi sint ca si pe la noi, adeca defaimati si de toti urgisiti, ce nu vor sa pazasca nice o rinduiala sau sa sa imbunatateze cu naravuri mai polite (civilizate, n.m.), sau sa-si lumineze mintea cu invataturi alese“. Desi e tigan, in numele adevarului istoric pseudo(autorul) nu cosmetizeaza adevarul istoric si, cu riscul ca va supara pe unii, povesteste lucrurile exact asa cum s-au intimplat. in plus, isi lanseaza epopeea pe post de model, de fapt de antimodel, pentru ca „fiind eu tigan ca si tine, am socotit cuvios lucru de a scrie pentru tiganii nostri, ca sa sa preceapa ce feliu de stramosi au avut si sa sa invete a nu face si ei doara nebunii asemene, cind s-ar timpla sa vie cindva la o timplare ca aceasta“.

Urmeaza povestea si, asa cum bine stim, epopeea incepe cu defilarea ordonata a tiganilor si sfirseste cu incaierarea acestora. Iar pe parcursul textului toate aventurile prin care trec antieroii tigani ii caracterizeaza, construiesc o tipologie etnica si pot fi citite ca un ministudiu de imagine a tiganului.
Sigur, atunci cind am citit si analizat epopeea lui Budai Deleanu era cu mult in urma recentelor evenimente care i-au facut si mai cunoscuti pe tigani ca pe cai breji, daca mai era cumva nevoie de asta. Ceea ce atunci ma amuza si puteam sa citesc textul ca pe o nascocire comica, cu toate aluziile ei mai mult sau mai putin verificate, azi ma intristeaza si ma ingrijoreaza, pentru ca tiganii aceia descrisi de Budai s-au confirmat intre timp. Azi nu mi se pare ca e nimic exagerat si „fictionalizat“ in fictiunea lui. La un moment dat, Nicolae Manolescu numea povestea propriu-zisa a aventurilor tiganilor „epopeea fricii cronice si a preocuparii pentru stomac“.

Preocuparea pentru stomac este si azi motorul principal al existentei lor, insa frica nu mai exista. Azi, lipsa fricii e probabil singura diferenta si singurul progres pe care l-au facut tiganii. in rest, nimic nou sub soare. Si chiar daca insusi autorul precizeaza ca, pe alocuri, epopeea este o alegorie si ca prin tigani se inteleg si altii, acelor altora le sint atribuite trasaturi ale tiganilor. Care, pe mine ca cetatean, ma agreseaza zi de zi.
Epopeea lui Budai trateaza pesimist, in subsidiar, problema tiganilor: nu faptul ca nu au o tara e problema lor, nici nu vor asta pentru ca ar presupune sa o apere si sa o gestioneze singuri, ei viseaza cel mult la o utopie pe modelul Raiului tiganilor unde sa curga riuri de lapte si sa existe munti de miere si unde ei nu trebuie sa faca nimic.

Azi, perspectiva de civilizare a tiganilor mi se pare o imposibilitate, si asta nu din cauza neputintei altora, ci a refuzului lor categoric. Eu personal nu cred ca vor sa fie integrati, nu cred ca vor sa fie civilizati. Fara a nega, insa, cazurile singulare, inutil de folosit pe post de argument, pentru ca nu vor constitui nicidecum modele, ci exceptii. Acum, in plin secol XXI, Tiganiada nu mai este epopeea eroi-comico-satirica, ci a devenit sinonima cu vinatoarea de tigani.
inchei tot cu cuvintele, de-a dreptul vizionare, ca sa nu spun profetice, ale autorului Tiganiadei: „Frunza verde de sacara/ Iaca tiganii s-armara./ Ca sa-si puie un voda in tara/ Dar sfadindu-sa intre sine,/ Lasara-si voda s-ocine (pamint stramosesc, n.m.)/ Si mersara in tari straine,/ Precum le-au parut mai bine“.