OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa multe articole in presa diversa a vremii, si mai cu seama dupa vilva stirnita de multe dintre acestea, dupa un volum care le aduna apoi pe toate la un loc (si articolele, si vilva), dupa ce absolventul de Litere neingenuncheat pina la un punct de conventii s-a deghizat brusc intr-un asa-numit „analist media“ (figura noua si complicat de descilcit in putine cuvinte), astepti un Costi Rogozanu cel putin surprinzator. Care nu apare.

Apare, in schimb, un personaj cu totul si cu totul nou, chiar daca totusi previzibil, construit la mare rigoare, dar impartit in doua, traind schizoid intr-o realitate fictionalizata. Sau intr-o impostura existentiala.
„Sint un tip anticool. Cred ca stiti ce inseamna asta. Pe linga ochelarii intotdeauna prea mari sau prea mici ca sa-mi confere priviri si atitudini onorabile, pe linga hainele care, oricit de scumpe sau de chic, mi-au cazut intotdeauna anapoda, pe linga mii de alte lucruri marunte care au facut din mine tipul complet sters pe care-l vad zi de zi in oglinda, am mai avut o chestie complet uncool care mi-a mincat ani din viata. Am fost mereu pe dinauntru un trend-hunter.

Desi nu eram un tip cool, aveam un simt deosebit in a identifica orice trend, orice era hype pe lumea asta. In masina mea a curs intotdeauna cea mai noua si mai buna muzica. Intotdeauna a existat in interiorul meu o voce ferma si isteroida care mi-a dictat the cool-behaviour, atit de contrastant, vai, cu posibilitatile mele fizice si chiar intelectuale. Dupa cum spunea un om foarte priceput in stiintele media, prostit apoi de banii pe care stiintele respective i-au adus, stiam pur si simplu sa identific punctul G al generatiei de 18-30 de ani fara prea mult efort, in orice moment al istoriei (personale sau transpersonale) m-as fi aflat. ... Eram omul perfect pentru a fi promotorul stilului bun, sincronizat media-hedonistic, asa cum l-am teoretizat cu morga inteligenta cindva. ...Eu am impus noua meserie de «consilier de cool». ... Mi-am alcatuit un set de retete sa pot strapunge perdeaua groasa a cool-ului care s-a abatut ca o plaga si ne-a facut sa uitam beneficiile traiului linistit, burghez – de care eu m-am bucurat pina acum, pe care l-am gustat pina acum din plin si care mi-a dat timp sa scriu, sa ma bucur, sa ma amuz teribil si sa ma intristez intr-un fel poetic, curat, narcotic.“ Fragment narcisiac, scris mai degraba in cheie nostalgica, iar printre rinduri se citesc regrete sau sperante spulberate sau dezamagiri. Oricum, o figura marcanta a momentului.

Un scriitor cool.
Fuck the cool... e o carte cuminte, nu a fost o lovitura mediatica, nici o carte soc, cu tot retetarul respectat cu sfintenie si tot constructul bovaric intelectual. Iar impresia mea, recitind-o, este ca de fapt incearca sa deconstruiasca mituri moderne, cool. Ca in spatele textului ei e un autofictionar onest, dar hartuit de neputinta alegerii unui drum definitiv, fie real, fie fictional. Un scriitor nehotarit, un personaj real, o carte bine strunita stilistic si corecta literar, dar atit. Si inclin si eu catre teoria care defineste autofictiunea in forme cool din ultima vreme ca literatura de defulare.
Cita defulare, atita drama, iti vine sa spui.
Fuck the cool. Spune-mi o poveste.
Un titlu care promite multe si nu se tine de cuvint. Cartea este „Fuck the cool“. Asteptam si povestea. Sau povestile.