OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pina in weekendul trecut, eu n-am mai fost de niste ani buni in Vama. ii pastram o amintire oarecum frumoasa, desi incepuse deja inca de pe atunci sa-si schimbe vechea identitate. Auzisem intre timp ca mecanismele de piata au avut si acolo cistig de cauza, in ciuda tuturor celor care s-au luptat s-o salveze sau sa pastreze ceva din ea. Ca banul a invins si a umplut Vama de zdranganele si zorzoane tinichioase si kitchoase. Si asta intr-un mod atit de brutal ca nici chiar Vama Veche nu avea cum sa scape de invadatorul cel mai de temut, comercialul.

Nostalgia functioneaza de obicei, si chiar daca metamorfoza e atit de mare incit sa nu mai recunosti nimic dintr-un loc, regasesti cel putin atmosfera de demult si ceva care sa-ti reinvie amintiri placute. N-a mai fost cazul. Eu am fost pur si simplu socata de ce a devenit acum Vama Veche.
Accept ca locurile se schimba, si perceptiile oamenilor se schimba, si raportarea la ele nu mai e aceeasi de-a lungul anilor. Numai ca de aici pina la mizerie e un pas mai mult decit urias. Am regasit un fel de homless in degradare, insuportabil de privit. O fata mutilata si un aer nating, de oligofren care iti face mila. Nu vreau sa spun ce specie vietuieste acum in Vama: titratul care face cu placere pe mitocanul la orice colt si la orice ora din zi si din noapte. Sa ne prostim!, ar suna noua deviza. Oamenii civilizati sint un fel de accident pe acolo.

Turism e o eticheta aproape imposibil de lipit locului. in afara de un morman de sandramale, construite care mai de care mai la voia intimplarii, cu aer deplorabil si suflet amarit si cocosat de saracie, nu am gasit altceva. Pina si marea e omorita de peisaj. Aproape ca nu o mai poti vedea. Iar plaja e pur si simplu mizera. E atit de crud peisajul ca am avut senzatia ca o mina criminala a vrut cu tot dinadinsul sa distruga orice inseamna normalitate, nici macar nu pot vorbi de identitate.
De-a lungul anilor au fost reactii din partea celor care isi petreceau concediile si weekendurile in Vama. Stiu ca se vorbea de grupurile de „neptunisti“ (le mai ziceam si „textilisti“ pentru ca purtau costume de baie – erau niste fiinte absolut candide pe linga mitocanimea de azi) care incep incet-incet sa ii alunge pe autenticii „vamaioti“. Apoi au venit neamurile proaste cu masini de fite. Acum e o adunatura fara nici o noima. Oricum, vamaiotii nu mai calca de mult prin Vama.
A fost apoi scandalul cu interzicerea camparii pe plaja. Cred ca mai exista inca grupul de discutii pe Yahoo despre ce se intimpla, despre cancerul care roade Vama si despre posibile solutii. Nu a insemnat nici macar cit o furtuna intr-un pahar cu apa.

Se vorbea despre o minoritate culturala care se cerea aparata, salvata, odata cu identitatea Vamii, pentru ca in fond ea conferise acea identitate locului. Cindva, cred prin 2003, auzisem de savevamaveche, o pseudomiscare pro Vama Veche, care a facut valuri pina a fost inecata in propriile-i valuri. Se invocau tot felul de lucruri cum sint necesitatea protejarii faunei marine, dreptul primului venit etc. Stiu doar ca s-a terminat cu acuze si procese de intentie, cu manipulari meschine care au scos la iveala tot interese personale.
Apoi a fost organizat pe plaja din Vama, tot in scop salvator, un concert devastator caruia i s-a zis Stufstock, prin analogie cu Woodstock. A ramas o chestie punctuala, fara repercusiuni.
Cindva, cind lucrurile astea toate pareau ca inseamna ceva, am citit pe un forum o sintagma scandalos de cinica: „se pare ca salvarea Vamii Vechi se va face prin euthanasie...“. Asa este. Fie-i nisipul usor!