OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ce a incercat Pascal Bruckner in Luni de fiere, si nu i-a iesit, este un fel de construct arhetipal al evolutiei relatiei de cuplu. insa incercarea sa de a trata o situatie care ar putea fi general umana esueaza in infatisarea cu lux de amanunte a unui caz. Si nu unul oarecare, ci unul patologic.

S-a scris despre asta, si de cele mai multe ori cartea a fost numita o meditatie tulburatoare. Nu mi se pare deloc asa. Este pur si simplu un text care impinge cinismul pina la ultima limita, crud si dur pina la insuportabil, dar din pacate un sadism gratuit. Singurul efect este de agresare brutala a cititorului si atit. intr-o meditatie cititorului i se da iluzia participarii, el insusi incarca textul cu nuante si semnificatii, iar autorul nu controleaza totul pina la capat. Altfel, ramine tezist si atit. in plus, nu e un text de convingere, nu e citusi de putin confesiv-marturisitor, ci din contra, controlat si adresat.

Exista la un moment dat o vaga incercare de punere in abis a citorva dintre preceptele biblice, legate de culpe diverse. Astfel textul ar fi putut fi un fel de trimitere parabolica la incalcarea poruncilor, cu consecintele de rigoare. in plus, un fel de reintoarcere la hybris, la ce se intimpla cind treci cu mult dincolo de limite (conventionale, dar si umane). insa P.B. nu poate sa-si stapineasca atit de bine condeiul pentru a reusi in aceasta incercare. Sau se teme sa nu transforme cartea intr-un obiect de lux doar pentru cititorul de elita. Pacat. Ar fi fost un text complice, dual si duplicitar, si o incintare pentru cititorul rafinat caruia P.B. nu se hotaraste totusi sa i se adreseze. Si, in plus, ar fi trecut dincolo de limitele contextuale culturale in care il situeaza simpla descriere a unui caz patologic. Faptul ca depasirea oricaror limite in apropierea sexuala duce inevitabil la distrugere si la ruptura e un cliseu. Tratarea dilemelor cuplului contemporan in felul asta aproape naturalist nu ridica nici un semn de intrebare. Faptul ca nu decaderea il ameninta pe libertinul modern, ci plictiseala e vaga idee care mai salveaza cit de cit ceva din roman.
Pe foarte scurt, Luni de fiere este povestea a doua cupluri care se intilnesc din intimplare in timpul unei calatorii cu vaporul catre exoticul Orient.

Romanul este construit alternind trecutul istorisit de paraliticul Franz si prezentul relatat de cam naivul Didier. Franz si Rebecca, depasind limitele propriului cuplu, isi spun povestea si pun in scena un joc sadic menit sa dezbine cuplul Didier-Béatrice, cuplu cit se poate de banal, a carui existenta pare surprinzatoare prin chiar linistea si siguranta sentimentelor ce par sa ii lege pe cei doi. Ei cad victime.
inchizi cartea si simti nevoia sa treci printr-o libatie ca dupa un contact pervers. O carte care si-a ratat miza, si care ramine doar socanta si atit. Nu mi se pare deloc o meditatie tulburatoare. Mi se pare agresiva, sadica, insuportabila si lipsita si de continut, si de miza. Dar totusi bine scrisa. Cam atit.