OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mie îmi place Obama, dar din alt motiv: seamănă cu Batman. Şi asta nu datorită vreunei coincidenţe implacabile, ci pentru că, pur şi simplu, asta îşi doreşte. Obama, Sarkozy, Putin, Medvedev, toţi încep să joace acest rol de erou al umanităţii; iar consecinţa gestului lor este transformarea politicii într-o anexă a culturii populare, unde golul dintre instituţiile decizionale şi spaţiul public este tot mai bine umplut de aceată popularitate a liderilor planetei. Cu greu poate cineva să invalideze această particularitate a populismului – care mai nou se cheamă „popular“ – din anii 2000, care şi-a atins gloria în 2009. Ar fi desigur imatur să ne imaginăm că această „cultură a popularului“ a început se existe în mod autonom. Dincolo de partea spectaculoasă, îndrăgită sau detestată de audienţă (o audienţă care acum un secol s-ar fi chemat „mase“), rolul acesta de erou de benzi desenate, asumat de liderii mondiali, are mai degrabă un impact voit determinist. Iar evenimentele din politica internaţională a anului 2009 au stat în mare măsură sub umbra persoanelor şi a personajelor.

Marea Recesiune, Marea Stabilizare

Conflicte locale cu impact general

Mai la Est, în Afganistan, anul 2009 nu a fost nici începutul, nici sfîrşitul, ci mai degrabă cumva mijlocul conflictului. Gherilele talibane şi-au continuat nestingherite activitatea; sub ameninţarea tăierii degetelor celor care vor merge la urne, activitatea IEC-ului (Independent Election Commission, aflată sub egida ONU) ajunge să lucreze mai curînd pentru mimarea democraţiei. Politica Washingtonului din Orientul Mijlociu se articulează, după alegerea lui Obama, prin dorinţa de lichidare în mod cît mai responsabil a războiului din Irak şi prin redefinirea strategiei din Afganistan şi, in extenso, din Pakistan. Primul devine, conform aceluiaşi Obama, a dumb war, pe cînd cel de-al doilea – „un război purtat din necesitate, şi nu din dorinţă“. În Afganistan, reuşita alegerilor din august 2009, suplimentarea forţelor combatante, sub oblăduirea generalului McChrystal, securizarea graniţei cu Pakistanul şi eradicarea traficului de opiu erau şi sînt în continuare principalele ţinte ale noii administraţii. Prima a fost un eşec, fiind nevoie de mai multe luni pentru atingerea unui consens. După scandaluri de corupţie şi fraude electorale, Abdullah Abdullah se retrage din competiţie în semn de protest, Hamid Karzai fiind, în cele din urmă, reales pentru un mandat de cinci ani. Cît despre celelalte trei, doar timpul va spune dacă vor putea sau nu să fie realizate vreodată. În faţa problemelor endemice de la hotarul dintre Asia de Est şi de Vest, pînă şi supereroul Obama pare sărăcit de soluţii fezabile.

Sfidătorul Iran

Pe teritoriul vechii Persii, în vestul imediat al Afganistanului, guvernul de la Teheran lasă impresia ca lumea va fi în curînd a sa. Drumul Mătăsii s-a prăbuşit sub conflictele interetnice, iar vechii neguţători au fost izolaţi în temniţa timpului, de către miliţiile islamiste. Cui îi mai pasă azi de ruinele Persepolisului, cînd Ahmadinejad adoarme în fiecare seară cu visul împlinirii nucleare sub pleoape?

În iunie 2009, Mahmoud Ahmadinejad recîştiga alegerile cu peste 60% din voturi, după ce mai multor reprezentanţi ai opoziţiei le era refuzat dreptul la candidatură de către Consiliul Gardienilor Revoluţiei. În semn de nemulţumire, sute de mii de protestatari au ieşit în stradă dînd naştere Revoluţiei Twitter; miliţiile Basij au tăiat însă rapid, din rădăcini, răul suprem al libertăţii de exprimare, ţintind direct în inima rebelilor; inimă a rebelilor care era încarnată atunci de către tînăra Neda. Scena morţii ei a făcut ocolul planetei.

În coconul libertăţii

Dincolo de graniţa cu România, pe bătrînul continent, cetăţenii europeni vieţuiesc în coconul democraţiei şi al libertăţii. Alegerile europarlamentare din iunie şi activarea Tratatului de la Lisabona au ţinut, cum se spune, agenda. Prezenţa la urne, de doar 43%, s-a finalizat cu un eşec al stîngii europene. Cît despre Tratat, după emoţii şi referendumuri fără număr, el a fost acceptat ca literă de lege a guvernării de la Bruxelles.

Concluzii nu există; sau, în tot cazul, ele nu sună diferit faţă de cum sunau acum un an, doi sau zece. Cert este, însă, că problemele lumii nu se vor sfîrşi nici cu zîmbetul oacheş al lui Barack Obama, nici cu aerul de cyborg al lui Vladimir Putin; calota glaciară nu va continua să se topească dacă înfiem un ursuleţ polar, iar ofensiva musulmană nu pare să poată fi stăvilită nici de cele mai avansate metode de intelligence. Rămîne să vedem ce ne aduce noul deceniu şi mai ales în ce măsură sîntem pregătiţi să îi facem faţă.