OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Principalele actiuni criminale de care se face vinovat regimul comunist, amintite in Raportul comisiei Tismaneanu, ca argument suprem pentru aceasta prea-mult aminata condamnare, sint:

1. Abandonarea intereselor nationale prin servilism netarmurit in relatiile cu URSS, dupa impunerea guvernului-marioneta condus de Petru Groza (6 martie 1945). Regimul comunist din Romania a venit la putere prin interventia directa a Uniunii Sovietice, a fortelor militare sovietice aflate pe teritoriul tarii si prin ingerinta insolenta a lui A.I. Visinski, ministru-adjunct de externe al URSS, in afacerile interne ale Romaniei. Mentionam aici rolul nefast al lui Emil Bodnaras ca secretar general al guvernului Groza, responsabil cu serviciul de informatii, precum si al cvartetului dominant din PCR: Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu.
2. Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin inscenari si fraude, mai ales dupa furtul alegerilor in noiembrie 1946; agresiunile continue, prin fasciile de „oameni ai muncii“, in realitate grupuri de lumpeni atrasi in PCR, impotriva partidelor si fortelor democratice; utilizarea antifascismului ca argument propagandistic pentru delegitimarea oricarei forme de opozitie anticomunista.

3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor si militantilor, si a continuitatii constitutionale a statului roman, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947, care a dus la abdicarea fortata a Regelui Mihai.
4. Impunerea unui regim dictatorial total infeudat Moscovei si ostil valorilor politice si culturale nationale; lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democratiei ca miscare politica opusa bolsevismului imbratisat de PCR, anexarea nedemna a justitiei intereselor regimului.
5. Sovietizarea totala, prin forta, a Romaniei, mai ales in perioda 1948-1956 si impunerea, sub numele de „dictatura proletariatului“ a unui sistem politic despotic, condus de o casta profitoare (nomenklatura), strins unita in jurul liderului suprem.

6. Politica de exterminism social (lichidarea fizica, prin asasinat, deportare, intemnitare, munca fortata, a unor categorii sociale – burghezie, mosierime, tarani, intelectuali, studenti etc.) ghidata de preceptul luptei de clasa. Introducerea logicii vinovatiei colective si persecutarea membrilor familiilor celor banuiti de intentii ori actiuni anticomuniste; utilizarea unor criterii aberante pentru a distruge sansele copiilor din familii cu „origine nesanatoasa“ de a studia in invatamintul superior.
Ca urmare a politicii criminale a regimului comunist, au fost detinute in inchisori si lagare, deportate/stramutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetatori, luate in considerare de aceasta Comisie, se situeaza intre 500.000-2.000.000 de victime.
Dificultatea estimarii provine din ocultarea sistematica de catre Securitate, Procuratura, Militie, Trupe de Graniceri, Armata si alte organe represive a informatiilor privind soarta multora dintre aceste victime.

7. Persecutia minoritatilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuala; persecutarea minoritatilor de gindire de la Asociatia Teosofica Romana in anii 1950 si pina la prigonirea miscarii Meditatiei Transcendentale in anii 1980. De-a lungul intregii sale existente, regimul a urmarit sa suprime orice expresie veritabila a libertatii de gindire.
8. Exterminarea programata a detinutilor politici.
9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista armata in munti (1945-1962).
10. Represiunea impotriva cultelor si exterminarea/persecutarea tuturor celor care se opuneau comunismului, deopotriva din rindul majoritatii etnice romane, ca si din rindul minoritatilor; desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. Persecutiile impotriva miscarii sioniste.
11. Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care opuneau rezistenta fata de colectivizare. Lichidarea violenta a revoltelor taranesti (1949-1962).
12. Deportarile cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si „vinzarea“ evreilor si germanilor.

13. Represiunea impotriva culturii, eradicarea valorilor nationale, respingerea artei si culturii occidentale, cenzura extrema, arestarea si umilirea intelectualilor neinregimentati ori protestatari (1945-1989).
14. Reprimarea miscarilor si actiunilor studentesti din 1956. Arestarea studentilor protestatari (Timisoara, Bucuresti, Cluj, Iasi) si organizarea de sedinte de denuntare a celor care au ridicat glasul impotriva dictaturii si in semn de solidaritate cu miscarile de emancipare din Polonia si Ungaria. Procesele impotriva studentilor protestatari, organizate de PMR, UTM, UASR si Securitate (1958-1960).
15. Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977), Brasov (1987) si a celorlalte greve din anii 1980. Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari.
16. Reprimarea oponentilor si disidentilor in anii ’70 si ’80. Arestarea si asasinarea celor mai periculosi oponenti – omorirea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu, arestat si judecat in 1989; condamnarea la moarte a generalului Ion Mihai Pacepa, a fostului ofiter DIE Liviu Turcu, a lui Constantin Rauta si a altor persoane pe care regimul le considera vinovate de tradare.

17. Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin darimarile din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucurestiului), inspirate de grandomania lui Ceausescu si de obsesia lichidarii marilor repere culturale si istorice. Constringerea unei parti a populatiei Romaniei de a-si parasi locuintele in numele politicii de „sistematizare“ a zonelor rurale.
18. Consecintele criminale ale „politicii demografice“ (1966-1989) soldate cu mii de morti.
19. Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentatia rationala“, infometarea populatiei, oprirea caldurii, starea de mizerie, de disperare provenita din degradarea fizica la care regimul a condamnat un intreg popor. Notam ca nici un membru al conducerii PCR nu si-a ridicat vocea impotriva acestei politici de exterminare prin frig si foamete.

20. Conceptualizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste. In „Programul PCR“ adoptat in 1974 se vorbea despre „umanismul revolutionar ca adevarat umanism“, in practica triumfase cel mai devastator antiumanism. Pretinzind ca implineste dezideratele marxismului, regimul a tratat o intreaga populatie ca pe o masa de cobai supusi acestui delirant experiment de inginerie sociala.
21. Masacrarea cetatenilor, din ordinul lui N. Ceausescu, cu aprobarea conducerii PCR si cu participarea efectiva a unor unitati ale Armatei si Securitatii, in timpul Revolutiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Fragment din Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania