7 iunie – sancţiunea obligatorie - Numarul 473 - Mai - 2009 - Arhiva

7 iunie – sancţiunea obligatorie

Autor: Ștefan STOICA | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

România intră în campanie electorală pentru europarlamentare. Pare o impostură, dacă nu o fraudă această presupusă conectare a politicienilor noştri la viaţa Cetăţii europene, după spectacolul jalnic oferit de 1 Mai, cu a sa maree roşie pesedistă, ce a înecat în fum de grătare, în miros de mici şi bere ultimele refugii ale demnităţii naţionale. Pomana electorală a rămas singurul proiect social-democrat valid, iar Marian Vanghelie a devenit ideologul PSD. Micul, şi nu criza, a ucis doctrina. Criza a fost doar alibiul. De partea cealaltă, la PD-L, doctrina murise înainte de a se naşte, atacată de virusul populist. Cei doi asasini au construit apoi, pe mormîntul doctrinelor, un parteneriat care a fost imediat cauţionat de cei care au spus că, în vremuri de criză, diferenţele ideologice nu prea mai contează şi că PSD şi PD-L pot salva împreună România, prin competenţe din ambele tabere. Guvernul incolor a purces la gestionarea treburilor ţării. După cinci luni, Executivul, acoperit de cea mai largă umbrelă parlamentară din istoria postcomunistă, scîrţîie din toate încheieturile, bulversat de indicatori economici în continuă deteriorare, sfîşiat de contradicţii şi divergenţe interne şi hăituit de sindicate.

De la plus 50% în octombrie trecut – altitudinea maximă la care a urcat mita electorală – la minus 5% în aprilie, profesorii s-au scufundat în intransigenţă, iar liderii lor par hotărîţi să-i ţină captivi acestei atitudini. Frustrarea lor e justificată. În România, nici măcar o pomană legiferată de parlamentari avizi de voturi şi promulgată de preşedinte nu este garantată. Legea de creştere a salariilor din Educaţie cu 50 de procente a fost o eroare, îşi pune cenuşă în cap preşedintele Traian Băsescu. Impecabil exerciţiu retoric, ce mimează luciditatea şi responsabilitatea. Scuzele acestea ar putea avea efectul dramatic şi electoral al celebrei fraze rostite de candidatul prezidenţial Traian Băsescu în 2004, în runda finală cu Adrian Năstase, frază în care căina naţiunea română pentru că este blestemată să aleagă între doi comunişti. Traian Băsescu îşi joacă bine ultima carte, luînd, din nou, o distanţă igienică faţă de o clasă politică incapabilă, pînă la el, să-şi asume răspunderea greşelii din 2008 şi cuprinsă, acum, de frenezia alegerilor. Cu toate acestea, preşedintele ar proceda la fel dacă i s-ar oferi ocazia. Adică ar promulga fără să ezite o lege cu vădit caracter electoral, avînd grijă să o acopere cu o argumentaţie aparent solidă.

Pe de altă parte, profesorii, victime ale delăsării şi demagogiei politice, au ales, în primă instanţă, un răspuns iraţional – o grevă care ar amîna tezele unice şi ar putea compromite, astfel, admiterea în licee, fără ca protestul să aibă, în schimb, vreo finalitate. Pentru că – aici Traian Băsescu are dreptate – bugetul, şi aşa sărac, nu va suporta o presiune suplimentară. În plus, Comisia Europeană – ai cărei bani prezidenţiabilul Mircea Geoană sugera că ar trebui folosiţi pentru finanţarea salariilor şi pensiilor mici – a declanşat deja procedura de deficit bugetar excesiv împotriva României. Negocierile dintre Guvern şi sindicatele din Educaţie s-au soldat cu un armistiţiu fragil, pe termen scurt. Bani nu se pot tipări, iar bugetul Educaţiei a fost deja amputat. Eforturile disperate pe care le face Ecaterina Andronescu pentru a dezamorsa conflictul sînt lăudabile, dar, probabil, inutile. Frustrarea profesorilor este îndreptăţită, dar nu justifică gesturile care afectează elevii. Incompetenţa şi iresponsabilitatea clasei politice, combinate cu radicalismul sindical amorsat în plină criză, riscă să dea naştere unui cocktail exploziv.

Criza a ajuns din urmă marea minciună din 2008, iar decontul acesteia se apropie. Europarlamentarele din 7 iunie ar putea fi momentul adevărului. Replica socială raţională poate fi dată sub forma unui blam exprimat prin voturi albe sau împotrivă. Protest la urne, nu în stradă. Minciuna, aroganţa şi prostia puterii reclamă un răspuns perfect democratic din partea opiniei publice, unul care să evite instabilitatea socială. Sondajele ne spun însă ceva neplauzibil. Anume că PSD şi PD-L, aflate la cîrma navei în derivă, sînt favoritele electoratului. Adică ar obţine fiecare în jur de 30% din sufragii, cu un amendament pentru bieţii democrat-liberali, care riscă să piardă puncte în favoarea independentei EBA. Se confirmă o temere exprimată la formarea actualei majorităţi, aceea că o astfel de putere supradimensionată îşi va găsi opoziţia neoficială tot în interiorul ei. Acest lucru conduce la lipsa de alternativă, pe care, iată, sondajele par să o acrediteze. Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR – formaţiuni care dau semne că şi-au intrat, în sfîrşit, în rol – va lăsa în urmă, cu siguranţă, discursuri acide, mai bine sau mai prost meşteşugite, dar în planul consecinţelor va fi stearpă. Doar electoratul şi presa imună la farmecele Guvernului mai pot schimba ceva. Altminteri, un vot puternic de confirmare, de relegitimare a majorităţii pedelisto-pesediste va fi – din perspectivă politică, instituţională, economică – un dezastru congruent cu criza.

Recomanda articolul prin:

OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

7 iunie – sancţiunea obligatorie

Autor: Ștefan STOICA | Categoria: Politic | 0 comentarii