OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nascut la 20 mai 1946 la Timisoara, profesorul George Lusztig a absolvit Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti in 1968. A publicat inca din studentie. Lucrarile sale au atras atentia lui Michael Atiyah, care l-a invitat la Institute for Advanced Study (Princeton). La 25 de ani a obtinut doctoratul la Universitatea din Princeton. A publicat 182 de lucrari in cele mai importante reviste de matematica: Annals of Mathematics, Inventiones Mathematicae, Journal of American Math. Soc. etc.

Rezultatele sale exceptionale, cu un impact enorm in mai multe domenii ale matematicii, il recomanda drept unul dintre cei mai importanti matematicieni ai secolului al XX-lea. A primit numeroase distinctii, printre care: Guggenheim fellow (1982), fellow al Royal Society (1983), Cole Prize al Societatii Americane de Matematica (1985), fellow al American Academy of Arts and Sciences (1991), membru al National Academy of Science (1992) etc. in mai 2007 Academia Romana i-a conferit diploma „Meritul Academic“, prilej cu care George Lusztig s-a aflat in tara si ne-a acordat un interviu in exclusivitate.

Domnule profesor, ati plecat din tara destul de repede dupa absolvire. Cum a fost?
Cind am terminat eu facultatea, era cam un singur loc in tara unde se putea face cercetare, Bucurestiul. Si n-am primit repartitie la Bucuresti, din cauza dosarului, desi eram primul din serie. Mi s-a spus ca, neavind buletin de Bucuresti, nu pot primi decit un post de profesor de liceu la Sibiu. Dar altii, in aceeasi situatie, au ajuns in Bucuresti. Atunci am avut noroc cu profesorul Dan Papuc de la Timisoara, caruia ii sint indatorat, mi-a oferit un post la Timisoara, ceea ce era totusi mai bine. Dar mi-am dat seama ca nu exista un viitor pentru mine in Romania si, cind am avut ocazia, am plecat. in 1968 am fost la o conferinta in Italia si, de acolo, obtinind aprobarea numai in urma faptului implinit, am plecat in Anglia, la Warwick si Oxford, unde l-am intilnit pe Michael Atiyah, care era interesat de ceea ce faceam. El tocmai fusese numit la Princeton, la Institute for Advanced Studies, si a cerut sa fiu invitat si eu. intre timp, eu m-am intors la Timisoara, am facut cerere pentru plecare la Princeton; mai aveam si o invitatie la Bonn, la o conferinta de o saptamina. Am primit aprobare pentru Bonn, dar nu pentru Princeton. Asa ca am plecat la Bonn si nu m-am mai intors.

Ma intereseaza yoga
Originea dumneavoastra evreiasca a jucat vreun rol in alegerile pe care le-ati facut, in evolutia carierei dumneavoastra? Sinteti religios?
Nu, nu sint religios. Dar evreitatea a avut un rol important, atit in alegerea matematicii, care mi se parea cel mai departe de atingerea politicului, cit si prin faptul ca era un domeniu in care aveam sansele cele mai mari sa fiu judecat obiectiv. A contat si la plecarea mea din tara. Faptul ca nu am primit un post in cercetare in Romania s-a datorat aproape suta la suta originii mele evreiesti, mi s-a si spus atunci acest lucru, apoi mi s-a confirmat. Mi s-a povestit si ca atunci cind se discuta daca sa mi se dea recomandare pentru Princeton, se credea ca fusesem invitat datorita conexiunilor evreiesti.
Ati studiat in Romania, ati lucrat in Anglia si America. Are matematica nationalitate?
Nu, nu cred. Matematica este internationala, apartine tuturor, deci nu exista „matematica romaneasca“. Exista, in schimb, o scoala matematica romaneasca al carei produs sint si eu, in parte. Am studiat aici si am profitat foarte mult de invatamintul din Romania, care mi-a fost foarte folositor. Am avut profesori buni de la care am invatat, K. Teleman, Maria Neumann (de la Timisoara, cu ea m-am intilnit inca in liceu). Am avut de invatat si de la Dan Burghelea si de la colegii mei cu care stateam in aceeasi camera la camin: Andrei Barsony, Vasile Brinzanescu, Gheorghe Eckstein, Otto Liess, László Zsidó.

Ati mai pastrat legaturile cu matematicienii din tara, ati avut colaborari?
Colaborari, nu. Ne-am mai intilnit pe la conferinte sau cu alte ocazii, dar in tara am revenit abia in 1992, la invitatia profesorului Papuc.
Ce alte preocupari aveti in afara matematicii?
Ma intereseaza yoga. Am inceput sa practic in 1994 ca sa ma relaxez (in anul precedent lucrasem prea mult – cu consecinte proaste pentru sanatate). Mi-a facut foarte bine si am hotarit sa invat yoga mai serios. in vara lui 1995 am urmat un curs in urma caruia am primit o licenta de instructor de yoga. Pentru mine, yoga nu este legata de matematica, e mai degraba complementara cu ea. Dar nu practic in vreun grup, mai mult singur. Am adoptat un anume fel de viata, am devenit vegetarian. in afara de asta, ma preocupa, indirect, filmul, datorita fiicei mele Irene, care e cineast.

Putem face un curs cu minimum patru studenti
Domnule profesor, sinteti la MIT (Massachussets Institute for Technology) de douazeci si noua de ani. Ce cursuri predati? Numai doctorale (graduate)?
Nu, mai mult cursuri elementare (undergraduate). in fiecare an predau trei cursuri.
Cam citi studenti aveti la un curs doctoral?
Vreo zece.
S-a intimplat sa aveti si mai putini? Noua ni se cer minimum douazeci de studenti pentru un curs de master sau doctorat.
Da, putem face curs cu minimum patru studenti, e ceva obisnuit. Cu doi, cred ca se anuleaza. Dar cu patru nu e o problema. Ei ar vrea sa avem mai multi, dar nu e nici o presiune.

Dupa teoria indexului, domeniul in care v-ati dat teza, ati studiat reprezentarile grupurilor Lie. Puteti explica pentru publicul larg in ce consta problema de care va ocupati, felul cum lucrati?
E foarte greu. Pe matematicieni si fizicieni ii intereseaza simetriile diverselor obiecte sau spatii si acestea formeaza grupuri. Dar grupurile sint abstracte, greu de inteles, asa ca trebuie analizate din mai multe directii, acestea sint reprezentarile. E ca si cum ai iradia un obiect din mai multe directii. Dar e imposibil de explicat cuiva care nu are o educatie matematica. Fizicienii, insa, folosesc unele dintre rezultatele mele. E interesant si ca s-a descoperit ca teoria numerelor are mare nevoie de teoria reprezentarilor. in domeniul meu, problemele sint fixe, toti facem acelasi lucru: grupurile exista, trebuie intelese reprezentarile lor. Acele probleme pe care le consideri importante, le ai undeva in memorie si in fiecare moment, in fiecare zi treci prin ele si te intrebi la care ai o sansa sa faci vreun progres, poate ai mai invatat ceva, te apuci de una la care crezi ca poti reusi.
- nu e greu sa gasim douazeci de doctoranzi buni in fiecare an
Ati avut optsprezece doctoranzi. Cum lucrati cu ei? Doctoranzi romani ati avut?
Am avut un doctorand roman, a inceput cu mine si a terminat cu altcineva. Acum am mai putini doctoranzi. Depinde de virsta, eu sint deja trecut de forma maxima si studentii stiu asta si nu ma mai cauta ca inainte. Am avut maximum trei deodata, era foarte mult. Ma vad saptaminal cu ei, dar sint unii care nu vor sa vina, prefera sa stea sa se gindeasca singuri. Nici problema nu merge intotdeauna de la inceput, uneori nu le place, o schimbam pe parcurs.

Scrieti impreuna cu ei, colaborati la studiile lor?
Nu colaborez cu ei, mi se pare ca n-ar fi corect, etic. Nici pentru ei nu e bine, pentru ca apoi, cind cauta un post, daca rezultatul pe care il prezinta e in colaborare cu indrumatorul, exista suspiciunea ca a fost ajutat prea mult. Dar multi colegi colaboreaza cu studentii, se practica.
Domnule profesor, cum se face ca, desi studiile undergraduate sint destul de slabe in America, prin comparatie cu Europa, studentii americani ajung sa faca teze de doctorat competitive, chiar fara sa aiba din start o cultura matematica deosebita?
Pai, dupa studii undergraduate la Harvard, si mai sint citeva universitati de nivelul asta, vin cu un bagaj foarte bun. in plus, cei mai multi studenti graduati sint straini, vin din China, Rusia, Romania, ceea ce rezolva in mare parte problema. Oricum, nu e greu sa gasim douazeci de doctoranzi buni in fiecare an, cam atitia ia MIT la matematica.

Ii boicotez pe cei foarte scumpi
Revenind la cercetarile dumneavoastra, preferati sa lucrati singur sau in colaborare?
Cred ca optzeci la suta din ce am facut, am facut singur.
Cind cititi matematica, ce va intereseaza mai mult: rezultatul sau demonstratia, metoda?
Depinde daca vreau sa folosesc un rezultat sau nu. Ca sa-l folosesc trebuie sa ma conving ca e corect, am nevoie de demonstratie. De multe ori, rezultatul nu contine intreaga informatie, pe care o poti avea numai citind demonstratia.

Exista acum o controversa legata de revistele de matematica prea scumpe, sint matematicieni care ne indeamna sa le boicotam, sa publicam numai on-line, pe site-uri gratuite. Pozitia dumneavoastra care e?
Eu incerc sa nu mai trimit la revistele scumpe, ale Editurii Elsevier de exemplu. Uneori n-am incotro, cind e vreun volum aniversar care apare la ei si pentru care mi se cere un articol, trebuie sa dau. Dar altfel, nu mai public nici la Inventiones pentru ca e prea scump, nu mai trimit la Annals pentru ca au o lista de asteptare prea lunga. Nu-mi place cind vreau sa citesc un articol pe Internet si mi se cer treizeci de dolari doar ca sa ma uit o clipa la el. Cred ca asta nu mai poate dura mult, in viitor va fi altfel. Asa ca ii boicotez pe cei foarte scumpi. Exista reviste foarte prestigioase si ieftine, cele ale Societatii Americane de Matematica de pilda, exista si unele doar electronice. in plus, pentru mine nu e nici o diferenta, rezultatul trebuie sa ajunga cunoscut, atit. Bine, eu nu mai am nevoie de avansari, de pozitii, imi pot permite.
Tocmai, deocamdata orice post se atribuie pe baza publicatiilor, iar lumea se uita intii la numele revistelor, abia apoi la rezultatele din articole.
Nu, la MIT, cind vrem sa angajam sau sa promovam pe cineva, cerem evaluari de la primii zece specialisti din lume in domeniul candidatului.
Ma indoiesc ca metoda ar functiona la o universitate oarecare...
Da, exista riscul ca acei zece sa nu fi auzit de numele candidatului... Dar la MIT merge bine.

V-as mai intreba ceva despre matematica scolara. Ce ar trebui facut ca matematica sa devina mai atractiva?
Cind eram in Romania, aveam un statut foarte bun pentru ca mergeam la olimpiade. in schimb, in America, la scoala unde mergeau fetele mele, copiii care se pricepeau la matematica erau de multe ori prost priviti. Cred ca ar trebui sa se mareasca substantial salariile profesorilor de matematica, in asa fel incit profesiunea aceasta sa-i atraga pe cei mai buni. Si competitiile scolare sint foarte folositoare: pe mine m-au facut sa-mi dau seama ca sint bun la matematica si ca asta trebuie sa fac, mi-au dat incredere. Cred ca ar fi mai bine ca scoala sa sublinieze partea frumoasa, interesanta a matematicii mai mult decit partea „utila“, care este de cele mai multe ori plictisitoare.

Poate ar trebui chiar mai multe ore in liceu
Multi intelectuali umanisti nici nu considera matematica un obiect util. De curind, un distins scriitor roman, academician, a afirmat public ca ar trebui redus numarul orelor de matematica in liceu pentru ca „matematica nu are rol formativ“.
Ei, asta nu-i adevarat. Dintre disciplinele scolare, matematica e cam singura care te invata sa gindesti logic si cred ca o gindire structurata e necesara oricarui domeniu. in viitor, va fi nevoie din ce in ce mai mult de meserii in care se va folosi capul, nu bratul, asa ca, daca vrem sa ajungem la o oarecare prosperitate, mai ales spirituala, de matematica va fi nevoie. Poate ar trebui chiar mai multe ore in liceu.

Ati colaborat vreodata cu fizicienii?
Nu am colaborat, dar am fost o data la o conferinta a lor unde erau si matematicieni, cind ma ocupam de grupuri cuantice si asta ii interesa pe ei.
Ce parere aveti despre boom-ul acesta al fizicienilor in matematica?
Pare sa fie o miscare sanatoasa, aduce idei noi. Se pare ca fizicienii au o intuitie pe care noi, matematicienii, n-o avem, au o altfel de intuitie. Asa ca pompeaza un singe nou. Dar sint probleme: ce fac ei e foarte neriguros, nu simt nevoia demonstratiei. Asa ca tot ce zic ei trebuie bine prelucrat.
V-as intreba, in incheiere, ce statut au pentru dumneavoastra obiectele matematice. Ce face matematicianul: descopera sau creeaza?
Matematicianul descopera ceea ce preexista.