Ce mai reprezintă în societatea românească actuală principiile? Ne preocupă efectele crizei economice, reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar sau disponibilizările din administraţia publică sau chiar din învăţămînt. Sîntem gata să modificăm orice lege, dacă situaţia economică o impune. La om, la destinul său, la ideea de merit personal nu se mai gîndeşte nici un reprezentant al autorităţilor.
Nu mi-a venit să cred că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educaţiei cu toate că, în proiectul din 14 august, acel 15%, care îi deranjează pe mulţi, figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvenţa dintre cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradaţie de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educaţiei menţionează o durată de cinci ani pentru acelaşi drept salarial.
Nu are sens să discutăm despre modul în care sînt trataţi intelectualii care fac efortul de a urma şi studii doctorale în ţări precum Franţa, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obţinute prin plagiat.
Aceste cazuri există, sînt revoltătoare, trebuie stopate de urgenţă. Nimeni nu are însă dreptul moral să aducă prejudicii instituţiei doctoratului în această ţară. Este foarte uşor să cîrcoteşti, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului, respectiv preşedinţia. Nu se vorbeşte nimic, niciodată, despre importanţa pe care o au instituţiile statului în bunul mers al activităţii şcolilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil, atunci cînd este vorba de situaţia deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanţă în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar, putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenuşie.
Nu este cazul să evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate şi refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în ţară şi peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la Muncă şi Finanţe. Mai este doar un pas pînă la reuşita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaţilor plătiţi din fonduri publice.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reuşita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunăzi, apropo de principii, că un drept, odată cîştigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odată retras nu mai poate fi reacordat. După cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici pînă la resemnare şi apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenţii de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atît de dragă premierului Boc şi preşedintelui Băsescu, va fi actuală şi peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare al ţării acelaşi, dacă nu cumva inferior celui de azi.
- Articole in legatura
- Doctorat de excelenţă în filologie şi în arhitectură, la Bucureşti

