Marius Oprea, reiei în Observator
cultural, la doi ani distanţă, un serial de succes. De ce ne-ai
propus această continuare?
Pur şi simplu, continui ceea ce am
început – şi anume o carte despre un om care a avut şi are
o mare înrîurire asupra istoriei noastre recente, Traian
Băsescu. Nu am pretenţia de a fi autorul unei monografii
exhaustive, ci de a scrie o carte despre un personaj fascinant. Cu o
mentalitate, cultură generală şi trăsături comportamentale mai
degrabă apropiate de ale unui miliţian pensionar ajuns
administrator de scară, dar cu o voinţă şi perseverenţă
admirabile, Traian Băsescu, un fost căpitan de cursă lungă, a
ajuns preşedinte de ţară. Încerc să explic şi să fac
înţeles contextul acestei ascensiuni fulminante, realmente un
„succes story“, şi să pricep, alături de cititori, ce se
ascunde în spatele „fotografiei“ prezidenţiale.
Fragmentele intitulate Ascensiunea lui
Traian Băsescu urmau să ajungă o carte. De ce n-ai mai publicat
volumul? Va fi vreodată publicat?
Fără îndoială că îl voi
publica, dar nu pot prognoza cît îmi va lua scrierea lui,
pentru că lucrez la carte intermitent, între două
investigaţii pe care le fac în căutarea celor ucişi ilegal
de Securitate. Băsescu mi-a dat de lucru, condamnînd
comunismul. Dincolo de o declaraţie politică, eu vreau să văd
această condamnare pusă în practică. Cred însă că
într-un an, un an jumătate maximum, cartea va fi gata. Nu e
uşor, documentarea este dificilă, presa şi sursele pentru primii
ani de după 1989 sînt dificil de găsit altundeva decît
în biblioteci. Am fost acuzat că nu scriu cartea pentru a-mi
păstra funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului. Ei, acum vreau să fac dovada că am lucrat
permanent la ea. Să scrii o carte nu e la fel de simplu cu a
deschide o fereastră, deşi într-un mod simbolic este acelaşi
lucru. În rest, atitudinea mea critică faţă de preşedinte a
fost una constantă şi nu mi-am cenzurat-o niciodată.
Acum doi ani, ai fost destul de înjurat
pentru acele fragmente. Speri că astăzi vei fi altfel receptat?
Nu ştiu şi nu prea mă interesează.
Scriu şi îmi argumentez părerile, îmi asum situaţia de
a fi acuzat de subiectivism. Arăta-ţi-mi mie unde e „istoria
obiectivă“, altundeva decît în mintea întortocheată
a marxiştilor. Iar dacă partizanii preşedintelui se supără
pentru situaţiile pe care le descriu şi punctele de vedere pe care
le prezint, nu au decît să scrie ei o carte, eventual tot de
interviuri, cu Traian Băsescu, despre care eu cred că, după Ion
Iliescu, este a doua mare farsă pe care istoria o joacă poporului
român.
Pe parcursul următoarelor săptămîni,
vei trata, în cadrul acestui serial, şi „colaborarea lui
Traian Băsescu cu Securitatea“. De ce?
Nu fac altceva decît să analizez
polemica stîrnită în jurul colaborării sale cu
Securitatea, declaraţiile contradictorii făcute în acest
sens. Eu cred că face parte din aceeaşi mare farsă pe care ne-a
jucat-o istoria – un fost colaborator al Securităţii să condamne
comunismul... poate nu întîmplător, această
„condamnare“ a rămas doar pe hîrtie şi nici un securist
sau activist de partid nu au fost anchetaţi pentru abuzurile sau
chiar crimele sale, deşi am adus destule probe, prin plîngeri
penale înaintate la Parchetul General, cît am condus
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am înţeles,
ulterior, că tocmai din acest motiv am început să „supăr“
şi am fost destituit, iar Institutul a încetat orice astfel de
investigaţii, ocupîndu-se acum doar de cercetare fundamentală
şi de organizarea unor simpozioane.
Ai fost, în decursul anilor, la
fel de critic şi cu preşedintele Iliescu, cît eşti acum cu
preşedintele Băsescu. Dacă ar fi să rezumi evoluţia celor doi
preşedinţi, cum ar suna?
N-ai citit Nicolae Filimon? Ciocoii
vechi şi noi?
- Articole in legatura
- Ascensiunea lui Traian Băsescu