OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pur şi simplu, continui ceea ce am început – şi anume o carte despre un om care a avut şi are o mare înrîurire asupra istoriei noastre recente, Traian Băsescu. Nu am pretenţia de a fi autorul unei monografii exhaustive, ci de a scrie o carte despre un personaj fascinant. Cu o mentalitate, cultură generală şi trăsături comportamentale mai degrabă apropiate de ale unui miliţian pensionar ajuns administrator de scară, dar cu o voinţă şi perseverenţă admirabile, Traian Băsescu, un fost căpitan de cursă lungă, a ajuns preşedinte de ţară. Încerc să explic şi să fac înţeles contextul acestei ascensiuni fulminante, realmente un „succes story“, şi să pricep, alături de cititori, ce se ascunde în spatele „fotografiei“ prezidenţiale.

 

Fără îndoială că îl voi publica, dar nu pot prognoza cît îmi va lua scrierea lui, pentru că lucrez la carte intermitent, între două investigaţii pe care le fac în căutarea celor ucişi ilegal de Securitate. Băsescu mi-a dat de lucru, condamnînd comunismul. Dincolo de o declaraţie politică, eu vreau să văd această condamnare pusă în practică. Cred însă că într-un an, un an jumătate maximum, cartea va fi gata. Nu e uşor, documentarea este dificilă, presa şi sursele pentru primii ani de după 1989 sînt dificil de găsit altundeva decît în biblioteci. Am fost acuzat că nu scriu cartea pentru a-mi păstra funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Ei, acum vreau să fac dovada că am lucrat permanent la ea. Să scrii o carte nu e la fel de simplu cu a deschide o fereastră, deşi într-un mod simbolic este acelaşi lucru. În rest, atitudinea mea critică faţă de preşedinte a fost una constantă şi nu mi-am cenzurat-o niciodată.

 

Nu ştiu şi nu prea mă interesează. Scriu şi îmi argumentez părerile, îmi asum situaţia de a fi acuzat de subiectivism. Arăta-ţi-mi mie unde e „istoria obiectivă“, altundeva decît în mintea întortocheată a marxiştilor. Iar dacă partizanii preşedintelui se supără pentru situaţiile pe care le descriu şi punctele de vedere pe care le prezint, nu au decît să scrie ei o carte, eventual tot de interviuri, cu Traian Băsescu, despre care eu cred că, după Ion Iliescu, este a doua mare farsă pe care istoria o joacă poporului român.

 

Nu fac altceva decît să analizez polemica stîrnită în jurul colaborării sale cu Securitatea, declaraţiile contradictorii făcute în acest sens. Eu cred că face parte din aceeaşi mare farsă pe care ne-a jucat-o istoria – un fost colaborator al Securităţii să condamne comunismul... poate nu întîmplător, această „condamnare“ a rămas doar pe hîrtie şi nici un securist sau activist de partid nu au fost anchetaţi pentru abuzurile sau chiar crimele sale, deşi am adus destule probe, prin plîngeri penale înaintate la Parchetul General, cît am condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am înţeles, ulterior, că tocmai din acest motiv am început să „supăr“ şi am fost destituit, iar Institutul a încetat orice astfel de investigaţii, ocupîndu-se acum doar de cercetare fundamentală şi de organizarea unor simpozioane.