OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista un schizoidism romanesc sau orice sistem politico-social e menit sa sufere de o astfel de boala? Mai mult decit atit: e omul o fiinta schizoida, schiloada, disputata intre moduri contrare de a fi? Intrebari fara sens cita vreme ele nu sint premeditate de constatari, observatii, descrieri. Schizoidismul lumii de azi e o certitudine. Lumea exterioara si lumea interioara sint in conflict. Normele lumii exterioare au incetat insa sa mai aiba caracter de norma. Ele au devenit provocari transfigurative. Dincolo de legile menite sa asigure coexistenta sociala, dincolo de cadrele in care productia de bunuri si profiturile financiare se pot desfasura la infinit, lumea de azi pare construita pe ideea depasirii tuturor cadrelor date.

Tehnologiile existente, atitudinea individului fata de munca, mincare si distractie nu mai sint bune. Pot fi si mai bune. Sau pot fi in continuare bune, dar altfel. Ideea de altfel e esentiala pentru lumea noastra. Pentru ca ea a fost brusc absorbita in interiorul perimetrului social si nu mai functioneaza astazi doar la periferia lui.
In societatea traditionala, oamenii altfel sint proscrisii, nebunii, cersetorii, bolnavii incurabili, stigmatizatii. Ei sint „restul“ societatii, „rebuturile“. Toti ceilalti oameni sint reuniti intr-un singur corp social, iar corpurile lor individuale sint parti din acest corp. Ar fi prea mult sa spunem ca toti acestia sint „la fel“. Insa, cu certitudine, in clasele de care ei apartin, sint de un singur fel. Ii reuneste aceeasi morala, aceeasi viziune despre Dumnezeu, acelasi mod de a se imbraca. Se disting unii de altii prin nuante, nu prin diferente nete. Sint originali prin conformare subiectiva la normele date, nu prin negarea acestora.

Lumea de azi, asa-numita noastra lume postmoderna, vine cu alte valori de existenta, cu alta ierarhizare a vechilor valori, cu altfel de structuri de viata, cu noi „retete“ morale. Ma intreb daca notiunea de reteta e valabila si pentru lumea traditionala. Probabil ca nu. Acolo retetele sint prescrieri, daturi incontestabile ale unui singur sistem moral valabil pentru toata lumea. Neincadrarea in acest sistem – bazat in cea mai mare parte pe morala religioasa – creeaza perifericul. Periferia societatii presupune din start furtul, minciuna, uciderea, incestul, obscenitatea sexuala, duplicitatea etc. Dar si revolta antisociala, vagabondajul, lipsa de educatie, brutalitatea, viata de azi pe miine. […]
Cind se vorbeste astazi despre disparitia umanismului clasic, a valorilor iluministe ale moralei si ratiunii, despre postistorie si postindustrialism, faptul se intimpla si datorita unor situatii concrete, prezente in viata imediata. Ele par sa indice fara dubiu sfirsitul unei paradigme antropologice.

Nu e deloc adevarat ca schimbarile petrecute in ultimele trei sute de ani, cu precadere in secolul al XX-lea, privesc doar tehnologiile noastre, in timp ce noi, ca fiinte, am ramas aceiasi. Omul lui Kant nu este omul lui Nietzsche, cu atit mai putin omul lui Sloterdjik. Fiecare dintre aceste modele introduce in forul existentei alte valori. De cel putin o suta de ani incoace, ideile de normativitate si normalitate moral-antropologica si-au pierdut indreptatirea. Societatea industriala, democratia moderna, mediul informational de viata, morala liberului arbitru, conflagratiile mondiale ale secolului al XX-lea, emanciparea sexuala, relaxarea credintelor religioase, permeabilizarea granitelor dintre culturi au adus cu ele posibilitatea unor noi tipuri de proiecte existentiale si forme de comportament. E ca si cum, in momentul de fata, omul ar fi epuizat toate variantele sale de manifestare incluse in modelul antropologic clasic (Aristotel – filozofii Renasterii – Kant, Rousseau si Alexis de Toqueville) si s-ar afla in fata unui nou tip de ontologie, unul care sa includa si modul nostru de viata, dupa celebra formula a lui Ortega y Gasset, „eu sint eu si tot ceea ce ma inconjoara“.

Cei care se grabesc sa traga disperati semnale de alarma fata de pericolele postmodernismului se insala macar din acest punct de vedere fundamental: modelul antropologic clasic nu este abandonat si inlocuit prin ruptura. El ramine in memoria speciei ca un cistig sigur, indiscutabil. Am putea spune ca prin postmodernism omul trece intr-o noua virsta a sa. Nu este vorba de o involutie, ci de un nou stadiu de existenta in care cuvintul de ordine pare sa fie particularizarea vietii individuale. Renuntarea la morala publica nu inseamna anarhie sau anomie, ci vointa de a edifica tot atitea etici personale. Depasirea granitelor placerilor permise si fascinatia fata de exces si abnormal se inscriu in aceeasi ordine de cautare. E adevarat ca omul postmodern nu poate ajunge deocamdata la aceeasi consistenta de viata ca omul modelului clasic, dar asta nu inseamna ca el este o frunza batuta de vint si nu urmareste sa faca din viata sa o constructie care sa-i fie proprie si sa-l multumeasca.
Din pacate, unele tipuri de reactii umane la lume nu mai sint astazi posibile in vechile tipare. Emotiile, senzatiile, sentimentele, modul nostru de a gindi s-au schimbat.