Nr. 749 din 21.11.2014

Epistolar
Restituiri
Avanpremieră
Editorial
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Eseu
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2000   |   Iulie   |   Numarul 20   |   A fi liberal

A fi liberal

Autor: Ioan STANOMIR | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Cristian PREDA
Occidentul nostru
Editura Nemira, Colectia „Societatea politica“, Bucuresti, 1999, 191 p., f.p.


Aparitia ultimului volum al lui Cristian Preda, Occidentul nostru, se cuvine integrata in contextul unui proiect de anvergura a carui coerenta intelectuala devine vizibila printr-un efect al perspectivei. Dupa Modernitatea politica si romanismul, cuprinzind un remarcabil si singular in spatiul public romanesc, text dedicat filozofiei constitutiei din 1991, Cristian Preda continua o critica a patologiilor modernitatii, articulindu-si discursul prin asumarea unei identitati liberale, faptul explicind si virtutile demistificatoare si taietura polemica a multora dintre texte. Caci finalitatea polemica a tipului de demers realizat de Cristian Preda nu se poate raporta mecanic la un imperativ al imediatului, in masura in care temele fundamentale de reflectie al eseistului ramin circumscrise unui orizont neavind nimic in comun cu genul de jurnalistica dedicata fenomenului politic, dominind spatiul public prin mediatizarea talk show-urilor si a cotidianelor nationale.

Aminteam de asumarea identitatii liberale a autorului – o coincidenta a facut ca lectura Occidentului nostru sa fie dublata, in cazul meu, de aceea a unei alte antologii dedicate liberalismului, imaginata si realizata la aceeasi Editura Nemira de Cristian Preda, cu sprijinul fundatiei Friedrich Naumann. O lectura in oglinda, asadar, avind capacitatea de a dezvalui, prin efectul paralelismului, radacinile istorice ale unui discurs de actualitate. Caci liberalismul recuperat de Cristian Preda si propus publicului autohton prin intermediul antologiei sale nu are decit legaturi extrem de superficiale cu spatiul romanesc, spatiu in care „liberalismul politic“, ca set de practici ale guvernarii, nu a fost dublat de reflectia asupra marilor teme al filozofiei politice. De aici, poate, si sentimentul de surpriza incercat de multi in deceniul postrevolutionar in contactul cu tipul de eseistica ilustrat de Cristian Preda prin polemicile si contributiile sale – in definitiv, daca ignoram cezura comunista, discursul sau reinnoada o traditie care urca pina la Locke si Montesquieu. Surpriza nu e, din pacate, decit un efect secundar al ignorantei. Comentindu-i pe clasici, Cristian Preda realizeaza, cu detasare, un autoportret intelectual, simpla selectare si inventariere a temelor depasind cadrul unui neutralism doctoral. Lectia lui Benjamin Constant, aflata, cum remarca Cristian Preda insusi, la intersectia dintre profetism si vocatia luciditatii, e asumata, integrindu-se intr-un ansamblu ideologic influentind decisiv grila de lectura a romanitatii contemporane.

Discursul ginditorului francez, mizind pe eliminarea acelei furori utopice degenerind in violenta statala, poate fi recuperata in critica eseistului: „In privinta opiniei, a credintelor, a luminilor spiritului, va exista o neutralitate completa din partea guvernarii, intrucit guvernarea, alcatuita din oameni de aceeasi natura ca si cei care sunt guvernati, nu are mai mult decit acestia opinii incontestabile, credinte certe sau lumini infailibile. Guvernarii i se va acorda cel mult posibilitatea de a reuni materialele de constructie, de a institui arhive, deschise tuturor, pe care fiecare sa le foloseasca dupa bunul sau plac, in ce scop doreste, fara ca vreo directie sa fie impusa cuiva“.

Din aceasta perspectiva a genealogiei intelectuale, fragmentul final al volumului, Ma France, depaseste conditia unui simplu excurs biografic, fiind infinit mai mult decit cronica anilor de formare academica in mediul parizian. Ceea ce traseaza paginile amintite e itinerariul racordarii deliberate la o traditie de reflectie, racordare realizata prin insertia institutionala – doctoratul sustinut sub conducerea lui Pierre Manent, discipol al lui Raymond Aron, inchide un ciclu, tradind o afiliere si o capacitate de sincronizare cu directia liberala. Critica aroniana a maladiilor secolului e continuata de Cristian Preda, de unde si sentimentul unei continuitati, dincolo de accidentele istorice. Sejurul parizian marcheaza contactul nemediat cu o matrice spirituala, revelatia unei discipline a spiritului.

Modestia asumata a autorului (marturisirea deplinei lipse a talentului literar) se cuvine raportata la sobrietatea paginilor, recuperind o atmosfera a timpului, conturind o forma mentis. Seminariile profesorului Manent (recent oaspete al capitalei, conferentiind in mai multe ocazii) probeaza fecunditatea unui tip de abordare aparent lipsit de spectacular, util din perspectiva duratei lungi a formarii intelectuale: „Profesorul urmeaza o regula clara: intr-un an e studiat un autor clasic, in anul urmator unul modern. Aparent, e un seminar de lectura, intrucit totul incepe si de termina cu textul autorului respectiv. Dupa citirea unor fragmente, relativ scurte, urmeaza un comentariu al profesorului, care cedeaza apoi cuvintul tuturor celor de fata, pentru a critica interpretarea deja propusa sau, pur si simplu, pentru a pune intrebari. Nu sunt admise interventiile plate sau simplele parafrazari ale textului. Desi comentariul lui Manent este, de obicei, aparent asemanator unei lecturi medievale, el trimite, prin comparatii judicioase, la celelalte posibilitati de a gindi problema“. Semnificatia rememorarii – conturarea lipsita de patetism a unui rit de initiere, cum remarca insusi Cristian Preda, a unei descoperiri a comunitatii intelectuale, fondata pe cultura liberului examen. Sincronizarea academica propusa in spatiul romanesc a ratat, in multe ocazii, sansa abandonarii habitudinilor mimetice, prin cultivarea capacitatii de dialog, de aici, si simbolistica citatului si a fragmentului memorialistic.

Structurindu-si volumul in doua compartimente separate tematic, Impotriva Occidentului si Pentru o Romanie occidentala, Cristian Preda ramine fidel acelei rigori metodologice de care aminteam in rindurile de inceput. Pozitia sa intelectuala poate fi plasata in spatiul romanesc, repetind o judecata formulata deja in coloanele Observatorului cultural, in descendenta celei lovinesciene, fara ca apropierea sa aiba nimic depreciativ. Istoric vorbind, daca acceptam taxonomia din Istoria civilizatiei romane moderne, demersul lui Cristian Preda se integreaza in paradigma „fortelor progresului“, europenitatea definindu-se in contextul unei sincronizari lipsite de complexe provinciale. Lectura modernitatii romanesti recupereaza citeva dintre temele lovinesciene, refuzul unui etnocentrism cu accente xenofobe fiind indiciul unui tip de definire identitar marcat de pattern-ul lovinescian. Aronian prin filiera lui Pierre Manent si prin acribia criticii totalitarismului, Cristian Preda se racordeaza lovinescianismului prin polemicile directionate impotriva scriitorilor „reactionari“. Coincidentele sunt simbolice – Radulescu-Motru si A.C. Popovici, plasati ambii la confluenta dintre conservatorism si nationalism, sunt recititi de cei doi ginditori, la o distanta de aproape de jumatate de veac.

Totalitarismul nu ramine, in cazul discursului lui Cristian Preda, o simpla referinta polemica, lipsita de substanta. Rolul ideologiei in constructia mecanismului opresiv nu e ocultat, legatul lui Aron din Democratie si totalitarism fiind asumat. Lectura lui Cristian Preda nu evita sensibilitatile si susceptibilitatile publice, raminind imuna la tentatia locului comun perpetuat in virtutea unei inertii intelectuale. Interogatia asupra Memoriei si democratiei gliseaza catre o investigare a modului in care decada postcomunista reinventeaza o versiune cosmetizata a trecutului comunist. Similitudinea dintre tonul lui Cristian Preda si critica intreprinsa de Daniel Barbu mi se pare evidenta, in masura in care ambii pun sub semnul intrebarii un mit extrem de influent, acel al servitutii involuntare in anii de comunism romanesc. Lectura trecutului conduce la introducerea in ecuatie a unor elemente de distorsiune, actionind la nivelul retoricii oficiale, ca si cel al limbajului „cetateanului obisnuit“.

Inventarul realizat de Cristian Preda mi se pare unul riguros si lipsit de complezenta in administrarea culpei:
„a) recuperarea memoriei nu s-a facut in majoritatea cazurilor sub semnul intelegerii totalitarismului ca regim al servitutii voluntare a guvernatilor (sau ca regim al democratiei populare, asa cum propunea Zinoviev), ci pornind aproape exclusiv de la caracterul opresiv al actiunii guvernantilor; b) tema vinovatiei si a responsabilitatii a fost discutata ca problema de grup (fie el national sau etnic), iar nu ca o cauza a constiintei personale, ceea ce a facut imposibila invocarea, pe urmele lui Popper, a unei etici in care greseala proprie sa fie considerata la fel de importanta ca si greseala celorlalti; c) imoralitatea tacerii, a colaborarii pasive a fost negata, pornind de la considerentul ca masa membrilor de partid nu poate fi acuzata din pricina numarului sau impresionant“.
Strategia luciditatii mi se pare vizibila si in radiografierea unei „deceptii fecunde“ – relatia complicata dintre revolutie si democratie in Romania postcomunista inceteaza de a mai fi cantonata in zona aproximarilor intelectuale dominind dezbaterile televizate. „Tranzitia“ isi pierde omogenitatea, etapele desenindu-se in raport cu optiunile actorilor politici.

Laconismul textului, sustinut initial ca o comunicare in mediul academic parizian, il tranforma intr-o excelenta introducere la „miracolul“ democratiei postdecembriste. Decalajul dintre sincronizarea politica si retardarea economica plaseaza Romania, pentru a-l relua pe Guy Hermet, in categoria „democratiilor sarace“. Provocarii originare a paradoxului romanesc, Cristian Preda ii opune un optimism temperat, motivat prin recursul la durata lunga a tranzitiei: „In ceea ce ma priveste, cred ca trebuie sa acceptam, impreuna cu Guy Hermet, ideea unui progres lent al democratiei si independent de starea economica. [...] Altfel spus, tranzitia romaneasca desemneaza astazi trecerea la democratie in lipsa unei performante economice vizibile. E o situatie foarte fragila, dar ea trebuie recunoscuta ca atare: exista progres politic fara progres economic. A nu vedea acest lucru insemna a a bloca posibilitatea oricarei alte evolutii favorabile societatii. Caci insatisfactia economica nu are alt aliat mai redutabil decit nerecunoasterea avansului democratic“. Rasturnind rationamentul maiorescian, Cristian Preda propune un raspuns esentialmente liberal la o interogatie prezenta in spatiul romanesc, de aproape un secol si jumatate. Caci, dincolo de decoruri, problema spinoasa a tranzitiei continua sa bintuie imaginarul politic.

Revenind in spatiul autohton, eseurile dedicate „romanismului intelectual“ sau lui Stefan Zeletin risca sa consolideze o reputatie de „detractor“ din cauza rindurilor din deja faimosul numar Eminescu al Dilemei, desi o simpla comparatie cu textul aceluiasi Lovinescu din Istoria civilizatiei romane moderne ar fi probat failibilitatea judecatii, transformindu-l pe Cristian Preda intr-o voce singulara si, implicit, iconoclasta. Tinta polemistului ramine aceeasi in volumul de fata – „romanismul“ definibil, spre a-l cita pe Cristian Preda insusi, in termenii unei inadecvari la valorile europene, conceptual lax si deschis unor pozitii extrem de eterogene, de la A.C. Popovici la D. Staniloaie, de la Motru la Noica. Ceea ce ramine comun, dicolo de diferente, e un sens al izolationismului intelectual si dominanta unei culturi a superlativului utilizata in referirile la poporul roman. Pozitia lui Cristian Preda e afina aceleia a lui Adrian Marino, europenitatea raminind punctul final de raportare.

Investigarea lui Cristian Preda nu e imuna la practica ironie, in masura in care elogiul romanitatii, schitat de un teolog eminent ca D. Staniloaie, esueaza in pasunism: „Romanul e frate cu codrul, se spovedeste paserilor, mingaie boul din tinjeala, se lasa in seama calutului. Porumbul plivit de buruiana ride cu bucurie, marul necuratit se roaga de fata barbata sa-l curete. In povesti, in doine, in viata de toate zilele, romanul pune umanitate in raporturile sale cu vitele si cu natura“. Retrospectiv, compromiterea temelor traditionaliste e datorata nu atit unui determinism sociologic, cit reciclarilor lor prin intermediul propagandei ceausiste, receptiva la filonul samanatorist. „Romanismul“ devine un ingredient al mutantului construit in deceniile din urma, „omul“ nou fiind extrem de atent la cultivarea unui nationalism primitiv. Critica lui Motru la adresa politicianismului, vidata de referinte contextuale, e integrata in discursurile electorale, excelenta romaneasca cautioneaza populismul televizat. Dupa cum recitirea lui Zeletin, sub semnul insularitatii, anticipeaza un pattern al ceausismului, industrializarea ca prim pas catre autarhie. Provocatoare, relectura lui Cristian Preda mi se pare o ocazie pentru redeschiderea unor polemici fecunde.

Identitatea liberala se construieste, in cazul lui Cristian Preda, prin referirea la o traditie critica mizind fundamental pe luciditate. Schitind, in eseul A fi liberal, itinerariile complicate ale unor Popper sau Aron in contextul experientelor de stinga radicala, Cristian Preda selecteaza ca valoare structuranta a liberalismului refuzul fanatismului, legitimat de luciditate. A fi liberal inseamna, inainte de toate, a fi lucid: „obsesia fidelitatii oarbe, absoluta fata de principiile politice, de fapt, o inventie a stingii revolutionare. Este mai mult decit o iluzie. Fidelitatea oarba este pur si simplu falsa pentru ca e, in fapt, inumana. Luciditatea este, in ultima instanta, ceea ce se poate opune infatuarii. A fi liberal inseamna a scapa de infatuare“.

Etichete:  Cristian PREDA Occidentul nostru
 
 
 
Cele mai citite articole
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Votul ca reacţie
România inimaginabilă
Sete de vot
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
Votul ca reacţie
Sete de vot
România inimaginabilă
Cele mai recente comentarii
da, da,
@tezeu
PAUL GOMA : foaia „Noastră” de turnesol !
Putina temperare
@ hermes: stii povestea cu drobul de sare...?
 
Parteneri observator cultural
Aletheea