Çagdaş Romanya Şiiri
(Poezia română contemporană)
Editura Özgür, Istanbul 2009
În perioada 12-16 mai 2009 s-a
desfăşurat la Istanbul cea de-a II-a ediţie a Festivalului
Internaţional de Poezie organizat de către Primăria Metropolitană
Istanbul şi Comitetul Istanbul 2010 – Capitală Culturală
Europeană –, cu sprijinul Institutului Cultural Român
„Dimitrie Cantemir“ din Istanbul. Avînd onoarea de a fi
aleasă ţară-temă, România a fost reprezentată la Festival
de către poeţii Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ. La eveniment au
participat 39 de poeţi din Bosnia-Herţegovina, Israel, Franţa,
Danemarca, Palestina, SUA, Macedonia, Spania, Argentina, Coreea,
Germania, Irak, Italia, Africa de Sud, Olanda, Rusia, România
şi Turcia. S-a citit poezie în diverse locuri istorice din
Istanbul, precum Basilica Cisterne, Turnul Galata, Parcul Palatului
Yildiz, Gara Sirkeci (unde venea odată Orient-Expresul) sau Muzeul
de Arheologie. o croazieră pe Bosfor cu un vapor al poeţilor a
încheiat Festivalul. (D.I.)
Pe 11 mai, la 6 dimineaţa, mă aflu
într-un avion cam cît o rată, care mă lasă într-o
oră pe Otopeni, de unde iau unul mai mare şi aterizez la Istanbul.
Pierd cam tot atît cu obţinerea vizei şi cu verificarea
paşaportului. Reuşesc, stînd la coadă, să o recunosc de la
distanţă pe Silvana Rachieru, directorul-adjunct al Institutului
Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul, faţă de
care simt o familiaritate subită, de parcă aş fi cunoscut-o de
ceva anişori. Ne lăsăm în voia lui Abdulah, şoferul
Institutului (de fapt, al unui Peugeot), şi o luăm către Piaţa
Taksim. Primul lucru care mă şochează este traficul. Abdulah să
fii ca să te descurci. E o nebunie: nimeni nu semnalizează, nimeni
nu ţine cont de semafoare, toţi negociază. Cum? Claxonînd,
evident. Eu, fire simţitoare, care, cu doar o seară înainte,
avusesem „norocul“ să dau peste cap maşina unui tembel în
Roman, care a trecut, cu viteză, pe roşu, încerc să mă
relaxez pe bancheta din spate a maşinii şi să identific clădirile
vechi pe lîngă care trecem. La primul contact, Istanbulul mi
s-a părut un balamuc, o nebunie; mi-a luat vreo două ceasuri să mă
relaxez şi să învăţ să trec strada.
După-amiază sosesc şi poeţii români
Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ. Renunţ la sandale, străduindu-mă
să fac impresie bună. Degeaba, sînt prea obosit pentru asta.
Urmează, după discuţiile de tatonare, un mic periplu prin centrul
vechi al oraşului, la Aya Sofia şi Moscheea Albastră, ghidaţi de
atît de tonica şi simpatica şi inepuizabila şi, şi, şi...
Silvana Rachieru. Ne tragem sufletul la o bere, pe terasa unui
acoperiş, avînd în stînga Sfînta Sofia şi
în dreapta Bosforul. Ne acomodăm, vom avea de-a face o
săptămînă întreagă unii cu alţii. Aclimatizare
completă; a doua zi, trecem la treabă.
Audienţa a fost copleşitoare
Şi acum să trec şi eu la treabă. Ce
am căutat acolo? Între 12 şi 16 mai, a avut loc, la Istanbul,
cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie
(Uluslararasi Istanbul Şiir Festivali, pentru cunoscători), la care
au participat în jur de 40 de poeţi, din aproape toate
colţurile lumii, de la Franţa, Spania, Anglia, la Palestina, Irak,
Vietnam şi... România. În 2010, oraşul de pe Bosfor va
deveni Capitală Culturală Europeană, astfel încît
Festivalul a fost organizat de Primărie cu maximă atenţie şi
seriozitate. Cei de la ICR Istanbul au reuşit o performanţă: tema
principală a Festivalului a fost poezia română modernă.
Aproape 40 de poeţi, de prin toate colţurile lumii, şi-au citit
poeziile în diverse locuri, au dialogat, s-au cunoscut şi, nu
în ultimul rînd, au mai aflat cîte ceva despre
poezia română. Despre care – mai e nevoie să o spun? – nu
ştiau mai nimic. Sau cam tot atîta cît ştim şi noi, de
obicei, despre poezia turcă. Nu comentez discursul unui critic cam
stîngaci despre acest subiect (pentru că el se numeşte Bogdan
Creţu), observ doar reacţiile participanţilor. Aceştia reacţionau
mai ales atunci cînd auzeau nume precum Tristan Tzara, Benjamin
Fondane, Eugène Ionesco, Paul Celan. În rest, aveau
curiozităţi legate de poezia anticomunistă şi de modul în
care poeţii au făcut faţă constrîngerilor (sau momelilor)
de pînă în 1989. La Editura Özgür a apărut şi
o antologie a poeziei române, intitulată Çagdaş
Romanya Şiiri (Poezia română contemporană), care depăşeşte,
de fapt, limitele promise în titlu. Am prefaţat-o şi cred că,
pentru început, este un punct bun de pornire pentru cel care va
dori să-şi facă o impresie cît de cît avizată.
Finanţată de ICR, cartea are şi un tiraj mulţumitor – de 5.000
de exemplare – şi se va bucura, din cîte am înţeles,
de o circulaţie şi o promovare destul de bune. Este prima tentativă
de acest fel în limba turcă.
Festivalul în sine a impresionat
prin varietatea participanţilor. Aveai senzaţia că exilaţii din
Turnul Babel s-au adunat la Istanbul. Poeţi precum Anzhelina
Polonskaya, din Rusia, Astrid Lampe, din Olanda, Breyten Breytenbach,
din Africa de Sud, Emilio Coco, din Italia, Fadhil Al-Azzawi, din
Irak, Jordi Virallonga, din Spania, Luis Garcia Montero, tot de pe
acolo, Mateja Matevski, din Macedonia (care mi-a vorbit emoţionat
despre Gellu Naum, Ştefan Aug. Doinaş, Virgil Teodorescu, Nichita
Stănescu, Marin Sorescu etc.), Mourid Barghouti, din Palestina,
Niels Hav, din Danemarca, Philippe Beck, din Franţa, Tal Nitzan, din
Israel, plus mai bine de 10 poeţi turci au citit din textele lor în
tot felul de locuri din Istanbul, bine gîndite, plasate
strategic în puncte frecventate de turişti sau de localnici.
În plus, organizatorii au avut buna idee de a dubla lecturile
de concerte ale unor artişti cu mare căutare printre tinerii din
Turcia, astfel încît audienţa a fost, de fiecare dată,
una copleşitoare. Eu unul nu am văzut niciodată în România
un public atît de numeros, care să rezoneze la poezie atît
de bine (exclud diversiunile propagandistice de tip Cenaclul
Flacăra).
România a fost reprezentată de
doi poeţi foarte buni, Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ. Formule
diferite, temperamente diferite, sensibilităţi distincte, în
totul, un „cuplu“ cum nu se poate mai potrivit pentru a ilustra
diversitatea din poezia noastră actuală, care a testat cam tot ce
era de testat şi s-a întors, în cele din urmă, la
formele literalităţii.
Să nu uit să mai pomenesc un lucru
important: la Istanbul, literatura română mai beneficiază de
un avantaj deloc de trecut cu vederea: la editura la care a apărut
şi antologia pomenită lucrează o foarte energică şi volubilă
traducătoare, Sheilla Iaia, care s-a născut şi a crescut în
Constanţa (avem noi, dobrogenii, un talent de a ne întîlni
oriunde în lume), şi care acum beneficiază, din cîte
înţeleg, alături de alţi tineri din toată lumea, de o bursă
acordată de ICR tinerilor traducători. E un proiect care va face
mult bine literaturii noastre şi care, în bună parte, şi-a
demonstrat eficacitatea şi cu ocazia acestui Festival, printre
tartorii căruia s-a numărat şi Sheilla.
Istanbul – un balamuc încîntător
În afara acestei experienţe,
rămîne contactul cu Istanbulul în sine, care m-a atras
nu doar prin cunoscutele-i vestigii ale Bizanţului sau ale
Imperiului Otoman, ci şi prin spectacolul propriu-zis al străzii.
Poate oraşul mi s-a părut atît de şarmant şi pentru că
l-am descoperit într-o companie atît de plăcută, cum
este cea a Doinei Ioanid. Oricum, acolo e raiul celor care adoră să
se tîrguiască. Eu unul nu m-am priceput niciodată la aşa
ceva, dar m-am trezit în bazar, luat de val şi negociind
amuzat orice. Totul e de vînzare şi de cumpărat la Stanbul:
castane prăjite, bijuterii care par scoase din tezaurul lui
Ali-Baba, şalvari, cercei, covoare mai noi sau vechi de-a dreptul,
ochelari de soare la 10 lire, caftane, tot felul de suveniruri,
porumb fiert, parfumuri, evident originale, la 3 lire (la care se
adaugă, dacă ţii neapărat, şi un certificat de autenticitate
confecţionat pe loc), ceasuri, mirodenii, sandvişuri cu peşte pe
malul Bosforului şi, în genere, cam tot ce ţi-ai putea dori.
E un balamuc încîntător, care te cîştigă rapid.
Mie unuia mi-a amintit de o frază a lui Ion Groşan, din O sută de
ani de zile la Porţile Orientului: „N-apucă drumeţul, amabil şi
uşor stînjenit, să cumpere o acadea de-o para sau, mă rog, o
chiftea, că, techer-mecher, cu o temenea, i se oferă halva,
baclava, ciulama, beizadea, iofca, peltea, pafta, zalhana, cafea,
cherestea, mucava, muşama, musaca, duşumea, macara, telemea şi
brînză. Comerţul e în floare“. Beizadea şi macara nu
am tîrguit, în rest, nu mă pot plînge.
M-am întors din Istanbul cu
bucuria unor discuţii despre poezia română, pe care le cred
fertile, şi cu aceea a descoperirii unor oameni frumoşi. La ICR
Istanbul se face treabă bună, Silvana Rachieru are tot ce îi
trebuie, de la şarm la inteligenţă, pentru a deschide orice uşă.
Cred că acolo cultura română are multe de cîştigat,
mai ales că, în 2010, Istanbulul va deveni Capitală Culturală
Europeană. Ţine doar de noi să ştim cum să ne prezentăm. De
data asta consider, fără modestie, poate, că a fost foarte bine.
Obo Rex
Sorin Gherguţ
nu sînt nici urît, nici
tîmpit
sînt doar permanent obosit
dar voi dormi
şi cînd mă voi trezi
adevăr grăiesc
pe mulţi am să uimesc
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters