OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mihail Sebastian – monografie, antologie
comentata, receptare critica
Editura Aula, Brasov, 2007, 108 p.

Centenarul nasterii lui Mihail Sebastian a fost marcat anul trecut in mod cel putin onorabil. Majoritatea revistelor literare i-au dedicat daca nu grupaje, macar cite un articol omagial, la Ierusalim si la Paris au avut loc reuniuni cu participare internationala, la ICR s-a conferentiat, in Franta i s-au tradus carti... O monografie Mihail Sebastian s-ar fi potrivit de minune! Aceasta a fost probabil revelatia si intentia programatica a Editurii Aula si a asistentului universitar brasovean Romulus Bucur, datorita (sau din cauza) carora a aparut la sfirsitul anului 2007 o astfel de monografie, intocmita dupa reteta bine-cunoscuta a colectiei „Canon“. Citeva zeci de pagini de critica literara, citeva fragmente de texte teoretice, o (mini)antologie de texte mai mult sau mai putin comentate, un dosar de receptare critica, date biobibliografice si bibliografie. Rar se ajunge (si mai rar se trece) de 150 de pagini. Aceasta fiind schema, rotunjirea ei depinde de maiestria criticilor care si-au asumat o astfel de responsabilitate.

Este mai frecventata bibliografia critica decit scrierile lui Sebastian
Monografia dedicata lui Mihail Sebastian este cel putin dezamagitoare, daca nu chiar sfidatoare, de la prima si pina la ultima pagina (nu sint prea multe!), cartea fiind lipsita de tot ceea ce inseamna principii si obiective ale criticii literare, de reflectare sintetica a operei si de condensare a procesului critic, de urmarire si surprindere a unui „diagnostic“ integral, de interpretare personala si de valorificare. Neinspirat, Romulus Bucur isi incepe „monografia“ prin rezumarea si citarea generoasa (dar nefunctionala) a unei anchete initiate anul trecut de criticul Constantin Trandafir, ancheta ce viza emiterea unor ipoteze asupra destinului scriitorului, daca viata acestuia nu s-ar fi curmat in mod tragic. Ancheta in sine a avut farmecul ei, dar nu si relevanta necesara pentru a se constitui in introducere a unei monografii, care se dovedeste a fi doar un colaj de citate insirate precum margelele pe ata si care lasa impresia ca a fost incropita peste noapte.

Delimitarea directiilor in care Sebastian si-a desfasurat activitatea literara este neclara, activitatea de publicist, care, poate, este cea mai importanta, este amintita intimplator, fara a fi descrisa, analizata, integrata in contexte, iar activitatea de romancier si dramaturg este „lamurita“ prin impanarea paginilor cu citate de „autoritate“, cele mai multe inutile si la care Romulus Bucur, de regula, nu se raporteaza in nici un fel, „instalarea“ in opera si asumarea unor judecati estetice lipsind cu desavirsire. Este mai frecventata bibliografia critica decit scrierile lui Sebastian, mersul din referinta in referinta culminind cu analiza dramaturgiei lui Sebastian, care, in total, numara cincisprezece rinduri, dintre care doar doua ii apartin lui Romulus Bucur. Iata-le: „In ceea ce priveste dramaturgia lui Mihail Sebastian, o caracterizare sintetica, cea a Dorinei Grasoiu, credem ca exprima si opinia noastra“, dupa care urmeaza un citat. Atit!

Nici in privinta Jurnalului, asa-zisul discurs critic nu sta mai bine, in conditiile in care nici acum nu ni se ofera o interpretare proprie, iar din multitudinea analizelor intreprinse de nume importante ale criticii romanesti, si nu numai, Romulus Bucur alege drept reper in stabilirea temelor Jurnalului „un George Pruteanu“. Finalul asa-zisei monografii este unul din virful penitei, abordata fiind – pe urmele lui Cristian Badilita, citat si acesta cu generozitate – nici mai mult, nici mai putin decit mediocritatea lui Mihail Sebastian, iar concluzia, convenabil, aminata: „Credem ca problema receptarii Jurnalului lui Sebastian e aceea a dimensiunii umane a protagonistilor. Nu am observat (desi, posibil, o relectura ne-ar putea infirma) nicaieri vreo rezerva asupra calitatii lor intelectuale, asupra dimensiunii lor culturale etc. Iar ceea ce ii deranjeaza pe aparatorii lor din oficiu este probabil atingerea adusa statuii – nu poti permite profanarea idolului prin admiterea vreunei micimi sufletesti (lasitate, meschinarie, oportunism, demagogie etc.); nu e mai simplu sa vorbesti, cum o face Cristian Badilita, despre mediocritatea lui Sebastian insusi? «lumea personajelor sale nu se poate mintui de provincialism, de mediocritate, insist asupra cuvintului. Daca l-ai lua in serios si daca n-ar ramine decit aceasta cronica despre viata intelectuala a lumii interbelice, Nae Ionescu, Camil Petrescu, Eliade, Marieta Sadova nu vor fi trecut nici unul de pragul adolescentei, al naivitatii, daca nu chiar al stupizeniei juvenile. Micimile lor sint tot atitea proiectii, en faux, ale micimilor lui Sebastian, niciodata lamurit definitiv ce cauta intre personajele pe care le descrie cu atita ciuda.» Din acest punct de vedere, totul e de rediscutat – dimensiunea umana, cea ideologica, cea intelectuala. Textul devine pretext“.

Valoarea oricarui citat este data de valoarea contextului, a sensului intregii analize, fiind convingator prin argumentarea lui. O insinuare relativizata ulterior (si poate derutanta pentru cei neavizati) nu tine loc de demonstratie si de concluzie, oricare ar fi fost ea, pentru ca aceasta este menirea criticii literare profesioniste, cu simt personal de raspundere si limbaj raspicat, care asigura eficienta actului critic. Altfel, la ce bun?
In conditiile in care nu-si propune sa demonstreze ceva in mod special, este absolut normala ratacirea criticului in momentul in care trebuie sa aleaga textele pentru intocmirea unei antologii comentate, antologie care incepe cu un moment de sinceritate asumata, apreciabila in ansamblul lucrarii: „Antologia de fata porneste de la premisa ca e extrem de dificil, din motive atit obiective, cit si subiective, sa oferi o imagine, daca nu exhaustiva, macar cuprinzatoare a operei unui autor care nu e, in primul rind, poet. Cu alte cuvinte, ce fragmente si din care romane sa le selectam?“. Daca selectarea pune probleme, comentarea fragmentelor se dovedeste a fi „fara comentarii“: „Urmeaza un pasaj mai lung, al carui titlu, Jurnal de schi (1937-1938), ne scuteste de orice comentarii“. Chiar asa!

Nu exista in carte nici macar o pagina din care sa transpara apropierea criticului de opera lui Sebastian, personalitatea acestora (a operei si a scriitorului) raminindu-i straina lui Romulus Bucur, pentru care datele biobibliografice dintre 1947 si pina azi sint reprezentate doar de publicarea Jurnalului in 1996 si de o parte din grupajele omagiale din 2007. Daca simpozioanele cu participare internationala dedicate lui Sebastian, (re)publicarile cartilor, traducerea si receptarea cu succes a Jurnalului in citeva tari, ori aparitia unor audiobook-uri nu prezinta importanta, cel putin premiul postum Geschwister Scool obtinut in 2005, in Germania, pentru editia in limba germana a Jurnalului, ar fi meritat amintit, pe criteriul relevantei.
Monografia Mihail Sebastian isi asteapta autorul, macar pentru a afla daca Sebastian a fost sau nu mediocru! Pina atunci, mediocra este doar carticica semnata de Romulus Bucur.