Dintre evenimentele culturale de amploare ale anului – în
atingere cu cultura română, iar nu româneşti propriu-zise – s-au detaşat două:
cel dintîi a fost obţinerea Premiului Nobel de către scriitoarea germană Herta
Müller, născută în România, eveniment care a produs destulă vîlvă în mediile
culturale româneşti, determinînd o serie de reacţii previzibile – de arondare
subită a scriitoarei la spaţiul autohton –, cunoscute fiind frustrările
româneşti legate de acest premiu. Pentru mine, reacţiile de acest gen, ca şi
resuscitarea, cu această ocazie (mai an, el funcţiona în negativ, vezi istoria
poneiului roz expus la ICR New York, acum el are semn pozitiv), a unui discurs
(cvasi)naţionalist reprezintă un barometru, clar şi trist, al stării de fapt şi
al stării de spirit de la noi: în loc să se relaxeze, să se deschidă, să se democratizeze,
discursul cultural românesc se restrînge, se închide asupra lui însuşi,
întreţinînd frustrări care se traduc în respectul pentru o ierarhie locală şi
rigidă a valorilor.
Pe de altă parte, un alt eveniment important – în sensul
acelei deschideri europene, internaţionale a spaţiului cultural românesc – a
fost dat de venirea la Bucureşti a scriitorului Salman Rushdie, invitat de
Editura Polirom, unde i se publică, de altfel, şi romanele. La Teatrul Odeon
s-a desfăşurat o întîlnire a publicului român cu un mare scriitor, care
reuşeşte să-şi vîndă cărţile în toată lumea.
Revenind la anul literar 2009, deşi mai degrabă modest, el
nu duce, totuşi, lipsă de cîteva cărţi bune, la categoriile tradiţionale de
poezie, proză, eseu şi critică literară (inclusiv debuturi).
În ce priveşte proza, au fost prezenţi pe piaţă cu cărţi
atît scriitori din mai vechile generaţii (şaizecişti, şaptezecişti,
optzecişti), cît şi scriitori debutaţi după ’90, şi chiar mai tineri, debutaţi
în jurul lui 2000. Romanul lui Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor (Cartea Românească) – declarat Cartea Anului
la Premiile Prometheus ale României literare – impune, într-adevăr, prin
construcţie, prin acordurile poetice şi epopeice ale unei tragice istorii
colective (armeneşti). Un roman de anvergură, străbătut de o gravitate
metafizică ce-i conferă prestanţă; o carte care are nevoie de timp pentru a fi
citită şi descoperită.
Un roman bine scris şi agreabil la lectură este Cum să uiţi
o femeie (Polirom) al lui Dan Lungu, scriitor debutat după ’90 şi printre cei
mai bine exportaţi dintre scriitorii români, în acest moment.
Din acelaşi „val“
ieşean al prozei realist-minimaliste de după ’90 face parte şi Lucian Dan
Teodorovici, care a publicat anul trecut o carte de povestiri (Celelalte poveşti
de dragoste, Polirom) – resuscitînd genul scurt, făcut celebru de optzecişti –,
povestiri conduse cu o mînă de maestru de un autor care-şi aşteaptă, încă, acea
carte a deplinei măsuri scriitoriceşti. Angelo Mitchievici şi-a publicat
prozele mai vechi într-un volum de fineţe (cu scăderile inerente unor proze mai
vechi), Cinema (Polirom), proustian şi cinematografic, marcînd o zonă de
literatură aparte, mateină şi „crepusculară“. Dintre optzecişti, Cristian
Teodorescu a publicat Medgidia, oraşul
de apoi, care, în ciuda penei sigure şi inimitabile a autorului Maestrului de
lumini şi al Tainelor inimei, pare mai degrabă o schiţă de roman sau – dacă
vreţi – un concentrat de roman, cu rezumate de capitole pe post de adevăratele,
numai ghicite, capitole. Un volum – produs al epocii vitezei pe care o
traversăm cu toţii...
Printre cărţile de proză notabile ale anului 2009 se numără
şi: Viaţa începe vineri (Humanitas), romanul Ioanei Pârvulescu, Stalin, cu
sapa-nainte! de Radu Ţuculescu (Cartea Românească), Mentaliştii de Florin
Manolescu (Cartea Românească), Porcilator de Andrei Mocuţa (Brumar), Fugi din
viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea de Daniel Bănulescu (Cartea
românească), Replace all de Ioan Lăcustă (roman postum, Polirom), Vizuina de
Norman Manea (Polirom), Raport asupra singurătăţii de Augustin Buzura
(Polirom). După cum se poate vedea, prozatorii citaţi ţin de generaţii mai
vechi şi mai noi, şaptezecişti, optzecişti, nouăzecişti şi chiar mai tineri
(tînărul Andrei Mocuţa a debutat în 2006).
O carte aparte, o poveste postmodernă plină de farmec şi
suavitate – la întretăierea explorării limbajului cu extensia imaginarului –
este romanul de debut al lui Matei Florian, Şi Hams Şi Regretel (Polirom), o
carte care, alături de romanul lui Varujan Vosganian – deşi de o cu totul altă
factură (ludică) – marchează apariţiile cele mai de seamă ale anului ce-a
trecut.
La categoria eseu, se detaşează cartea-hibrid a lui Vasile
Ernu, Ultimii eretici ai imperiului (Polirom), situată între ficţiune (prin
convenţia personajelor şi a situaţiilor) şi eseu, al doilea volum al
prozatorului, ce reia, în cheie speculativă şi spectaculoasă, reflecţiile sale
pe marginea temei comunismului, situate, de data aceasta, într-un evantai mai
larg de teme conexe: ideologiile şi totalitarismele de tot felul, comunism vs
capitalism, formele de rezistenţă la comunism (în particular cel românesc),
respectiv la capitalism, Est şi Vest ş.a.m.d. Cartea lui Ernu e paradoxală şi
provocatoare, deşi ambalată într-o formulă literară veche şi celebră de la
Scrisorile persane încoace, şi e menită să stîrnească spiritele şi dezbaterile
de idei. Tot în jurul temei comuniste, în cheie memorialistică, se situează şi
cartea lui Gabriel Andreescu, L-am urît pe Ceauşescu (Polirom) – reflecţia
culturală în jurul comunismului românesc (dublată de pasiune) continuă şi mai
are nevoie, probabil, de timp pentru a obţine distanţa şi pertinenţa analitică
necesare (în schimbul pasiunii). Eseuri au publicat şi Mircea Mihăieş, Despre
doliu (Polirom), Dan Petrescu (Secta gînditorilor de estradă, Polirom) şi Marta
Petreu, cu al său volum pătimaş Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail
Sebastian (Polirom).
În ce priveşte critica şi istoria literară, trebuie
remarcată, din capul locului, monografia lui George Ardeleanu, N. Steinhardt şi
paradoxurile libertăţii (Humanitas) – o carte îndelung şlefuită, informată şi
empatică. Adrian Lăcătuş şi Paul Cernat au publicat şi ei Modernitatea
conservatoare. Aspecte ale culturii Europei Centrale (Editura Universităţii
Transilvania din Braşov), respectiv Modernismul retro în romanul românesc
interbelic (Art).
Tînărul universitar sibian Andrei Terian a debutat editorial cu un op considerabil, ce
sfidează epoca vitezei, dar şi pe cea a gravitaţiei: G. Călinescu. A cincea
esenţă (Cartea Românească) – o carte ce va intra cu siguranţă în bibliografia
de specialitate, o carte care cere timp pentru lectură şi schimbul de idei.
Într-o formulă ingenioasă, la confiniile studiilor culturale
cu ficţiunea literară, Andreea Răsuceanu a debutat cu o carte spumoasă, Cele
două Mântulese (Vremea), ce reconstituie cu voluptate, dar şi acribie
documentară, istoria medievală şi literară (eliadescă) a străzii Mântuleasa a
Bucureştilor de altădată. Andreea Răsuceanu, alături de Andrei Terian sau Ovidiu
Şimonca (Pot să vă mai enervez cu ceva?, interviuri, Cartier) sînt, de altfel,
cîteva din numele demne de interes la capitolul debuturilor editoriale. Se mai
adaugă şi acela al poetului Stoian G. Bogdan (Chipurile, Cartea Românească).
În rîndul poeţilor, a revenit în forţă Angela Marinescu
(Probleme personale, Cartea Românească), pe lîngă harnicii douămiişti (Claudiu
Komartin, Elena Vlădăreanu, dar şi Domnica Drumea). Un poet „consacrat“ precum
Dan Coman a scos Dicţionarul Mara (Cartier); la Brumar, tînărul poet Daniel D.
Marin a publicat L-am luat deoparte şi i-am spus, lăsînd în urmă biografismul
mizerabilist şi reîntorcîndu-se la o poezie narativă şi simbolică, precum
odinioară un Leonid Dimov sau Cercul Literar de la Sibiu.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters