OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Zilele trecute, un director de la Primaria Capitalei a anuntat cu emfaza ca a gasit solutia prin care sa scape de blocaje Bucurestiul si sa fluidizeze traficul urban. Directorul a spus ca solutia se fundamenteza pe trei studii de specialitate, pentru care a contractat trei firme de consultanta diferite si de mare renume (din Marea Britanie, Olanda si Germania) si ca toate au venit cu aceeasi solutie miraculoasa: dezvoltarea retelei de metrou. Deci se prefigureaza un masterplan si investitii in proiecte underground. Pai bine, oameni buni! Daca le-a luat aproape 20 de ani sa ajunga la concluzia acesta si au mai si platit trei contracte grase de consultanta, atunci sint, verde-n fata, niste incompetenti. Acesta rezolvare as fi dat-o si eu si oricare alt bucurestean capabil sa foloseasca limbajul articulat.

Tot ce ar fi trebuit sa faca consilierii sau primarii sau functionarii ar fi fost sa intrebe. Cred ca si prin primarie s-ar fi gasit vreun functionar mai istet sa intrezareasca raspunsul corect. Si, oricum, pe acest subiect s-a dezvoltat o intreaga mitologie urbana. Cu totii asteptam de decenii metroul din Drumul Taberei, pe cel din Voluntari sau pe cel de la aeroport. Cazul de mai sus nu cred ca se poate incadra la rea-vointa sau chiar la coruptie. Este vorba despre cea mai crasa incompetenta.
Cind vorbesc despre organizatii moderne, despre capacitatea administrativa a acestora, expertii in guvernare folosesc un americanism. Este vorba despre celebrul know-how. in cea mai bruta traducere din limba engleza in limba romana acest termen inseamna a sti cum. A sti cum sa conduci o primarie, a sti cum sa gestionezi un sector din virful unui minister, a fi capabil ca prin instrumente de management si administratie sa rezolvi probleme sociale, de infrastructura etc.

Sint doua metode la moda prin care monumentele de prostie din guvern si administratie mimeaza competenta.
in primul caz, ii vedem pe unii, cum ar fi ministrul Educatiei, criticind sistemul din subordine, ratoindu-se la profesori si subalternii de prin inspectorate de parca ar fi el insusi un Cristian Tudor Popescu, un ziarist suparat, care i-a prins pe functionari dormind. Un alt exemplu la fel de patetic este Cristian David de la Interne, care apare la televizor acuzind politistii (recent pe cei din Craiova) ca nu sint fermi si ca nu actioneaza impotriva lumii interlope locale. Buna dimineata, domnule Cristi! Dumneata esti ministrul Internelor si daca cetateanul din Craiova este victima ineficientei politiei, atunci este vina dumitale ca nu faci in asa fel incit sa monitorizezi, sa evaluezi si sa capacitezi Politia romana!

in cel de-al doilea caz, uzitat mai ales de functionarii de rang inalt, directori de ministere si agentii, servicii locale etc., este vorba de o voluptoasa mimare a competentei prin folosirea unui limbaj „de specialitate“ sau cu pretentii academice. De exemplu, un sef de politie de judet acuza un politist filmat smintind in bataie un cetatean prea tinar ca sa detina un buletin de identitate, invocind ca „nu a respectat procedura tactica“. Politistul a fost sanctionat cu „mustrare“. Cu alte cuvinte, politistul nu a abuzat de statutul sau, nu a calcat in picioare drepturile infantului, nu a incalcat legea aplicind pedeapsa inainte de orice judecata. El doar „nu a respectat procedura tactica“.
O mostra de astfel de limbaj am gasit tot la ministerul Educatiei, cel responsabil cu instructiunea publica. intr-unul din documentele sale de politica publica declara: una dintre provocari este imbinarea excelentei, a calitatii si eficacitatii cu echitatea. Genul acesta de formulare nu spune nimic si ascunde o realitate mult diferita de gargara uzitata. Si daca ar fi vorba doar de o propozitie nu ar fi nici o problema, dar intreg documentul este conceput astfel. Si, ca tot veni vorba despre excelenta, unul dintre domeniile a caror natura ar trebui sa fie excelenta este cercetarea.

Acest domeniu isi deplinge subfinantarea si lipsa de interes a guvernantilor. Astazi, adevarul e tocmai pe dos. Bani pentru cercetare sint, si sint si pentru salariile cercetatorilor infundati prin fel de fel de institute de stat parca intrate in conservare. Cercetatorii, personalul din institute nu trebuie decit sa stie cum sa intinda mina si sa-i ia. O prietena stabilita de mult timp in Anglia, persoana cu doua postdoctorate, venita la o conferinta internationala la Oradea, si-a facut citeva contacte printre cercetatorii romani. Dupa ce i-a cunoscut mai bine, era chiar indignata de cite fonduri dispun romanii pentru cercetare si de cum isi bat joc de ele participind la seminarii si proiecte internationale pe care nu dau doi lei si pe care le folosesc drept pretext pentru turism gratis, cind ar fi atitea domenii in care ne-am putea aduce contributia. Nu trebuie decit sa stim cum si sa vrem.

Situatiile descrise mai sus nu sint exceptii. Incompetenta, mai pe romaneste prostia, coroborata cu nesimtirea, lipsa educatiei elementare si lipsa preocuparii pentru propria dezvoltare personala ne caracterizeaza de la primul si pina la ultimul nivel. Nu este doar cazul administratiei locale sau al politiei sau al educatiei sau al cercetarii. Este cazul nostru. Exceptiile doar confirma regula.