OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alexandru Paleologu se afla si astazi – mai ales astazi – in posesia unei lentile adaptabile ramei ce cuprinde atit generatia ’27, cit si inceputul de secol XXI. Prin bunavointa sa punem astazi la dispozitia cititorilor Observatorului Cultural un interviu-sectiune printr-o „era a disperatilor“ care este fie aplaudata furtunos la scena deschisa, fie contestata printr-o redistribuire a ghionturilor politice (legitime sau nu) la nivel cultural. Luarile de pozitie vis-à-vis de marturia prezenta vor trebui sa tina cont insa de faptul ca nu avem in fata un rechizitoriu, nici capete de acuzare. Este posibil ca, in urma unei lecturi superficiale, sa cadem in pacatul de a sesiza o simpla apologie a senectutii, venita din partea „batrinului“ Paleologu. De altfel, la baza intregii viziuni asupra epocii sta conflictul inteligenta-stupiditate si nu obstinatia unui batrin ranchiunos, montat impotriva tinerilor de atunci si de acum.

Produsul cultural al tinerei generatii de la 1927 a fost evaluat nu de „dictatori ai reumatismului“, fosile in ale culturii, ci de persoane de o inteligenta fina, capabile de recunoasterea lucrarilor valoroase, independent de climatul potrivnic ce se crease in jurul lor, ba chiar tolerind si simpatizind adeseori cu „bunii scandalagii“. Nu lipsa de talent sau absenta geniului sint amendate categoric, ci impostura instalata la nivelul unui crez si a unei atitudini revolutionare „pentru a epata, din nevoia de a se reliefa“, impostura care, pornind tocmai de la aceasta lipsa de relief, a reusit si reuseste inca sa recruteze. Este contestata nu legitimitatea disperarii in sine, ci caricaturizarea ei intr-o filozofie a disperarii, distribuita in regim de popota. In final insa, nici praful ridicat batind din picioare, nici „gargara pate-tica“, nici cooptarea la o miscare politica nu lezeaza (sau nu ar trebui sa lezeze) importanta unei opere.
Caci, asa cum spune Alexandru Paleologu, „inteligenta este totul!“ (Alina Elena PANAITOV, Arhiva Culturala Romana)