Autor: 
Categoria: 
Columb la New York şi
Vietnamul victorios
Prin 2002, cînd
am vizitat pentru prima dată Statele Unite, am fost rugat de un profesor
universitar suedez să testez cunoştinţele despre Scandinavia ale elevilor
americani de liceu. Şansa s-a ivit atunci cînd una dintre clasele de la
Homewood High, la care nu aveam ore, mi-a fost lăsată pe mînă, titulara de curs
participînd la o conferinţă de trei zile, undeva, în Nevada. Pe lîngă
obligaţiile profesionale, pe care promisesem să le acopăr, am povestit cu
grupul foarte comunicativ de americani, toţi cam în jurul vîrstei de 17 ani,
tot felul de mistere europene. Cînd a fost, în mod subtil, să aflu cum stau ei
la „capitolul“ Scandinavia, am remarcat încîntat că nici Nobelul, nici
vikingii, nici numele celor trei capitale nordice nu le erau necunoscute. La
întoarcerea în Europa, am repetat cumva experimentul la o clasă de liceu
suedeză din Smaland; am vrut, de data aceasta, să văd ce ştiu ei despre 4
Iulie. Ce se serbează în Statele Unite la acea dată? Cei mai mulţi au ezitat
între... debarcarea lui Columb la New York şi victoria americană în Vietnam.
Scriitura tînărului
Jefferson
Textul
Declaraţiei de Independenţă a celor 13 colonii britanice din America de Nord a
fost opera unui intelectual de 33 de ani din Virginia, Thomas Jefferson.
Cunoscut pentru exactitatea şi claritatea formulărilor sale, Jefferson a fost
alesul lui John Adams şi al lui Benjamin Franklin pentru scrierea unui text
curajos, dar echilibrat. Avocat de profesie, delegat din partea coloniei (pe
atunci) Virginia la Second Continental Congress, Jefferson stăpînea franceza,
greaca veche, citise multă filozofie şi istorie antică, impunîndu-se ca duşman
deschis al stăpînirii britanice. Prezentată în şedinţa deschisă a congresului,
istorica Declaraţie, concepută de viitorul republican reformist, a fost supusă
cîtorva alterări, operate din prudenţă, şi apoi semnată de participanţi, la 4
iulie 1776. Desprinderea celor 13 colonii – Virginia, Carolinele (de Nord şi de
Sud), Georgia, Maryland, Delaware, Pennsylvania, New Jersey, New York, New
Hampshire, Massachusets, Rhode Island şi Conneticut – din lanţul şi de sub
puterea Londrei devenea un fapt împlinit. Declaraţia a fost citită publicului
pe 8 iulie la Philadelphia, locul de desfăşurare a Congresului, apoi copiată în
mai multe exemplare şi trimisă tuturor celor 13 foste colonii, devenite acum
State Unite Americane.
Există date
providenţiale în istoria unui popor. 4-th of July este, pentru americani, prin
timp, mai mult decît suportul unor coincidenţe stranii. Această dată a avut
atîtea reverberaţii în istoria lor de stat – istorie mai scurtă de două secole
şi jumătate –, încît la fiecare set de artificii care se ridică şi se sparg
deasupra ta, ca o pălărie de stele, la 4 iulie, fie că eşti în Denver, acasă în
D.C. sau pe malul lui East River în Manhattan, gîndul tău porneşte
vrînd-nevrînd înapoi în timp. Făcînd escale, prin ani, la început de iulie. Una dintre ele? Războiul de
secesiune! Vara lui 1863. După un asediu de mai bine de şase săptămîni, pe 4
iulie 1863, unioniştii iau cu asalt Vicksburgul, eveniment crucial în
desfăşurarea războiului. Generalul
Grant şi a sa Army of the
Tennessee cîştigă în
felul acesta controlul total asupra fluviului
Mississippi . Combinat cu înfrîngerea lui Lee
la Gettysburg, petrecută cu mai puţin de 24 de ore înainte, Vicksburgul, cel de
la 4 Iulie, a schimbat practic soarta celui mai sîngeros război care a avut loc
vreodată pe teritoriul Statelor Unite, creînd premisele pentru păstrarea
intactă a uniunii mult timp ameninţate de secesiune.
Piramida lui Washington
Multe monumente,
parcuri, opere de artă, expoziţii au fost inaugurate la 4 iulie. Piatra de
temelie a spectaculoasei piramide dedicate, în D.C., generalului Washington,
primul preşedinte american, a fost pusă la aniversarea independenţei în 1848.
Monumentul, pentru multă vreme cea mai înaltă construcţie din lume, a fost
încheiat 36 de ani mai tîrziu. Avînd o înălţime de 169 de metri, piramida de
granit placat cu marmură albă este unul dintre simbolurile majore ale „oraşului
federal“. În fiecare an pe 4 iulie, pe cîmpul verde din jurul monumentului,
cîteva zeci de mii de turişti, americani şi străini, aşteaptă focul de
artificii menit să marcheze aniversarea naşterii republicii americane. Mai
multe scene instalate ad hoc găzduiesc concerte de jazz, rock, country şi
muzică simfonică întreaga după-amiază. La lăsatul întunericului, piramida
sidefie, luminată de reflectoare de la sol, domină peisajul. Deasupra ei încep
apoi să se deschidă umbrelele multicolore ale artificiilor.
Hem, Faulkner,
Thoreau şi Whitman
Începutul de
iulie a fost, cumva, mereu o perioadă plină de evenimente şi pentru lumea
literelor americane. Care, în prima săptămînă de iulie, în doi ani consecutivi,
i-a pierdut, spre exemplu, atît pe Hemingway, cît şi pe Faulkner. Dacă în
călătoria aceea imaginară ne-am putea opri pentru o clipă în Ketchum, Idaho, pe
4 iulie 1961, am fi probabil miraţi că cele cîteva sute de locuitorii ai
micuţei localităţii nu se pregătesc deloc de paradă. Cu două zile înainte,
acolo, în Ketchum, şi-a pus capăt zilelor Ernest Hemingway, cel mai recent
laureat Nobel american la momentul respectiv. O armă de vînătoare a curmat
chinurile unui scriitor important, care de cîţiva ani trăia drama unei totale
eclipse. Un an mai tîrziu, în Mississippi, tot în prima săptămînă de iulie,
americanii îl pierdeau (şi) pe William Faulkner, greul literelor în Deep South,
inventatorul celebrului ţinut imaginar Yoknapatawpha. Cei doi laureaţi Nobel
americani (postbelici) se stingeau la un an distanţă, amîndoi în... prima
săptămînă de iulie.
Putem, fireşte, aproape fără efort, să găsim şi momente
luminoase în istoria de început de iulie a literelor americane. Un poet
new-yorkez necunoscut, ziarist chinuit şi profesor ratat, publica pe 4 iulie 1855,
pe cheltuială proprie, vreo 700 de exemplare dintr-o culegere de versuri care
avea să devină piatra de temelie a poeziei moderne americane: Leaves of Grass
(Fire de iarbă). Walt Whitman avea 37 de ani. În fine, zece ani mai devreme, în
1845, un gînditor şi scriitor american mai puţin cunoscut şi tradus în Europa,
Henry David Thoreau, un filozof al rezistenţei prin non-violenţă, autorul
epocalei Civil Disobedience, începea tot pe 4 iulie un experiment puţin
obişnuit. Thoreau, un absolvent Harvard – care refuzase să plătească taxa de 5
dolari pentru a primi diploma pe velum care i-a fost oferită – s-a retras la
marginea unei păduri, într-o cabană absolut primitivă, de dimensiuni reduse,
construită cu mîna lui, rupîndu-se total de viaţa socială. Timp de doi ani,
două luni şi două zile a locuit acolo, pe malul lacului Walden. Cîţiva ani mai
tîrziu literatura americană s-a îmbogăţit cu unul dintre cele mai fascinante
volume de memorii şi meditaţii social-filozofice: Walden, or Life in the Woods.
Ziua în care mor preşedinţii
Dintre toate
legendele (adevărate) legate de 4 iulie, cea mai impresionantă îmi pare mereu a
fi istoria morţii lui Adams şi Jefferson. Al doilea şi al treilea preşedinte al
Statelor Unite. Un alt fel de preşedinţi. Care la 1796 sau 1800, făceau un cu
totul altfel de campanie electorală. Una în care candidatul se jena să
vorbească în faţa alegătorilor pentru a nu stîrni suspiciunea că vrea să-i
influenţeze prin simplă retorică. Un alt fel de alegeri, unde donaţii însumînd
milioane de dolari nu se făceau – mai ales după ce candidatul a părăsit deja
cursa electorală!!!
În 1776, Adams şi
Jefferson semnaseră acel document crucial, dovedind un curaj nebun. Apoi, ani
de zile, încercaseră să aşeze Statele Unite pe harta diplomatică de la curţile
europene. Fuseseră ridiculizaţi, marginalizaţi, ameninţaţi, dar în final
reuşiseră. Se întorseseră în America şi se aruncaseră în
jocul-de-a-construi-o-lume-nouă. Acceptaseră roluri politice care la început nu
li se potriveau, rezistaseră comploturilor, fuseseră pe rînd aliaţi şi duşmani,
atunci cînd partidele politice se conturaseră. Ajunseseră vicepreşedinte şi
preşedinte. Pierzînd alegerile din 1796 în faţa federalistului Adams,
republicanul Jefferson devenise, după regula vremii, vice-preşedintele lui Adams;
vă daţi seama cum s-ar descurca politicienii de azi într-o asemenea situaţie
„indecentă“? Şi, în
final, se retrăseseră din politică lăsînd benevol loc altora. Iar la 50 de ani de la semnarea
Declaraţiei de Independenţă, în 1826, amîndoi, în aceeaşi zi,... muriseră. Pe 4
Iulie.
M-am învîrtit
astăzi prin Denver. Singurul oraş nord-american unde teii au cu adevărat
parfumul de acasă, de pe Dîmboviţa. M-am aşezat pe trepte în faţa Capitoliului
cu dom aurit din centru şi am început să răsfoiesc un ziar local. Unde liste
scurte de candidaţi pentru vice-preşedinţie, democraţi sau republicani, erau
publicate pe un ton confidenţial, iar „peste 50.000 de oaspeţi“ erau deja
anticipaţi pentru Convenţia democraţilor. Cumva însă, 4 Iulie fiind atât de
aproape, articolele astea de an electoral m-au lăsat rece. Adams şi Jefferson
erau cumva mai vii – cum stăteam acolo pe trepte între tei, cugetînd – decît
Barack şi Hillary şi John McCain, toţi trei.
Denver, 30 iunie 2008
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters