Clădirea în care ne aflăm, al
cărei sistem de aer condiţionat ne protejează de căldura şi,
probabil, de umiditatea ridicată a zilei de vară la D.C. –
supărătoare, chiar dacă sîntem în şort, mînecă
scurtă şi sandale – este Jefferson Building. A fost construită
la presiunile lui Spofford, care a atenţionat repetat Congresul că
volumele de la Capitoliu… „are now, from sheer force of
necessity, being piled on the floor in all directions“. În
toamna lui 1897 – la aproape un secol de la iniţiativa lui Adams
şi la mai bine de opt decenii de la „donaţia“ Jefferson –,
imensul dom al Bibliotecii Congresului, în stil renascentist
italian, a fost inaugurat.
Biblia lui Gutenberg
Deşi accesul la sălile de lectură,
deci şi la celebra, circulara Main Reading Room care apare în
atîtea secvenţe cinematografice (unde cel puţin un cadru e
luat în plonjeu, de sub cupolă), este limitat, unul dintre
ghizii bibliotecii ne poate însoţi prin lobby-urile fastuoase,
decorate de peste 40 de artişti, pictori şi sculptori americani, în
urmă cu un secol şi mai bine. Ne poate vorbi despre cele trei porţi
de bronz simbolizînd Tradiţia, Literatura şi Pictura sau
despre colecţia de peste 30 de milioane de volume în aproape
500 de limbi diferite, dar mai ales ne poate duce în faţa
vitrinei unde este expus unul dintre foarte rarele (trei, pare-se)
exemplare în stare bună, pe vellum – foi subţiri din piele
de viţel –, ale Bibliei lui Gutenberg. În final, urcînd
ambiţios pe scările de marmură pînă la ultimul nivel
accesibil publicului, sub cupolă, puteţi avea (şi) bucuria acelei
imagini de sus a sălii mari de lectură, de care aminteam.
Smithsonian
Ieşim de la Library of Congress, dar
nu înainte de a ne nota ce concert de prînz este oferit
în Coolidge Auditorium în următoarele zile. Chiar şi cu
o scurtă şedere în capitala americană puteţi avea o şansă.
Ieşim şi coborîm pe Independence spre National Mall,
oprindu-ne la fiecare zece paşi să fotografiem Capitoliul. Care –
dacă am fi (fost) mai matinali, pentru a ne obţine la ora nouă
biletele de intrare, altfel gratuite – se poate şi vizita. Cu
toate precauţiile impuse de securitatea clădirii, grupurile de
turişti sînt bine-venite. De altfel, în 2001, la numai
trei luni după atacurile din septembrie, Capitoliul a fost redeschis
vizitatorilor. Să zicem totuşi că trecem mai departe şi ajungem
la capătul estic al Mallului, un parc de formă dreptunghiulară
străjuit de clădirile a nu mai puţin de zece, douăsprezece muzee.
Pe o suprafaţă, dacă vreţi, nu mai mare decît cea a
Cişmigiului bucureştean. Cel mai mare complex muzeistic din lume
poartă numele unui mineralog britanic de viţă nobilă, James
Smithson, care, la moartea sa, a lăsat prin testament Statelor Unite
o sumă foarte serioasă în vederea creării la Washington a
unui institut pentru răspîndirea culturii. Povestea e ceva mai
lungă, în joc intrînd şi un nepot al naturalistului
britanic, dar veţi avea destul timp s-o descifraţi dacă vă
decideţi pentru Washington ca destinaţie a vacanţei culturale de
anul acesta. După cum simţiţi deja, probabil, Mallul washingtonian
este pentru turistul cultural ca un dulap plin de borcane de şerbet
pentru un copil pofticios; un dulap pe care cineva a şi uitat să-l
încuie – accesul e liber, toate colecţiile permanente şi
cele mai multe dintre itinerante pot fi vizitate gratuit! Nu numai la
anumite ore sau în anumite zile, ci zi de zi. O surpriză, nu-i
aşa? Şi încă ceva: toate muzeele din complexul Smithsonian –
printre care cele de Artă, Artă Modernă, Aviaţie, Ştiinţele
Naturii, Civilizaţie Amero-Indiană – sînt deschise şapte
zile pe săptămînă, întregul an.
O clădire săpată în munte
Înainte de a intra în
muzeele propriu-zise, v-aş propune să vă odihniţi, pentru cîteva
clipe, pe o bancă în serele Grădinii Botanice, la baza
dealului Capitoliului. Le veţi recunoaşte uşor: în vara
aceasta, în faţa serelor tronează tot felul de globuri
pămînteşti împodobite multicolor, parte din expoziţia
Hot Ideas for a Cooler Planet. Iar în sere, limitate ca
întindere, dar foarte bine organizate, puteţi avea senzaţia
că sînteţi ba în deşertul roşu al Arizonei, ba în
junglele din Costa Rica, ba în pădurile Virginiei. Toate
aceste schimbări în numai cîteva clipe, la trecerea
dintr-o sală în alta. Ecosisteme parţial reproduse, parţial
sugerate prin mijloace audio-vizuale şi bine separate prin uşi
automate de sticlă glisantă. De la Botanică la National Museum of
the American Indian, cîţiva paşi. Clădirea care găzduieşte
muzeul, una dintre cele mai recente construcţii din complexul
Smithsonian, a fost inaugurată în 2004. Arhitecţii majori
implicaţi în proiectarea ei, printre care Douglas Cardinal,
sînt majoritatea americani de origine indiană sau, dacă
vreţi, „native-americans“ din SUA şi Canada. Rezultatul muncii
lor: o clădire al cărei exterior stilizat, lipsit de aproape orice
linie dreaptă, sugerează locuinţe săpate în munte. Piatra
de culoare gălbui-aurie este un calcar dolomitic de Minnesota, numit
„Kasota stone“, cu o textură prăfoasă. Un munte e parcă
ridicat în centrul Washingtonului şi în el este săpat
un muzeu ultramodern. Pe „stîncile şlefuite de vînturi“
ale exteriorului te aştepţi să apară în orice clipă un
indian Cherokee, Blackfoot sau Hopi. Pentru mine, clădirea lui
Douglas Cardinal (care a mai proiectat în acelaşi stil şi
First Nations University of Canada în Saskatchewan) a fost cea
mai mare revelaţie pe care am avut-o în materie de
arhitectură, de vreo două decenii încoace, de cînd îl
descoperisem pe Gaudi. Anyway, muntele abia descris, clădirea
muzeului, este plasat într-un mediu natural creat de Donna
House, etnobotanist de origine Navajo. Patru medii tipice pentru zona
golfului Chesapeake sînt reprezentate aici: mlaştina, pădurea
de esenţe tari, cîmpul cultivat şi pajiştea. Patruzeci de
tipuri de roci diferite, roci magmatice primare, sugerînd
vechimea şi stabilitatea culturii şi tradiţiilor indiene pot fi
regăsite în acest muzeu-în-aer-liber-în-jurul-unui-muzeu.
Spectaculos.
Dixie seara, Media Forum dimineaţa
După ce veţi fi petrecut o bucată de
vreme în sălile muzeului amero-indienilor, cred că cea mai
bună idee este de a vă încheia această primă zi în
D.C. în Sculpture Garden, pe partea nordică a Mallului, la
nici 500 de metri depărtare. Veţi fi acolo în compania a
cîtorva sute de washingtonieni şi turişti care, unii aşezaţi
pe iarbă, la picnic, alţii pe marginea fîntînii
arteziene, uneori încercîndu-i apa, cu picioarele
înfierbîntate de preumblările zilei, ascultă jazz. În
fiecare zi de vineri, întreaga vară, la ora cinci începe
aici un concert de jazz: Dixie, Modern Jazz, Carribean Jazz, Blues
Jazz. Odihna asta (culturală şi ea) e nu numai meritată, dar şi
necesară, fiindcă pentru sîmbătă vreau să vă propun o
vizită la Newseum, cel mai nou şi sofisticat muzeu de Media din
lume, deschis cu mai puţin de două luni în urmă. Etajat pe
şapte nivele, Newseum – World’s Most Interactive Museum – este
situat pe Pennsylvania Avenue, la colţul cu Sixth Street. Clădirea
din sticlă şi oţel se poate recunoaşte uşor şi după placa de
marmură de peste 20 de metri înălţime pe care a fost gravat
textul din First Amendment, referitor la libertatea de exprimare.
Dintre galeriile permanente ar fi de menţionat Today’s Front
Pages, unde veţi avea prilejul să aruncaţi o privire pe prima
pagină de la mai mult de… 500 de ziare apărute în lumea
întreagă în ziua vizitei dumneavoastră. Multe alte
lucruri spectaculoase, printre care o galerie cu fotografii şi
fotoreportaje premiate de-a lungul anilor cu Pullitzer.
Două piese în acelaşi decor
şi o catedrală construită în o sută de ani
Dacă vizita la Newseum vă mai lasă
cu ceva energie, vă propun pentru sîmbătă seara un spectacol
Shakespeare la Sidney Harman Hall, unde pînă pe 6 iulie se
joacă două dintre piesele istorice ale lui Shakespeare, Iulius
Cezar şi Antoniu şi Cleopatra, montate în acelaşi decor, sub
o unică idee regizorală, de către doi regizori din două generaţii
diferite. Dacă sînteţi un aşa-zis „Shakespeare buff“ şi
sînteţi gata să vă ascundeţi de căldura de afară în
sala răcoroasă şi lucios de nouă, unde pînă şi locurile
de balcon doi oferă o vizibilitate excepţională, vă propun să
vedeţi ambele piese în aceeaşi zi. Şi ca să respectaţi
cronologia evenimentelor prezentate pe scenă, alegeţi o sîmbătă
în care Cezar e asasinat începînd cu ora două, iar
Antoniu se rătăceşte în braţele egiptencei, seara la opt.
Glumim, glumim, dar o baie de Shakespeare nu strică nimănui.
În fine, ca să vă curăţiţi
de tot sîngele (pe care l-aţi văzut) vărsat pe scenă în
ziua precedentă, luaţi metroul (care metrou, elegant, de DC, n-are
nimic de-a face cu cel de New York, cu imaginea căruia v-au speriat
o mulţime de regizori americani de-a lungul timpului) şi coborîţi
la American University. De acolo, în zece minute aţi ajuns pe
jos la National Cathedral. A cărei construcţie monumentală a
început pe înălţimile Saint Alban în primul
deceniu şi s-a încheiat în ultimul deceniu al secolului
al XX-lea. Numele multor personalităţi istorice, politice şi
religioase americane şi mondiale se leagă de acest lăcaş
spiritual unde toate orientările, şcolile, sectele creştine sînt
bine-venite. Mai multe slujbe, în diferite limbi, sînt
ţinute în fiecare duminică, iar concertele corale şi de orgă
sînt foarte frecvente. De pe dealul catedralei, cel mai înalt
punct din Washington, veţi avea şi bucuria unei superbe privelişti
a capitalei americane. Cam astea ar fi. Ah, în Bishop’s
Garden, una dintre grădinile catedralei, pe o bancă nici la soare,
nici la umbră voi fi aşezat eu. O să mă vedeţi. Cu o carte a lui
Alan Bloom în mînă, cu un volum gros de nuvele ale lui
Eliade şi cu Ravelstein de Bellow în dreapta, pe bancă, şi
ultimele numere din Time la picioare, în iarbă, gata să vă
răspund la o eventuală întrebare. Inclusiv la cea legată de
drumul înapoi spre un aeroport, o gară, un port, unde prima
dumneavoastră vizită culturală la Washington s-ar putea încheia.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters