OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Barack Obama si Hillary Clinton n-au avut, nici unul, vreo sansa. Nici McCain, proaspatul invingator din Florida.
Ajutorul (de imagine) primit de la Oprah Winfrey, Bill Clinton si, respectiv, Arnold de California n-a fost nici el de ajuns. Patruzeci si opt de ore inainte de asa-zisa Tsunami Tuesday " ziua in care peste douazeci de state americane isi voteaza, in alegerile primare, candidatul pentru presedintie ", publicul abia, abia daca si-a adus aminte de cei trei. De ce? Fiindca unui Super Bowl nu-i face concurenta nici macar o Super Tuesday!

Astazi, februarie 3, America a trait pentru football.
E duminica seara tirziu. Am revazut deja, de mai multe ori, din diferite unghiuri, pe diferite canale, pasa lui Manning care a schimbat soarta finalei, zisa Super Bowl, cu numai 35 de secunde inainte de ultimul fluier. Sa va scriu, acum, despre campania prezidentiala ar insemna sa va mint, creind impresia ca democratii din Alabama, Colorado sau North Dakota tocmai si-au periat costumul cel mai fin in vederea zilei festive de alegeri de la inceputul saptaminii viitoare; ca republicanii din Arkansas, Oklahoma sau Georgia abia au terminat de verificat prezenta driver license-ului in portmoneul din buzunarul interior al hainei, cu gindul la gestul exercitarii dreptului la vot in abia amintita Super Tuesday. Cind ei, de fapt, cu totii (!), nu fac decit sa comenteze inspiratia quarterback-ului Manning, victoria lui New York Giants si ineficacitatea din seara asta a echipei lui Tom Brady, New England Patriots. Cea care, de la inceputul sezonului, a cistigat tot (!), pierzind acum... totul.

Cu totii, am spus, si inteleg prin asta brokeri de Wall Street si pescari din Florida, culegatoare de portocale din California si predicatori baptisti din Georgia. Football-ul " pe care nonamericanii il numesc "fotbal american" pentru a-l deosebi de soccer " e in Statele Unite un fenomen social. Ati mai auzit " nu-i asa? " asta si despre sportul practicat de "alde Mutu" si gestionat de "alde Gigi". Vorba e, de cite ori v-ati luat sotia/sotul de brat si copiii, inclusiv pe cel mic, inca in pampers, si ati "iesit" la un meci de fotbal? Nimeni?! Nu recunoasteti o asemenea imagine, corect? Nici mie nu mi-a venit sa cred, pina in toamna lui 2003, cind, ca graduate student, am asistat la primul meci de college football.

...La centrul studentesc de pe 13-th Street South am aflat adresa caminului din fata caruia ar pleca spre stadion autobuzele galbene. Care, pe gratis, urmau sa duca studentii la stadion. Si ne-au si dus. Organizatorii ne-au inarmat, la plecare, cu cite o felie de pizza si o Cola de la gheata. Sa ne treaca de urit. Fiindca, urma sa descoperim, drumul de mai putin de cinci kilometri ne-a luat aproape o jumatate de ora. Si asta pentru ca sute de masini se inghesuiau si ele pe aceeasi sosea, parind sa aiba aceeasi destinatie.

Repet, era vorba de un meci studentesc, or eu, cu experientele mele de student est-european, ca si cu cele de student scandinav, nu pricepeam unde sa se poata stringe, pe ce arena studenteasca, un public de mai mult de... citeva sute de oameni si de unde atit interes. Apoi am vazut stadionul. Si, din trei vorbe, neamtul cu care eram si amica lui, remarcindu-mi mirarea, m-au lamurit ca fusese construit pentru Campionatul Mondial de Football din 1994. Echipa studenteasca de football isi juca, acum, meciurile acolo. Foarte bine, de afara vazut, stadionul parea un "23 August" " stiu, stiu, "Lia Manoliu", in situatie de demolare, dar eu si ca pionier, si ca utecist... Prin urmare, marea de automobile parcate acolo nu m-a mai speriat, locuri aveau sa fie suficiente. Ceea ce nu mi-am inchipuit pina sa trec de porti a fost insa ca, inaintea mea, in stadion mai intrasera peste 35.000 de oameni. La un meci, repet, studentesc, desfasurat intr-o liga studenteasca, intre doua echipe care, aveam sa aflu mai tirziu, nu fusesera de multi ani nici macar in prima jumatate a clasamentului.
Am fost fascinat din prima clipa de atmosfera relaxata de pe stadion si de diversitatea spectatorilor. Albi si negri, copii, tineri, maturi si chiar multi, multi oameni de virsta a treia.

Familii intregi, cu tinci in carucioare, unii, si cu bunici, altii, suferind pentru ceea ce se intimpla pe gazon. La acel gazon, eu abia daca apucasem sa trag cu ochiul. Dar, urcat mai sus, in tribune, am inceput sa urmaresc incintat strategiile sportive de jos si spectacolul continuu din jur. La un sector sau doua, spre stinga, am vazut, la peluza, fanfara, o imensa fanfara de o suta, o suta cincizeci de studenti, iar pe marginea terenului, in fata lor si a noastra, am decelat unul dintre cele trei grupuri de cheerleaders, toate numai hands on hips, smile on lips. O mascota, un dragon hazos, se plimba si el pe linga ele ajutindu-le sa incurajeze publicul, pentru ca, la rindul lui, acesta sa incurajeze studentii Alabamei, presati, pe gazon, de o echipa de Mississippi. Cind si cind, balaurul " blazerul " punea la gura un megafon si ne ajuta sa intram in cadenta: De-fense! De-fense! De-fense!
Am vazut de atunci destule meciuri de football in Statele Unite. Niciodata, la nici unul dintre ele, nu am asistat la vreo violenta. Intr-o tara care are problemele ei " amintindu-ne, spre exemplu, de portul de arma, si unde stirile de la ora cinci nu sint deloc mai vesele decit cele de la Bucuresti " nu am auzit niciodata de suporteri incaierati, de civili agresati pe sau in apropierea stadioanelor. Niciodata. Cum spuneam, football-ul are un caracter social.

Desi football-ul competitional " atit cel profesionist, cit si cel studentesc " e un sport de toamna, sezonul tinind, cu mici variatii, de la jumatatea lui august pina in decembrie sau ianuarie, desi improvizarea unui teren de football "in fata blocului" e mai dificila decit cea a unui teren de soccer " cu totii am cautat si am gasit doua caramizi care sa sugereze o poarta, in copilarie, dar nu ne-ar fi trecut prin cap sa construim buturi de rugby, sport cu care fotbalul american e inrudit. Cu toate acestea, acest sport e colosal de popular in Statele Unite. Si iata acum si motivul pentru care nu va fi pus niciodata in pericol de importul nici unui Beckham, Cruyff sau Pele. Fotbalul american e un joc strategic, cu foarte multi timpi, hai sa le zicem, morti; timpi in care, la un meci ca finala din seara asta, Fox Broadcasting a pretins 2,7 milioane de dolari pentru un spot de jumatate de minut; cu alte cuvinte, 90.000 de dolari pe secunda!! Jocul in sine are multe intreruperi, in care se pot introduce unul sau doua astfel de spoturi. Pe linga asta, NFL-ul, National Football League, are intelegeri cu cluburile si canalele de televiziune care permit introducerea de pauze suplimentare masive. Mai mult, americanul a transformat de mult Super Bowl, finala campionatului profesionist, intr-un spectacol grandios, care incepe cu trei ore inainte de meciul propriu-zis si contine un pretentios Halftime Show " in care, daca nu apar Rolling Stones, atunci vin Prince sau Alicia Keys " si se incheie mult dupa ultimul fluier de arbitru.

Mii de party-uri publice si private se desfasoara atit in ziua meciului, cit si in simbata de dinainte. Forfota din magazinele alimentare este comparabila numai cu cea de dinaintea sarbatorii de Thanksgiving. In Sudul SUA, in state cum ar fi Georgia sau Alabama, dispar de pe rafturi nu numai munti de chips si tone de bauturi racoritoare si bere, dar si brichetele de carbuni pentru gratar in aer liber. Iar din magazinele de produse electronice dispar subit televizoarele cu ecran plat, cu plasma, high definition, ma rog, orice fel de aparat care te poate aduce mai aproape de linia care marcheaza end zone-ul, unde pasa de touchdown trebuie sa ajunga.
Editia a 42-a a Super Bowl s-a incheiat odata cu stingerea reflectoarelor de pe stadionul din Phoenix. Bilete pentru cea din 2009, de la Tampa, sint puse deja in vinzare. Si, cumva, ceva iti spune ca poate nu e rau sa te grabesti; cine a asteptat astazi pina in ultimul minut s-a trezit ca cererea lui e intimpinata de oferte intre 2.000 si 70.000 (!) de dolari. Da, da: pe bilet.