OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Asa dupa cum cei mai multi dintre dumneavoastra cunosc, Statele Unite au programate, la sfirsitul toamnei 2008, alegeri prezidentiale. Sondajele de opinie arata ca fiind cea mai probabila o lupta finala Hillary Clinton – Rudi Giuliani. Cu alte cuvinte, senatoarea democrata de New York fata in fata cu fostul primar de... New York. Pina la alegerile prezidentiale, cele doua mari forte politice americane, democratii si republicanii, trebuie insa sa-si aleaga fiecare candidatul unic in primaries. Daca in cazul fostei prime doamne, trecerea de alegerile primare pare o sarcina relativ usoara, la republicanul-de-imprumut Giuliani tocmai aceste primare sint marele semn de intrebare. Paradoxal, daca vreti, dar personal, cred ca Rudi n-ar avea mari probleme in face to face cu Hillary, dar trebuie sa convinga mai intii aripa conservatoare a republicanilor ca tine cu sfintenie la second amendment si ca, spre exemplu, soarta miscarii populatiei gay ii e mult mai indiferenta decit ii e de fapt.

In turnirul electoral, prima etapa este, ca de obicei – atit la democrati, cit si la republicani – caucus-ul din Iowa, de la inceputul lui ianuarie. Desi Clinton are avantaj in sondajele de opinie fata de orice contracandidat, in cel putin 42 de state in momentul de fata, in Iowa lucrurile nu sint tocmai clare. Atit actualul senator de Illinois, Barack Obama, cit si John Edwards, fost senator de Carolina de Nord si candidat in 2004 la functia de vicepresedinte, au aici un cuvint greu de spus. Ultimul sondaj de opinie ABC News/Washington Post, de la jumatatea lunii in curs, arata chiar ca posibila o ordine Obama-Clinton-Edwards care, daca ar fi confirmata pe 3 ianuarie, ar produce cu siguranta tot felul de curenti – ascendenti, descendenti – in marea si asa agitata a alegatorilor democrati, la nivel national.

Iowa, stat tipic al midwest-ului american, cu o populatie usor sub trei milioane si o economie de tip agrar, unde cultura porumbului si a soiei, ca si cresterea porcilor si a vitelor sint primordiale, e departe de a fi centrul atentiei mass-mediei americane. Cu citeva universitati serioase – unde, daca nu ma insel, au fost cindva prinsi in writers programs atit Blandiana si Romulus Rusan, cit si, mai tirziu, Cartarescu – cu o notabila productie de etanol, dar fara echipa in NFL sau studiouri cinematografice, Iowa nu tenteaza, in genere, cameramanii NBC. O data la patru ani insa, aici porneste caravana electorala; aici se afla linia de start. Si reflectoarele se aprind. Statisticile spun ca cine ia Iowa ajunge ulterior la Casa Alba. Populatia statului este aproape in exclusivitate alba – peste 95% la ultimul recensamint – si tocmai de aceea, popularitatea lui Obama, candidat de culoare, este surprinzatoare. La rindul lui, Edwards, declarat cindva „the sexiest politician alive“ in Statele Unite, a curtat Iowa cu asiduitate in ultimul an.

Campania din Iowa nu e una usoara, sistemul de alegere a delegatilor pentru Conventia Nationala nu e cel al votului secret din cele mai multe state. In Iowa, asa cum mentionam mai devreme, are loc un caucus. Alegatorii se string in ziua votului in locuintele (!) unora dintre ei sau in localuri publice pentru a discuta deschis despre candidati si a alege delegatii locali pentru county conventions. Mai tirziu, de-a lungul iernii si primaverii, aceste counties isi aleg reprezentantii la district conventions si state convention. Abia aici, la nivel de stat, sint decisi cei 45 de delegati la Conventia Nationala. Fata de cei 370 de delegati ai Californiei, spre exemplu, se intelege ca reprezentantii Iowei sint aproape lipsiti de putere acolo. Repet insa, momentum-ul, avantajul psihologic pe care o victorie in Iowa, in caucus, o da invingatorului a fost de multe ori hotaritor. Acei delegati hotariti la nivel de adunare de cartier, fiecare fiind insarcinat de comunitatea din care provine sa sustina, teoretic, pe unul dintre candidati – votul lor e ceea ce se inregistreaza in ianuarie. Atit. Si de contat, conteaza! Edwards si Dean au fost, spre exemplu, in 2004, mult mai bine cotati decit Kerry. Dar Kerry a luat Iowa si a cistigat primarele! Ma rog, important e ca doamna Clinton, cu tot sprijinul lui Bill, care mai nou publica in volum indemnuri la filantropie – Giving, Alfred A. Knopf, 2007 – nu va putea dormi linistita pina dupa 3 ianuarie.

Pe partea republicana, Giuliani, McCain, Thompson si Romney sint, in sondaje, cei patru care par sa conteze. Deci: Giuliani, fost primar de New York, un senator de Arizona: McCain, un actor, fost senator de Tennessee: Thompson si un fost guvernator de Massachusets: Romney. Aici s-ar cuveni mentionat ca, in genere, americanii prefera sa trimita la Casa Alba oameni care au dovedit ca pot organiza, administra si conduce. Foarte rar se ajunge pe Pensylvania Avenue, la numarul 1.600, venind direct din Capitol Hill. Prin urmare, avantaj Giuliani si Romney. Care, in tandem, ar putea fi si formula cu care dreapta ar anihila-o, in toamna viitoare, pe Hillary. Sa nu anticipam insa. Desi un fost guvernator de Illinois, Jim Edgar, fan declarat Giuliani, incerca de curind intr-un comentariu sa minimalizeze rolul caucus-ului din Iowa si a primarelor din New Hampshire, totusi cursa foarte strinsa nu permite nici unui candidat sa le neglijeze. E drept insa ca Giuliani pare sa conduca destul de confortabil in sondajele facute in statele puternice, care sint scoase la vot abia in 5 februarie, in asa numita „Super Tuesday“.

De curind, am fost martorul unui turnir cu cavaleri in zale, cai, steaguri, scuturi si lanci. La un Renaissance Faire, in apropiere de Annapolis, am urmarit usor amuzat, desi placut impresionat de montarea de proportii, acest razboi-cu-lanci-de-lemn. Din care insa, credeti-ma, la ciocnirile dintre cavaleri, sareau schije pina in tribune. Unde publicul ovationa fiecare victorie. La intrarea in lupta, inainte sa-si coboare viziera, cavalerii rosteau un speech. Cu care sa convinga multimea. Isi enumerau titlurile nobiliare si fostele victorii in tot felul de alte turniruri. Speech-ul – alaturi de indemnurile adresate ulterior, in mod continuu, multimii de catre scutierii lor – facea la fel de mult ca victoriile pe cimpul de lupta. Ovatiile publicului nu rasplateau neaparat luptatorul cel mai agil. Grupurile de opinie se formau repede si erau, in genere, loiale multa vreme steagului multicolor ales, armurii stralucitoare sub care se afla ascuns competitorul. Mi-a fost, fireste, imposibil sa nu asociez jocului intru apararea onoarei medievale o campanie electorala moderna. Din America si de oriunde.

Presupunind ca toate celelalte lanci se vor rupe si toti ceilalti cai vor ingenunchea obositi mai devreme sau mai tirziu, ce speech-uri si ce lovituri strategice neasteptate isi pregatesc cei doi pe care – astazi, cel putin – multimea ii vrea ramasi in arena in toamna viitoare? Hillary a demonstrat in campania senatoriala din 2000 ca poate fi concomitent pentru si impotriva oricarei initiative politice. In American Evita, o biografie neautorizata, plina de accente comice, publicata acum trei ani, ziaristul Christopher Andersen sublinia capacitatea cameleonica a lui Hillary de a se saruta in public cu sotia lui Arafat si a organiza un fund-raiser in propriul folos cu membri ai American Muslim Alliance si – in acelasi timp – de a defila pe Fifth Avenue in New York’s Israel Day Parade. Giuliani, desemnat de revista Time americanul anului 2001, fost democrat in anii ’70 (!), foarte clar (si dur) in luarile sale de pozitie cit a fost primar de New York, este pus si el, astazi, sa danseze dupa doua melodii. Desi a redus in anii ’90 criminalitatea la New York la jumatate (!) prin controlul armelor, este acum, pina la trecerea hopului numit primare, in situatia sa zimbeasca larg celor din Asociatia Nationala a Purtatorilor de Arma. Fapt este ca, mai devreme sau mai tirziu, republicanii vor intelege in majoritate ca Giuliani e singurul in stare s-o invinga pe Hillary. Stiti cum? Cistigind la New York.

Happy Thanksgiving 2007!