OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ruxandra IVANCESCU,
Paradisul povestirii – memorie
si realitate traita in povestirea traditionala,
Editura Paralela 45, Bucuresti, 2004

„Disparitia oficiala a institutiilor arhaice fundamentale, care au fost mitul si ritualul, nu a dus la disparitia lor efectiva. Dimpotriva, nevoia de ritual a continuat si continua sa existe. Nucleele narative din mit au fost preluate de alte naratiuni: legenda, basmul, epopeea. Apoi de romanele cavaleresti, de roman, de arta cinematografica, de mass-media [...]“. Plecind de la ideea existentei unei „nevoi de ritual“ in lumea si lumile actuale mai mult sau mai putin dezvrajite, Ruxandra Ivancescu incearca in studiul sau o incursiune pe tarimul povestirii si al povestirii traditionale romanesti, pentru a re-vizita aceste meleaguri avind alaturi toiagul complexelor relatii mit-rit, memorie-istorie sau traditie-modernitate.

Impartita in noua capitole, mai mult sau mai putin in legatura directa (I. Ritualul povestirii, II. Teme epopeice in povestirea traditionala: cautarea nemuririi, III. Povestirea traditionala – repere bibliografice, IV. Elemente ritualice in povestirea traditionala, V. Carnavalul si Postul Mare, VI. Mit, legenda, roman cavaleresc, VII. Zei si eroi in societatea europeana, VIII. Mit si istorie, IX. Avatarurile povestirii in contemporaneitate. O lume in cautarea paradisului pierdut), cartea ar putea fi citita, intr-un gratuit joc post-postmodernist, ca un studiu-poveste despre poveste. Asa cum multi se uita cu avid interes la Xena, printesa razboinica, fiind fascinati de o lume in care Xena este buna prietena cu Hercule, care la rindul lui este bun prieten cu Vlad Tepes si se lupta si cu Cezar, si cu harpiile in aceeasi saptamina, studiul Ruxandrei Ivancescu reuneste, sub dominatia „paradisului povestirii“, firele care unesc Epopeea lui Ghilgames cu basmul romanesc Dragan Cenusa si de aici mai departe, cu eroii noilor epopei mass-media, telenovelele.

Capitolul dedicat relatiei mit-istorie merita o atentie marita, autoarea discutind aici modul in care literatura (exemplul luat, in deschidere, fiind poemul lui Rimbaud L’Orgie parisienne ou Paris se repeuple) „talmaceste