Presa a semnalat, în ultima vreme, o serie de măsuri
luate de Executiv vizînd statutul Institutului pentru Investigarea Crimelor
Comunismului din România. Este vorba, în primul rînd, de reorganizarea acestei
institu]ii care a devenit, prin comasare cu Institutul Naţional
pentru Memoria Exilului Românesc, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului
Românesc. Această măsură are ca efect
necesitatea numirii preşedintelui noului institut de către prim-ministrul Emil
Boc.
Transformarea
IICCR, o instituţie de indiscutabil interes public, în IICCMER este orientată
direct împotriva persoanei d-lui Marius Oprea. Preşedinte-fondator al IICCR,
dar devenit, în urma acestei comasări, preşedinte interimar de facto al
IICCMER, dl. Oprea este plasat, printr-o manevră administrativă, într-o poziţie
instituţională ambiguă, care indică însă în modul cel mai clar intenţia schimbării
sale din funcţie. Pornind de la această premisă, considerăm că este necesar
să-i transmitem actualului conducător al executivului, dl. Emil Boc, un semnal
cît se poate de viguros cu privire la admiraţia şi masivul sprijinul moral de
care dl. Marius Oprea se bucură în rîndurile opiniei publice informate din
România. Mai mult decît atît, trebuie să-i reamintim insistent premierului şi
credibilitatea de care dl. Marius Oprea, un specialist de marcă în domeniul
investigării crimelor comunismului, se bucură în mediile parlamentare,
academice şi jurnalistice europene şi internaţionale.
Sperăm că dl. Boc va înţelege că înlocuirea preşedintelui
interimar al IICCMER nu va putea reprezenta un simplu act administrativ,
pierdut în hăţişul cenuşiu al deciziilor executive curente. Dl. Marius Oprea
s-a identificat cu o strategie de explorare ştiinţifică şi de instrumentare
juridică a crimelor împotriva umanităţii comise în timpul guvernării comuniste
a României, o strategie recunoscută pe plan internaţional pentru coerenţă,
competenţă şi spirit inovativ. În condiţiile în care proiectele iniţiate de
domnia-sa, aflate în plină desfăşurare, au condus deja la rezultate cu totul
remarcabile, deopotrivă prin calitate şi cantitate, îndepărtarea din funcţia de
preşedinte al IICCMER a d-lui Marius Oprea echivalează cu punerea în discuţie a
strategiei urmărite pînă acum de fostul IICCR şi a sistemului de valori care
i-a orientat întreaga activitate.
Dl. Marius Oprea are meritul incontestabil şi inestimabil
de a fi orientat demersurile institutului pe care-l conduce spre recuperarea
dimensiunii celei mai concrete a crimelor regimului totalitar, programul de
săpături iniţiat de domnia-sa în multe locuri din ţară (iniţiativă absolut
unică, recunoscută şi celebrată ca atare în spaţiul civic european) aducînd cu
insistenţă în conştiinţa noastră colectivă zguduitoarea individualitate umană a
victimelor sistemului comunist de represiune.
Considerăm că activitatea instituţională a d-lui Marius
Oprea reprezintă unul dintre puţinele eforturi susţinute de construire a
coerenţei şi clarităţii etice în sfera politicilor publice româneşti. Dacă fermitatea
consensului moral care părea să stea la baza activităţii extrem de dinamice a
IICCR înainte de transformarea sa în IICCMER, fermitate pentru care persoana
d-lui Oprea a reprezentat o garanţie, s-ar dovedi, odată cu îndepărtarea
domniei-sale de la conducerea IICCMER, o simplă iluzie, faptul va avea consecinţe
serioase asupra credibilităţii şi legitimităţii actului de guvernare şi asupra
consensului moral general din societatea românească.
Ţinem în mod special să-i reamintim d-lui prim-ministru că,
deocamdată, activitatea IICCR (transformat în IICCMER) este singurul semnal
venit din sfera executivului care ne încurajează să credem că declaraţia
prezidenţială de condamnare a comunismului nu va rămîne un simplu act electoral,
ci se va traduce în măsuri de stabilire a meritelor şi vinovăţiilor individuale
şi în politici active de educaţie şi de păstrare a memoriei.
Caius Dobrescu
Andrei Bodiu
Adrian Lăcătuş
Alexandru Muşina
Sorin Cucerai
Carmen Muşat
Mircea Martin
George Ardeleanu
Doina Uricariu
Liviu Dimitriu
Liviu Antonesei
Florin Iaru
Cecilia Ştefănescu
Ciprian Şiulea
Smaranda Enache
Elek Szokoly
Romulus Bucur
Daniel Vighi
Viorel Marineasa
Alexandre Spahiu
Sorin Adam Matei
Ruxandra Cesereanu
Al. Cistelecan
Mircea Dumitru
Ştefan Borbely
Gabriel Andreescu
Mihaela Miroiu
Dorin Tudoran
Anca Manolescu
Raluca Ursachi
Marius Daniel Popescu
Arcadie Bodale
Liviu Brătescu
Liviu Tofan
Ştefana Bianu
Mirel Bran
Ernest Wichner
Anca Mizumschi
Iulian Costache
Radu Sergiu Ruba
Doina Ioanid
Ovidiu Şimonca
Silviu Lupescu
Mircea Ţicudean
Sanda Cordoş
Gabriela Gavril
Radu Călin Cristea
Gabriela Adameşteanu
Norman Manea
Corina Bernic
Paul Cernat
Bianca Burţa-Cernat
Costică Brădăţan
William Totok
Rodica Boconcios
Dana Coşeru
Emil Coşeru
Ileana David
Emil David
Elisabeta Georgescu
Dumitru Georgescu
Cicerone Ioniţoiu
Irena Talaban
Ana Ciucan Ţuţuianu
(Vă invităm să semnaţi şi dumneavoastră)
Comentarii utilizatori
semnaturaCiprian Burcovschi - Marti, 9 Februarie 2010, 17:38
sustin
semnaturaNedeea Burca, marti, 9 februarie 2010 - Marti, 9 Februarie 2010, 18:35
sustin din toata inima!
semnaturaDorian Dorel, marti 9 februarie 2010 - Marti, 9 Februarie 2010, 18:41
SUSTIN!
semnaturaMonica Maria Grad - Marti, 9 Februarie 2010, 19:03
Sustin
semnaturaCristian Luca - Marti, 9 Februarie 2010, 20:45
De acord cu Apelul si sper ca initiativa va fi receptata de institutiile in masura a rezolva aceasta situatie inacceptabila; activitatea d-lui Marius Oprea este absolut necesara pentru restabilirea adevarului istoric si pentru asanarea morala a societatii romanesti. Este regretabil ca intelectualii cu influenta pe langa Presedinte evita sa se pronunte deschis asupra acestui aspect; sa speram ca (macar in acest caz) nu se va urmari principiul apartenentei politice, ci acela al profesionalismului.
semnaturaPatricia Mihulecea - Marti, 9 Februarie 2010, 20:52
A-l sustine pe d-l Marius Oprea si IICCR inseamna a sustine memoria demnitatii rezistentei romanesti anticomuniste si antitotalitare. E a sustine omenia si nobletea spiritului acelor oameni, si a ne valida pe noi insine ca fiinte umane demne de libertatea cu care Dumnezeu ne-a incredintat. E a nu-I uita pe Cei Care nu ne-au uitat nici atunci cand erau torturati si umiliti. Si ne-au amintit ca Libertatea este darul copiilor lui Dumnezeu...
semnaturaFanny Chartres - Marti, 9 Februarie 2010, 22:00
sustin
Apel pentru sustinerea lui Marius OpreaVieru Georgeta - Marti, 9 Februarie 2010, 23:34
cu pretuire si sustinere pentru Marius Oprea
ApelulMircea Stanescu, Istoric, Bucuresti - Miercuri, 10 Februarie 2010, 09:10
Sustin Apelul!
mesaj de aderaredominic diamant - Miercuri, 10 Februarie 2010, 09:32
Intr-un stat democratic autentic e de-a dreptul rusinos si condamnabil sa se recurga la asemenea demersuri pentru a obtine o decizie.Dar pentru ca alta solutie nu exista,ar fi si mai rusinos si condamnabil sa nu-l sustinem.Contati pe noi !