OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In 1928, cu un an inainte de a muri, Antoine Bourdelle isi impartea timpul intre atelierul din cartierul Montparnasse (Impasse du Maine azi Impasse Bourdelle) si salile de clasa de la Académie la Grande Chaumière1, unde dadea lectii de sculptura si efectua corecturi.
„Corecteaza mereu, vesel, plin de verva, povestind, sfatuind. Circula printre schele. Plin de solicitudine, de grija pentru fiecare, ca si cum toti elevii ar fi fost copiii lui. Orice il intereseaza despre ei, munca lor, progresele lor, soarta lor. Uneori il mai cearta pe cite unul dintre ei cu blindete, dar ii stimuleaza tot timpul“, consemneaza intr-o inedita evocare despre Bourdelle Otilia Cosmuta-Bölöni alias Sándor Kémeri2, prietena cu Anatole France si cu Brancusi, admiratoare plina de subtilitate a lui Bourdelle.

In volumul intitulat Visage de Bourdelle, cu ocazia vizitei pe care o face impreuna cu artistul-fotograf Andrei Kertész la atelierul maestrului, Otilia Cosmuta aminteste ca alaturi de sotia sculptorului, Cleopatra Bourdelle, model si manager devotat, au fost primiti in atelierul din Montparnasse de o tinara pereche de sculptori, André Lavrillier si Margareta Cosaceanu: „Dessausse si Kertész s-au indreptat spre atelierele din interior. Am vrut sa-i urmez, dar Bourdelle m-a oprit: «Prietena dumitale, Cosaceanu, doamna Lavrillier, lucreaza acolo – si imi arata cu mina un studio din fata. O femeie delicioasa. Un frumos talent. O iubesc mult. Ea si sotul ei imi sint fideli prieteni». Se aseza pe un scaun scund de paie. Si, continuind sa deseneze pe piatra, vorbi despre tinarul cuplu cu o bunatate plina de intelegere, cu o afectiune plina de stima, potrivita umanitatii sale nobile, ca si talentului sau“3.

Aceeasi „prietena, statuara romanca“ a ajutat-o apoi pe Otilia Cosmuta, precum Ariadna, sa-si gaseasca drumul prin labirintul atelierelor din cartier.
Datorita faptului ca s-a stabilit in Franta, informatiile privitoare la activitatea Margaretei Cosaceanu-Lavrillier in Romania sint relativ sumare, desi operele ei figureaza in diverse colectii de stat. Statutul de artista „plecata din tara“, relatiile cu fosta protipendada si casa regala au generat o marginalizare deliberata in mediile culturale comuniste. Sporadic, datorita studiilor de anvergura europeana asupra operei lui Constantin Brancusi, numele Margaretei Cosaceanu apare, cu intermitente, printre cei care au frecventat atelierul din Impasse Ronsin. De abia in 1999, Maia Cristea-Vieru, intr-un notabil excurs asupra sculpturii feminine interbelice4, dedica un capitol operei Margaretei Cosaceanu-Lavrillier.

Cu ocazia unei calatorii de documentare asupra desenului francez, intreprinsa in cadrul unui program de colaborare al Muzeului National de Arta cu Muzeul Luvru in anul 1993, am avut norocul de a-l cunoaste pe Carol Marc Lavrillier, unul din cei doi fii ai artistei. Fotograf de exceptional talent (autor al unui spectaculos album despre opera lui Rodin), el mi-a aratat mostenirea artistica a mamei sale, lasata in pastrare, care era impresionanta. Stabilit actualmente la Autun, un vechi burg medieval, Carol Marc a donat o parte din sculpturi muzeului Rolin (acelasi nume cu cel al cardinalului pentru care Van Eyck a pictat Madona). in ideea unei virtuale expozitii care sa readuca in atentia publicului creatia acestei mari sculptorite, organizata la Autun si Bucuresti, el are intentia de a dona si in Romania unele dintre lucrarile Margaretei Cosaceanu-Lavrillier.

In cele ce urmeaza vom face citeva precizari biografice necesare. Artista s-a nascut in 1893, la Bucuresti, intr-o familie de oameni cultivati. Tatal, Petre Cosaceanu, era inginer diplomat la Paris, iar mama era nepoata savantului Gogu Constantinescu, autorul teoriei sonicitatii. Din cei sapte copii, Margareta are aptitudini de plasticiana. incepe sa modeleze din timpul studiilor secundare si lucrarile ei in argila sint aratate istoricului de arta Al. Tzigara-Samurcas si colectionarului Anastase Simu, care o incurajeaza. in 1917 se inscrie la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, unde studiaza trei ani cu Dimitrie Paciurea. Dupa 1919, cind Academia de Arta din Bucuresti organizeaza tabere de studiu la Baia Mare, Margareta Cosaceanu este prezenta la colonia de pictura, alaturi de Lucian Grigorescu si sotia acestuia, Otti, de Adina Paula Moscu si Emilia Baltatu.5

- Studii la Paris, in atelierul lui Brancusi
Intre 1920 si 1922 primeste o bursa cu care pleaca la Roma, unde frecventeaza Academia de Arte Frumoase si este colega cu Lucian Grigorescu. La Roma il cunoaste, in 1920, pe cel care avea sa-i devina sot, medalistul André Lavrillier (Paris, 7 mai 1885-Paris 1958). Elev al atelierului lui Bourdelle, el a obtinut in 1911 al doilea Premiu al Romei, iar in 1914, Marele Premiu. A avut astfel posibilitatea, ca locatar al Villei Medicis la Roma, sa se familiarizeze cu Cetatea Eterna, unde s-a intilnit cu viitoarea sotie.
André Lavrillier avea insa legaturi mai strinse cu Romania, caci in 1917 era ofiter de aviatie pe frontul romanesc. Aceste legaturi se vor traduce mai tirziu si prin realizarea unor medalii cu subiecte romanesti, dintre care amintim pe cea a profesorului dr. Ion Cantacuzino, a lui Carol Davilla, a Marioarei Ventura. André Lavrillier a fost nu numai un sensibil si exigent componist de efigii, dar si un autor de monede romanesti si franceze (celebra piesa de 5 franci, cu circulatie intre 1933-1962).

In 1924, Margareta Cosaceanu se stabileste, dupa casatoria cu André Lavrillier, la Paris, in cartierul Montparnasse. Din aceasta uniune se vor naste trei copii, doi baieti si o fata, Nadia, pictorita, disparuta tragic intr-un accident (1933-1957). Probind o tenacitate si o remarcabila energie, sculptorita isi continua studiile la Paris, in atelierul lui Constantin Brancusi. Brancusi avea obiceiul, poate pentru a-si admonesta mai usor elevele,6 de a le boteza cu nume de baieti. Astfel „Costica“ era Irina Codreanu, „Petrica“ (apoi „Lelita“) era Milita Petrascu, „Mihalache“, Margareta Cosaceanu. „Toata lumea aici (ii scrie artista lui Brancusi in octombrie 1925 de la Londra) nu-mi zice decit Mihalache. Rau nas ai fost, nu mi-ai dat un nume mai frumos“7.

In paralel urmeaza cursuri la Academia la Grande Chaumière, unde este remarcata de Antoine Bourdelle8, care ii propune sa lucreze cu el. Otilia Cosmuta descrie atmosfera din atelierul cosmopolit, unde Bourdelle purta dialoguri despre opera de arta si rosturile ei, iar corectura o incepea intotdeauna cu elevele tinere si dragute… La Bourdelle au lucrat si alti romani precum Irina Codreanu, Céline Emilian sau Mihai Onofrei9. Nu este desigur exclus ca mecena-colectionar Anastase Simu, care l-a apreciat de timpuriu pe Bourdelle de la care detinea in 1927, cind doneaza statului roman muzeul infiintat de el in 1910, sapte sculpturi si cinci acuarele10, sa fi jucat un rol in aceasta fericita colaborare, dupa cum nu se poate neglija nici postura de fost elev al lui Bourdelle a lui André Lavrillier.

O serie de fotografii le prezinta pe Margareta Cosaceanu si Céline Emilian alaturi de familia Bourdelle in atelierul frecventat de arhitectul Perret, de poetii Paul Valéry, André Suarès sau compozitorul Vincent d’Indy.11 |n arhiva lui Anastase Simu se aflau scrisori elogioase expediate de Bourdelle statului roman, privitoare la cele doua eleve, prezentate ca doua mari sperante ale artei romanesti, special inzestrate pentru sculptura.12
In pofida faptului ca avea o noua patrie de adoptie, Margareta Cosaceanu a pastrat o strinsa legatura cu manifestarile artistice din tara. Subiectele ei erau, de asemenea, de cele mai multe ori de inspiratie romaneasca. A participat la diverse expozitii reprezentative de arta moderna organizate de statul roman la Paris, intre care marea expozitie de la Jeu de Paume, in 192513, sau la Expozitia Internationala din 193714. |n paralel cu acestea, a expus din 1923 la Paris, la Salon de Tuilleries, la Salon d’Automne sau la Salon des Femmes peintres et sculpteurs. La Bucuresti este semnalata prezenta ei alaturi de Céline Emilian, intr-o expozitie organizata la Muzeul „Toma Stelian“, in 1932, cu opere imprumutate de la artistii contemporani, fara a se preciza insa ce anume a expus.15

In 1936, Brancusi ii viziteaza atelierul si remarca macheta pentru un monument inchinat lui Tudor Vladimirescu (de care fusese si el interesat in tinerete)16 si o recomanda Aretiei Tatarascu, presedinta Societatii femeilor gorjene, pentru a-l inalta la Craiova.17
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Margareta Cosaceanu se retrage tot mai mult in atelier, unde, dintre romanii exilati la Paris, nu se intilneste decit cu Irina Codreanu si cu colectionarul Gheorghe Raut. A fost o mare admiratoare a muzicii si a creatiei lui George Enescu, pe care l-a cunoscut si caruia i-a executat sase portrete18. Pe 4 mai 1955, la numai citeva ore de la decesul acestuia, a realizat mulajul pentru mina si masca sa mortuara.
A lucrat in piatra si bronz diverse comenzi pentru statul francez, la Facultatea de farmacie din Paris, la Colegiul tehnic din Virre. Are lucrari la Muzeul de arta moderna, la Muzeul Luxembourg, azi Orsay (portretele criticului de arta Francis Jourdain si al lui André Lavrillier), la Muzeul Marinei din Paris si la Muzeul din Saint Brieuc, Bretania. Moare la Paris, in 1980.

- Intre Paciurea si Bourdelle
Opera Margareiei Cosaceanu-Lavrillier, in formula sa profund originala, se imparte in doua directii importante, care au jalonat universul stilistic al primei jumatati a secolului al XX-lea, si mai precis al fortelor interpretative ale simbolismului (prin Dimitrie Paciurea) si ale renasterii statuarei grecesti (prin intermediul lui Bourdelle). Desi a frecventat atelierul lui Brancusi, Margareta Cosaceanu-Lavrillier este putin indatorata stilistic maestrului de la Hobita. De la Paciurea ea si-a insusit componenta alegorica, meditatia asupra formei care se supune ideii. De la Bourdelle, in schimb, a asimilat vointa si forta expresiei personale, axata pe constructie, pe observatia naturii in elaborarea formelor. Exista in creatia ei o anume tratare rodiniana a suprefetelor, un fel de vibratie tacuta, ca o prezenta obsesiva, de un farmec parelnic, fixat pentru eternitate.

La Muzeul National de Arta al Romaniei se pastreaza opt lucrari ale artistei, lucrate in diverse materiale, respectiv pamint ars, gips (patinat), marmura si bronz. Alte materiale pe care le-a folosit in consens cu timpurile noi au fost piatra si cimentul. Tactilitatea prelucrarii unduioase a suprafetelor, in spiritul lui Rodin, poate chiar cel din Poarta Infernului, mai apropiata si de estetica Art Nouveau, staruie intr-o compozitie timpurie a Margaretei Cosaceanu, precum Amantii,19 doua torsuri strins inlantuite, datind din 1910-191420.
Expusa in 1923 la Salon des Tuilleries, dupa ce a fost in Muzeul „Toma Stelian“, actualmente aflindu-se in colectia Muzeului National de Arta al Romaniei, Pietà21 releva influenta lui Bourdelle in modul in care planurile sint stilizate, simplificate pentru a se ajunge la o sinteza de tip arhaic. O Walkirie ecvestra22 din 1924, despre care Carol Marc Lavrillier precizeaza ca a fost comandata de Gogu Constantinescu pentru a fi simbolul automobilului sau, prezentat la Salonul auto de la Paris din 1925, confirma orientarea artistei catre o deplina epurare a formelor spre esential, fara a neglija modelarea subtila a suprafetei frematatoare, parca pulsind de viata. Pe de alta parte, calul cabrat, incercind parca sa scape de sub povara calaretei, aminteste oarecum de lucrarea lui Leonardo, descoperita relativ recent, la Budapesta, opera pe care Bourdelle si-ar fi dorit intempestiv sa o admire de aproape.23

Cap de fata24 pastreaza in cheia modernismului anilor ’30 aerul cutezator al unui cap de prova de corabie, in timp ce Victoria inaripata se apropie ca viziune de lucrari similare, proiecte executate in preajma razboiului, de mai tinarul confrate Ion Grigore Popovici. O componenta care se supune mai degraba alegoriei istorice si unei retorici triumfaliste, ce se identifica stilistic cu directia arhaizanta a viziunii lui Bourdelle, dar mai ales se pliaza comandamentelor artei de tip „mussolinian“, il constituie grupul Familiei dacice, monument de marmura, expus initial in gradina Pavilionului romanesc de la Paris, din 1937 (azi, intr-o locatie necunoscuta). Este un stil ale carui calitati se cer a fi reanalizate, cu atit mai mult cu cit intra in categoria stilurilor internationale, cu acoperire in diverse zone din Italia, Germania sau Rusia sovietica. Dupa 1925, asistam la un nou revival al artelor Antichitatii, ce ajuta la legitimarea noilor imperii ale secolului al XX-lea. Margareta Cosaceanu era departe de nationalismul dictaturii, dar idealiza istoria si legendele romanesti, poate si din cauza dorului de tara. Familia ei de daci sugereaza simbolic plamadirea unui popor nou, nascut din Decebal si Traian, figurati masiv, eroic, linga o Madona-matroana ce respira forta si dulceata lui Donatello. Este o viziune similara cu aceea din portretul din marmura al fiicei lui Bourdelle, Rhodia (1911-2002), datat 1942. Alaturi de mama ei, Cleopatra Dukas, originara din Rhodos, Rhodia a patronat Muzeul Bourdelle de la Paris, pina in ultima clipa.

Dupa 1945, supus unui proces de condensare, de abstractizare, in consens cu miscarea abstracta, stilul Margaretei Cosaceanu-Lavrillier se transforma. Portretul lui George Enescu – la ale carui concerte private artista a participat constant – pastreaza insa elementele unui realism accentuat, fiind tratat in planuri sacadate, cu modelaj fin, cu delicatete, de parca degetele agile nu indraznesc sa atinga decit fugitiv materia moale.
in anii ’60, figurile sale devin mai elansate, amintind de poetica siluetelor lui Alberto Giacometti. Ca factura, ca modalitate de prelucrare a suprafetelor incarcate parca de consistente tuse sui generis, ce reflecta fiecare separat lumina, sugerind anticul concept de panta rhei, ele se revendica din magistrala plastica a lui Honoré Daumier.
Metoda pedagogica a lui Bourdelle se axa pe un dialog productiv pe care il purta cu studentii veniti din toata lumea. Margareta Cosaceanu-Lavrillier i-a fost un discipol fidel, constient ca trebuie la rindul sau sa se desprinda de sub puterea coplesitoare a personalitatii maestrului. Opera ei sugereaza un constant dialog purtat cu Bourdelle, dar mai ales cu sine, spre aflarea armoniei de care le vorbea pertinent la cursuri marele sculptor: „Gindirea salasluie in colturile ascunse ale osaturii interioare. Gindirea si sentimentele sint gemene. Carnea, muschii, pielea nu sint decit vesmintul. Pasiunile, dorintele, remuscarile, nascute in interiorul sarpantei osoase care agita vesmintul de carne, il anima si il netezeste. As fi incapabil sa redau miscarea exterioara fara a cunoaste bine resortul interior. Ei, iata secretul diabolic al artei: sa pui in armonie ceea ce urca din adinc cu ceea ce palpita la suprafata si sa o exprimi in maniera cea mai caracteristica“25.


–––––––––––––––––––
1. Academia era frecventata mai ales de studenti straini, fiind condusa de sculptorul spaniol Claudio Castellucho si pictorii Steller (elvetian) si Danenberg (balt). Bourdelle a fost profesor intre 1909 si 1929, Friesz in 1926 si Léger in 1931, vezi L’École de Paris. 1904-1929, La part de l’Autre sCatalog de Jean -Louis Andral si Sophie Krebst, Musée d'Art Moderne de la Ville de Paris, 30 novembre 2000-11 mars 2001, p. 367.
2. Sándor Kémeri, Visage de Bourdelle, Librairie Armand Coliin, Paris, 1931, p. 14.
3. Ibidem, p. 130.
4. Maia Cristea-Vieru, La sculpture féminine d’entre les deux guerres. Repères, Editura Maiko, Bucarest, 1999, p. 9, 23.
5. Ibidem, p. 25.
6. Simona Nistor, Irina Codreanu, Editura Meridiane, 1979, p. 16. Vezi si Doïna Lemny, Le milieu roumain, in La Dation Brancusi. Dessins et archives sCatalogt Centre Pompidou, Paris, 25 juin-215 septembre, 2003, p. 202.
7. Brancusi inedit. insemnari si corespondenta romaneasca, Editie de Doina Lemny si Cristian-Robert Velescu, p. 174.
8. Vezi Carola Giedion-Welcker, Contemporary Sculpture. An Evolution in Volume and Space, George Wittenborn, New York, 1960, p. 28-31.
9. Vezi si Colin Lemoine, Une oeuvre majuscule d’Antoine Bourdelle in Ligeia; Brancusi et la sculpture, Paris, no. 57-60, Janvier-Juin, 2005, p. 60-78.
10. Vezi Remus Niculescu, Bourdelle si Anastase Simu, in Revue roumaine d’histoire de l’art, nr. 3, 1966, p. 39-87.
11. Maia Cristea-Vieru, op. cit., p. 26.
12. Ibidem, p. 27.
13. Exposition d’art roumain ancien et moderne sCatalogt, Paris, Imprimerie Gerges Petit, 1925, cat. 167: Pièta, ciment, cat. 168: Cap de copil, ipsos.
14. Jean Alazard, La Peinture et la sculpture, in Beaux-Arts, nr. special, L’Art roumain à l'exposition de 1937, Paris, septembrie 1937, frontispiciu (Familie daco-romana).
15. Ionel Jianu, O inovatie laudabila. Muzeul Toma Stelian organizeaza expozitii cu operile imprumutate de la artisti si colectionari, in Rampa, 16 mai 1932. Vezi si M. Sevastos, O expozitie la muzeul Toma Stelian, in Dimineata, 8 octombrie 1932.
16. Vezi Mariana Vida, Brancusi dessinateur, in Brancusi et la sculpture, Ligeia, Paris, no. 57-60, Janvier-Juin, 2005, p. 128.
17. Maia Cristea-Vieru consemneaza istoria ridicarii acestui monument la Craiova, in deceniul patru, aproape in acelasi timp cu monumentele lui Brancusi de la Targu-Jiu, in fata Institutului de Agronomie. La inceputul anilor ’60, Margareta Cosaceanu sosea la Bucuresti in vederea unui concurs pentru un monument Enescu. Ea i-a relatat lui M.H. Maxy intilnirea cu Brancusi din 1936.
18. Un bust a fost cumparat de Conservatorul din Paris, si altul se afla, prin grija lui Romeo Draghici, la Muzeul „George Enescu“, din Bucuresti.
19. Bronz, colectia Carol Marc Lavrillier, Autun, turnat la cerere de fonderia Coubertin, Paris.
20. Am preluat, din motive de autenticitate, datarile propuse de Carol Marc Lavrillier.
21. Muzeul National de Arta al Romaniei, pamint ars, inv. 167/6813.
22. Muzeul National de Arta al Romaniei, bronz, inv. 988/7644.
23. Sándor Kémeri, op. cit., p. 47-52.
24. Muzeul National de Arta al Romaniei, bronz, inv. 988/7644.
25. Sándor Kémeri, op. cit., p. 125.