OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sint cinci ani de cind ne-a parasit Horia Bernea. Incerc sa ma gindesc cum ar fi aratat lumea noastra culturala daca el ar mai fi existat. Nu ma gindesc neaparat la schimbari radicale, dar cu siguranta am fi beneficiat de vocea lui autoritara, de un discurs bazat pe argumente, de o viziune proprie in sfera culturii adevarate si, probabil, ne-ar fi salvat de citeva dispute ce au marcat viata culturala in ultimii ani. Una dintre acestea s-a nascut chiar in institutia creata de Horia Bernea, prin care el a reusit sa revigoreze imaginea lumii taranesti, redescoperind pentru noi frumusetea, profunzimea unei culturi despre care in ultimii cincizeci de ani ne-au fost livrate doar retete, de tipul Cintarea Romaniei. A reusit sa faca din aceasta institutie un loc adevarat al spiritualitatii noastre, a creat un concept de muzeu bazat pe o cercetare socio-culturala, pe interactiunea fenomenelor, pe intelegerea creatiei populare in determinantele ei intuitive. A conceput un spatiu marcat de personalitatea sa creatoare, pe care o parte dintre urmasi, incapabili de a survola dimensiunea sa spirituala, au incercat sa-l anihileze, sa stearga amprenta personalitatii sale in Muzeul Taranului Roman.

Incerc sa ma gindesc care ar fi fost reactia unui artist ca Horia Bernea la deschiderea Muzeului National de Arta Contemporana, chiar daca organizatorii i-au acordat creditul pionieratului, impreuna cu Paul Neagu, in expozitia inaugurala? Cred ca am fi avut nevoie de vocea sa autoritara pentru a pastra lucrurile in dimensiunea lor fireasca si in normalitatea pe care trebuie sa o aiba orice institutie de asemenea anvergura.
De asemenea, prezenta sa ar fi insemnat cu siguranta un credit atunci cind se hotara locul pentru Catedrala Neamului. Presupun ca un om de dimensiunea sa spirituala, implicat profund in problemele ortodoxiei, nu ar fi putut accepta amplasarea simbolului credintei noastre in proxima vecinatate a Casei Poporului.

Sursa unor asemenea atitudini vine din intelesurile profunde ale devenirii noastre. Horia Bernea ne-a convins de acest lucru prin tot ce a facut. Ma gindesc la desenele copilariei, cind, in anii ’50, din peisajele de la Poiana Marului nu lipsea turla bisericii, iar acum, privind aceste desene, descoperim consecventa, maturitatea, profunzimea relatiei pe care o stabileste inca de atunci cu motivul. Desenele copilariei sint preludiul a tot ce avea sa urmeze, ne fac sa intelegem cit de important a devenit in pictura sa conceptul de „loc“. Acest lucru l-a ajutat, la fel ca si in cazul Muzeului Taranului Roman, ca si prin pictura sa sa impuna modernitatii o noua dimensiune a picturalitatii, ale carei surse nu le putem desprinde de traditia spiritualitatii noastre.