OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alexandru Radvan ne-a demonstrat, de-a lungul celor citiva ani de cind il intilnim pe simezele salilor de expozitii, ca pictura ramine un teritoriu al intrebarilor profunde, al atitudinilor, ea este un dialog al artistului cu istoria, cu lumea in care traieste. Fiecare expozitie a fost, in cazul lui, un argument in plus pentru a constata ca avem de-a face cu un proiect pe termen lung, cu o analiza, din perspectiva contemporaneitatii, asupra unor evenimente care au marcat lumea.

Pentru cea de-a treizecea aniversare, Alexandru Radvan a gindit o expozitie deschisa sub egida Galeriei Anaid in doua spatii. Memoriile lui Constantin, imparatul care prin edictul de la Milano din 313 a consolidat crestinismul ca religie de stat si a mutat capitala Imperiului Roman, in 330, la Constantinopol, sint un prilej pentru Alexandru Radvan de a medita in jurul acestui gest care a avut o importanta capitala in evolutia umanitatii. La sediul Galeriei Anaid, sectiunea intitulata Cancer are in vedere omul Constantin cel Mare, curtea, alcovul, viata imparatului, in esenta, personalitatea dezbracata de atributele sociale si politice.

Nu putem intra in universul acestei ultime expozitii fara a aminti cite ceva din preocuparile avute de Alexandru Radvan de-a lungul anilor, mai ales ca el nu mai este un „tinar pictor“ cvasinecunoscut. Activitatea sa de pina acum ne face sa spunem ca este unul dintre artistii tinerei generatii, cu cele mai coerente programe, solid instalat in proiectele pe care le dezvolta de aproape zece ani. Ciclurile elaborate in acest timp, Imperator (Hadrian, Cezar, Traian, Constantin), Cavaler, Batalii, Cintarea Cintarilor, Leda, Rapirea Europei, Minotaurul vorbesc clar despre pasiunea lui pentru trecut, pentru mitologie, pentru intimplari ce au marcat destinul umanitatii. Tipul de analiza pe care Alexandru Radvan il practica vine din sfera interogatiei, din cunoasterea consecintelor unor intimplari in centrul carora sta omul, fie ca exponent al unor decizii, fie ca efect al consecintelor. intelegem, astfel, preocuparile lui Alexandru Radvan pentru realism, pentru interesul acordat portretului, prin intermediul caruia el analizeaza perioade ale istoriei din perspectiva „atributelor specifice“.

Cu ani in urma el declara ca: „tot ceea ce este mitic este realist“ sau „… am nevoie de o poetica epica, arta are un rol intelectual, cu expansiune emotionala“. Este o marturisire necesara pentru a intelege dimensiunea la care pictorul isi raporteaza intreaga creatie, responsabilitatea asumata pentru ceea ce aduce in fata publicului. intoarcerea spre trecut a lui Alexandru Radvan se face din perspectiva contemporanului, privind critic lumea in care traieste, iar prin cunoastere, constientizeaza dimensiunea ciclica a evolutiei noastre. Multe dintre cele ce le traim acum sint consecintele unor decizii, sint efectele unui joc al intimplari. Avem de-a face cu o lume despre a carei continuitate istoria ne vorbeste. Iar in acest sens el face o pledoarie pentru rolul personalitatilor in preajma carora, alaturi de determinarea benefica, vegheaza intotdeauna si pericolul, consecinta atitudinii dictatoriale. Acesta este in viziunea autorului unul dintre elementele determinante ale istoriei umanitatii. Ciclul Imperator reprezinta tipul de portret, realizat in viziunea portretului roman, cu o analiza psihologica profunda, vorbind despre putere si consecintele ei in plan istoric.

Felul in care gindeste pozitia artistului, a gestului sau tine de atitudinea clasica, acordind acesteia un rol important in planul cunoasterii si o responsabilitate in cel al formarii unei atitudini morale. Alexandru Radvan nu este adeptul experimentelor ce tin de un exhibitionism, practicat mult in arta contemporana, ce exerseaza mai mult rolul exhibarii decit pe cel al asumarii. El este unul dintre putinii artisti in jurul carora putem spera intr-un destin promitator al artei noastre contemporane. Fara a fi tributar modelor si modelelor, dar avind capacitatea de a asimila un tip de vizualitate proprie contemporaneitatii, el reuseste sa-si individualizeze creatia prin cunoastere, prin elemente ce tin de o atitudine intelectuala profunda, bazata pe existenta unui filon dramatic in analiza pe care ne-o propune.
Minotaurul este tipul de personaj cu care artistul se identifica si isi identifica lumea sa, asociind deopotriva putere si dimensiune dramatica, umanitate si animalitate, expresia dualitatii devenita un element esential, cu semnificatii profunde in picturalitatea sa.

Tot despre dualitate este vorba si in aceasta ultima expozitie, ce are in prim-plan personalitatea lui Constantin cel Mare. in spatiul de la Curtea Veche intilnim printre ruine o lume ce ne face sa ne gindim la catacombele Romei, la realitatea dramatica a drumului parcurs spre lumina crestina, in care el ne aminteste ca adevarul noii credinte nu s-a impus doar cu argumente teoretice, prin convingere, ci mai ales prin puterea armelor, prin forta dictatoriala. Iar efectul este intrebarea retorica pe care si-o pune Alexandru Radvan, din perspectiva contemporanului ce isi asuma teoretic dreptul de a respecta libertatea fiecaruia: „Cum este Crestinismul privit prin lupa actiunilor noastre? Poate este mai murdarit decit putem sa ne imaginam“. Raspunsul nu poate fi decit al fiecaruia, dar toti raspundem cu acelasi semn de intrebare: ce ar fi fost lumea fara crestinism? Nu dezbaterea devine in acest caz esentiala, ci tipul de interogatie, atitudinea reflexiva propusa de el, faptul ca celalalt conteaza, chiar daca acest lucru nu poate anula dimensiunea dramatica, tragica pe care istoria si-o asuma.

Plastica lui Alexandru Radvan este puternica, pe masura subiectelor propuse. Desenator extraordinar, el are exercitiul cunoasterii limbajului cu care opereaza. Pictura, desenul, sculptura capata expresii ce l-au individualizat de-a lungul anilor. Linia severa, forma bine articulata, volumul puternic, jonglind cu materialitati tactile, dar si cu efecte de imaterialitate subtila, transferul si asumarea unui tip de expresivitate ce aduce „parfum de epoca“ in modernitatea viziunilor sale ne fac sa admitem ca in spiritul critic al postmodernitatii putem sa ne redimensionam propriul destin. El are un simt special pentru raporturi, pentru detalii expresive sau accente decorative, realizind o sinteza ce nu scapa din vedere faptul ca pictura, arta ne poate deschide „cel de al treilea ochi“. in sectiunea intitulata Cancer, de la Galeria Anaid, acolo unde ne intilnim cu omul Constantin, in ampla compozitie expusa avem viziunea damnata, terifianta a unei umanitati aflate sub teroarea instinctului, in fata ferocitatii caruia totul dispare. Universul acestei lucrari este in contrast cu ambientul dominat de albul imaculat al unui interior contemporan. Si aici trebuie sa ne raportam la aceeasi dualitate, la acelasi relativism dramatic pe care creatia lui Alexandru Radvan il propune, o viziune ce ramine in dimensiunile clasice ale limbajului plastic, dar care are calitatea de a ne convinge de profunzimea abordarilor sale.