OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iata intrebarile la care au raspuns participantele la proiect:
1. Ati putea sa enumerati valorile pe care le considerati esentiale pentru dumneavoastra?
2. Ati fi dispusa sa numiti:
– figura feminina din cultura romana pe care o apreciati in mod deosebit? De ce?
– in ce fel v-a influentat parcursul intelectual?
– personalitatea feminina din cultura universala pe care o admirati? De ce?
– dar din mitologie?
3. Aveti o expresie celebra pe care o aplicati ca pe o formula de viata? Daca da, care este aceasta?
4. Exista vreo descriere a dumneavoastra facuta de un barbat si in care va recunoasteti? De ce?
5. Ce inseamna sa fii femeie in Romania de azi? E dificil? E provocator?
6. Ce ar reprezenta feminitatea pentru dumneavoastra ca valoare pozitiva? Dar negativa?


Anca MANOLESCU

1. Daca e sa ma supun chestionarului, as raspunde ca dintre valorile generale inclin catre „adevar“ si „frumos“; din fericire, „adevarul“, „binele“ si „frumosul“ sint, in fond, interdependente – daca unul dintre ele e atins, celelalte sint implicit prezente. Probabil ca, prin temperament, imi este, de asemenea, foarte apropiata fidelitatea. Mi se pare, de multe ori in mod irealist, ca fidelitatea e o exigenta generala de la sine inteleasa. Simt, iarasi, destul de inconfortabil clipele cind, din neatentie ori din slabiciune, ma abat de la ea. As mai raspunde insa ca nu atit valorile in sine mi se par importante, cit modul cum ele sint practicate; pentru ca de felul cum sint puse la lucru depinde semnul – pozitiv sau negativ – pe care ele il pot lua. Exista valori incontestabile (cele religioase, de pilda) care pot fi practicate ori instrumentate intr-un mod dezastruos. Din acest punct de vedere, as vorbi mai degraba, la aceasta intrebare, despre calitati, despre aptitudinile personale cu care vii in fata valorilor, si nu despre valori in primul rind. Iar calitatea pe care o pretuiesc cel mai mult este eleganta: eleganta prin care inteleg eleganta hainei, a infatisarii si a gindirii, a gestului si a limbajului, politetea, o anume distanta care fereste de familiaritati nivelatoare, responsabilitatea (capacitatea de a nu da vina pe altul si puterea de a identifica propria ta contributie intr-o situatie de criza), luciditatea, curajul intelectual si moral... Constat ca, in fond, e vorba despre o calitate sub care tind sa adun tot soiul de lucruri. Dar pentru mine conteaza foarte mult o anumita estetica a vietii.

2. Nu stiu – o spun cu oarecare stinghereala – sa numesc vreo figura feminina din cultura romana care sa ma fi atras in mod deosebit. In ce priveste cultura universala, admiratia mea merge, cu tot focul, catre Simone Weil, care a avut o pasiune mistuitoare si aproape imposibil de pura pentru „adevar“, „bine“ si „frumos“, alaturata unei „necrutari de sine“ (o spune Cioran) uluitoare. Ea a avut intuitii spirituale extrem de inalte (survenite fara apartenenta la o traditie religioasa), o cultura filozofica vie, activa, creatoare si, in sfirsit, capacitatea generoasa de a percepe in date ale tuturor traditiilor stralucirea adevarului. E o figura aproape neverosimila, prin autenticitatea, pasiunea intelectuala, probitatea cu care si-a pus problemele spirituale, prin exigentele ei in aceasta privinta, prin singularitate. Si, in acelasi timp, o „amanta a nenorocirii“ cum se numea ea insasi – ceea ce nu apreciez in mod deosebit –, o figura incomoda, ridicola citeodata, excesiva de cele mai multe ori, o fiinta mal à l’aise et mal incarnée spunea cineva; nu e vorba despre o figura rotunda, ci despre o fiinta care a platit pretul tensiunilor spirituale in care s-a angajat.
Din mitologie? Ariadna poate. Sau Medeea. Amindoua au avut curajul de a accepta necunoscutul, de a se dedica strainului, nefamiliarului, de a se rupe din radacini pentru a incerca ceva nou. Si, impreuna, sugereaza cele doua tipuri de risc la care te expune o asemenea indrazneala: fie esecul total, fie transfigurarea.

3. Nu am o expresie, celebra sau nu, pe care sa o aplic in viata. Nu sint atrasa de formule, de programe existentiale si nu cred, de altfel, c-as fi in stare sa ma tin de ele. Pretuiesc mai degraba surprizele pe care viata mi le pune in fata si sper sa nu ratez sansele oferite (e poate o atitudine in raspar fiindca, din fire, sint inclinata spre inertie – latura neplacuta a fidelitatii). Pot cita totusi, pentru propria mea placere, o sentinta ce apartine unui mistic persan din secolele IX-X, Ruzbehan Baqli: „Lacrimile celor ce se caiesc le beau ingerii. Lacrimile indragostitilor le bea Dumnezeu“.
4. Stiu o descriere care mi se pare prea laudativa (sint totusi atrasa sa incerc o oarecare asemanare cu ea): „o reusita combinatie intre Marta si Maria“. Mai stiu una la care trebuie sa reflectez: „o femeie apriga, dura“.
5. Nu mi-am pus problema ce inseamna sa fii femeie in Romania de azi. M-am simtit intotdeauna o persoana si nu am dat prea multa atentie „diferentei“. Iar in Romania de azi e, as spune intii, provocator sa fii o persoana, e stimulant, e un pariu mobilizator. E, de asemenea, dificil. Dar si lucrul asta e stimulant.
6. Feminitatea ca valoare pozitiva? O spuneam la inceput: inseamna pentru mine eleganta. Ca trasatura negativa? Poate inclinatia de a da prea multa atentie lucrurilor minore, un punct de vedere nedistantat, privirea centrata pe detaliu.


Amelia PAVEL

1. Ar fi valorile care in general sustin de veacuri existenta si cultura europeana in intregul ei, adica valorile experientei si filozofiei de viata, de traditie elino-iudeo-crestine. Bazata astazi pe prezenta religiei ca factor educativ, de libertate a optiunii, precum si pe ideea realizarii personalitatii intr-un acord rezonabil intre destin si vointa, mi se par a avea un rol decisiv, pe linga deprinderile de anvergura si deprinderile unor valori cotidiene, precum si punctualitatea si corectitudinea.
2. Din vremea adolescentei mele imi ramine neuitata figura scriitoarei Ticu Arhip, profesoara de matematica la liceul Regina Maria unde invatam: modul ei de a asocia darul cunoasterii psihicului uman cu rigorile matematicii – era o mare pasionata de geometrie – in favoarea pregatirii unor tinere liceene mi-a ramas ca un exemplu de comportament, pe care am incercat sa-l aplic in anii de predare la Facultatea de Istorie si Teoria Artei a cursului de Arta secolului 20. As vrea s-o adaug aici pentru influenta determinanta pe care a avut-o asupra stilului meu de viata si a comportamentului practic, pe mama mea. Un spirit managerial cum s-ar spune astazi, cu un extraordinar dar al organizarii tuturor problemelor zilnice sau mai complicate, in asa fel incit totul se realiza usor, ca de la sine, o punctualitate devenita ceasornic interior si pe deasupra o arta de a se bucura de viata, de a-i aprecia delectarile, totul intr-o atmosfera de eleganta decenta, se contureaza in amintirea mea ca incarnarea unei forme de viata.

Din cultura universala am o simpatie deosebita pentru Mme de Sévigné. Discretia cu care se comporta in toate imprejurarile, in ciuda faptului ca avea o cultura clasica apta sa rivalizeze cu cea a savantilor vremii, combinatia de mondenitate si asceza, pitorescul limbajului, gustul pentru micile cancanuri ale societatii franceze inalte, hazul intelept, contureaza o figura de exceptie, prin originalitatea ei marcanta totusi profund benefic de spiritul epocii si atmosfera mediului ei de viata.
Din mitologie as opta pentru Pallas Athena, poate o precursoare a feminismului moderat.
3. Este expresia fair-play, adica loialitatea profunda fata de tine insuti, de munca pe care o indeplinesti, de oamenii cu care lucrezi. Acest fair-play a fost o valoare caracteristic-decisiva a perioadei interbelice, dincolo de toate avatarurile si zvircolirile acelor ani care nu pot fi idealizati. Dar fair-play-ul ca un mod de viata a existat: a nu-ti aroga beneficiile unor eforturi pe care nu tu le-ai facut, a recunoaste si accepta meritele celorlalti, a nu fi meschin, a sti sa pierzi.

4. Da, exista in Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, cu care, in anii interbelici am fost foarte buna si apropiata prietena. Exista observatii si in Jurnalul lui Virgil Nemoianu.
5. Nu cred ca e deosebit de dificil, in orice caz mai putin dificil decit in orice alte perioade. Ma refer mai putin la accesul nelimitat la profesiuni care nu cred ca sint intotdeauna deosebit de pasionante – cum ar fi cele politice – ci ma refer la conditiile vietii intime de cuplu, care au modificat fundamental unele probleme ale vietii personale. Provocator este sa fii azi femeie in Romania, prin sansa oferita de a o repune in locul ei demn, alterat azi la noi oarecum de falsa ierarhie de tip play-boy.
6. Ca valoare pozitiva femeile reprezinta mult, prin darul natural de a asocia consistent si mai armonios decit barbatii inteligenta cu emotivitatea, cu intuitia si chiar cu instinctul.
Negativa as vedea conjunctura actuala la noi in tara, in ceea ce priveste feminitatea, influenta nefasta a unui fals model asa-zis american, preluat din serialele si filmele proaste, model axat pe cele mai joase vulgaritati si injosiri ale femeii.


Mihaela MIROIU

1. Valorile esentiale s-au metamorfozat o data cu mine. Doua au ramas valori-credinte-sensuri: creativitatea si maternitatea. Fara creativitate ma simt goala si doar functionala. Fara Andrei, fiul meu, nu ma pot imagina, chiar daca sint o mama dificila si cu capul adesea in alta parte. Celelalte m-au insotit acut sau cronic: iubirea, increderea, prietenia, libertatea, autenticitatea, solidaritatea, curiozitatea, responsabilitatea.

2. Apreciez multe femei contemporane mie si mi-au influentat parcursul intelectual. Nu ma voi referi insa la ele (am norocul sa traiesc intre femei care indraznesc si sa gindeasca diferit si creativ si sa-i invete pe altii). Figura feminina din cultura romana pe care o apreciez in mod deosebit este Alice Voinescu. Fiindca a indraznit sa existe in nucleul tare al excluderii sau marginalizarii: filozofia, fiindca a incercat sa uite raul si sa traiasca fara meschinarii posttraumatice, fiindca avea tot atita suflet cita minte. Si le avea din plin. Nu mi-a influentat parcursul intelectual. Am „intilnit-o“ tirziu.
Din cultura universala o admir pe Mary Daly, aceasta minunata teoreticiana „anarhista“ care traieste la Boston, inconjurata de ostilitate si admiratie. A scris sapte carti. Toate cit se poate de ginomorfice. Sapind in radacinile teologice, filozofice si antropologice ale patriarhatului. Cautind o Welthanschauung in care sa se regaseasca si „morphe“ femeiasca.
Da, ea mi-a influentat parcursul intelectual asa cum o fac toti cei care sufera de hybrisul marilor maestrii sau al marilor maestre: mi-a zdruncinat din temelii prejudecati bine asezate acolo de intreaga cultura barbateasca pe care, cuminte, mi-am insusit-o. In acest sens ii datorez destule si Ancai Manolache si pionieratului ei in feminismul crestin ortodox.
Din mitologie – pe Semele, mama parthenogenetica a Atenei si pe fiica ei.
3. Expresia nu este celebra, dar incerc sa o aplic:
„Nimeni nu poate trai in locul tau.“

4. Ma voi referi la o descriere scurta si intrematoare, apartinindu-i lui Mircea Miclea:
„Linga tine, Mihaela, oamenii devin mai oameni si inteleg mai multe, iata sensul!“. Mi-a spus asta cind soarta era, in multe privinte, suparata foc pe mine si cind eu nu mai stiam cam de ce ar mai trebui sa continui, o data ce, indiferent ce faceam, mi se intimpla ceva rau. Am stiut si ca el, bunul meu prieten, chiar asa gindea si ca avea destula dreptate incit sa-l cred, sa imi cred. Si daca aceasta se intimpla cu putini, parca tot merita sa continui.

5. Depinde. Inseamna sa traiesti in medie cu sapte ani mai mult decit un barbat. Ceea ce, sa recunoastem, nu-i putin lucru. Inseamna sa traversezi tranzitia fara crize atit de grave de nonsens, daca esti in somaj, fiindca mai sint destui cei care au nevoie de tine, sa ai de lucru in zonele de destructurare industriala, sa cistigi in medie mai putin decit barbatii, sa nu faci parte din „topul“ oamenilor de afaceri, sa ai o atitudine excesiv de contemplativa fata de politica, sa monopolizezi aproape in totalitate statutul de parinte singur. Inseamna sa inveti la fel de performant ca un barbat, dar sa nu ajungi in top: academic, managerial, financiar, fiindca aceste topuri sint bine conservate ca establishment barbatesc. Inseamna sa te abtii de la delicte grave, sa fii mult mai batuta decit un barbat si mai ales de catre cei „dragi“, „apropiati“, de „ai tai“. Inseamna sa muncesti doua treimi din munca totala si sa apari in presa cu imaginea de corp pasiv, de vinzare. Inseamna sa te refugiezi in ONG-uri, acolo unde ai influenta, si sa lasi barbatii la finante si in politica, acolo unde este puterea.
Ceea ce am scris arata ca e dificil sa fii femeie. De ce e si provocator? Eu cred ca provocarea vine mai ales din faptul ca s-a ajuns la un prag critic al patriarhatului cotidian romanesc. Tot mai multe femei vor invata curind ca nu e o fatalitate sa fie anexe culinare, de menaj, decoratiuni atasate ca status simbol, note de subsol la interesele barbatilor. Se vor uita lung la ele insele si s-ar putea sa nu mai accepte decit relatii parteneriale. Vom intra si noi in „criza familiei patriarhale“, in tranzitie spre cea parteneriala, vom afla si noi ca etica drepturilor nu trebuie sa fie monopol barbatesc si cea a grijii, „monopol“ femeiesc. Incercind sa iesim la lumina ne vom pierde multe din comoditatile traiului in umbra barbatilor. Orice incercare de iesire din „totalitarisme“ este grea. Dar merita sa existi altfel decit ca o anonima de folosinta indelungata.

6. Voi lua „valoare“ in sens de virtute si voi accepta zisa lui Aristotel: viciul este excesul si lipsa, virtutea este masura, echilibrul. Traditional, femininul se asociaza simbolic cu: materia, imanenta, trupul, sensibilitatea, emotia, slabiciunea, dependenta, impuritatea, haosul, schimbatorul, teama, si masculinul cu spiritul, transcendenta, mintea, rationalitatea, taria, independenta, puritatea, cosmosul, invarianta, curajul. Tot traditional, masculinul este socotit superior femininului. In cultura patriarhala este de asteptat ca femeile sa dea curs la ceea ce simbolizeaza. Numai ca lumea se compune din femei si barbati individuali, influentati desigur de ceea ce le zice cultura ca este feminin sau masculin si, deocamdata, de faptul ca masculinul trece drept superior axiologic. Ma intorc la prima afirmatie: viciul este excesul si lipsa. Cred ca cel mai mare viciu „feminin“ este teama de autoafirmare pe termen lung si permanenta ei justificare prin grija fata de altii (adica neasumarea ca subiect si scop al propriei vieti). Cred ca cea mai importanta virtute femeiasca deriva din potentialul de a da viata si se manifesta prin respect pentru pastrarea vietii (agresiune mai scazuta, convietuire, inclinatie spre conciliere in raport cu conflictul).
De altfel, in propria mea practica de sefa de barbati, problema cea mai mare pentru mine a fost teama in situatii de criza si, pentru ei, orgoliul exagerat in situatii de competitie. Eu nu am educatie sa-mi inving repede teama, ei nu au educatie sa-si invinga repede vanitatile. Incercam sa ne educam impreuna pentru ce nu a intrat in patternul nostru de femei si al lor, de barbati.


Laura GRÜNBERG

1. Eu pretuiesc mult o anumita naturalete, sinceritate, autenticitate – nu stiu cum sa ii spun. Asta caut in ultima vreme la cei din jur si nu prea mai gasesc. Am o acuta senzatie ca toti vrem sa fim altceva decit sintem, decit putem si, paradoxal, chiar decit vrem. Toti ne ascundem in spatele vorbelor, gesturilor, cuvintelor, hainelor, functiilor. Nu ne mai exprimam sentimentele, ne ascundem slabiciunile, nu ne recunoastem problemele. Nu vrem sau nu mai stim sa fim umani, firesti, simpli, vulnerabili. Apoi mai pretuiesc mult (si gasesc rar) indoiala – nu suport siguranta, aroganta detinerii adevarului. Imi plac oamenii care incep cu „eu cred ca“, cei care il folosesc des pe „poate“.

2. Nu pot face o unica selectie. Pot mentiona nume din zone diverse – Regina Maria pentru tinuta si adevaratul management cultural pe care il facea in epoca, Carmen Sylva si strania poveste a inimii sale, Maia Morgenstern pentru talentul si asumarea deschisa a identitatilor sale, Lena Constante – inspirata si inspiratoare prin viata si opera ei. Dar nu pot spune ca mi-au influentat parcursul intelectual. Realitatea (a mea cel putin) este ca nu ma simt formata sub influenta majora a unei figuri feminine – am fost dominata de modelul tatalui, de citiva scriitori-barbati, am facut matematica – unde virfurile si toti profesorii erau barbati, am lucrat in scoli/institutii conduse de barbati, iar in cele conduse de femei mai bine nu as fi fost…, marile filme care m-au marcat au fost facute de regizori barbati, in muzee m-au coplesit lucrari tot ale maestrilor barbati. Am iubit-o mult pe profesoara mea de romana din liceu – doamna Graziela Stefan (iata un alt nume de mentionat), dar care nu a reusit sa ma influenteze nici macar atit incit sa nu ma indrept, din teribilism, catre matematica. Problema lipsei de modele feminine este pentru mine reala!
O admir mult si de mult pe Marguerite Yourcenar. Nu pentru ca este prima femeie membra a Academiei Franceze, ci pentru harul si puterea degajata de cartile ei. Memoriile lui Hadrian sau Povestirile orientale (printre care Laptele mortii, care e legenda mesterului Manole repovestita de ea insasi) mi s-au parut opere realmente atinse de duh. In spatele lor mi-am imaginat mereu o „forta supranaturala“, nu o femeie... vezi cum mocnesc in noi prejudecati de gen!
b. Poate Persefona, fata lui Zeus si a lui Demeter – zeita recoltei, cea rapita de Hades si ajunsa astfel sa domneasca peste lumea tenebrelor, cea care, cu toate eforturile disperate ale mamei (care atit timp cit ii este rapita fiica, nu mai da rod pamintului), este doar partial eliberata, raminind legata de ambele lumi. Persefona e frumoasa, chinuita intre doua lumi diametral opuse dar necesare, este paminteana in destinul ei de zeita – de aceea o si admir.

3. Am si am avut mereu. Este ceva mostenit de la tatal meu – motto-uri, citate peste tot – pe birou, acasa, notate prin carnetele si agende. Un citat l-am purtat mult cu mine – era ultimul si de pe biroul tatalui: „Doreste mult/Spera putin/Nu cere nimic“ (Stendhal).
Acum am in fata biroului „Poarta-te frumos cu tine insati“. Sint intr-o perioada de grija materna pentru mine. Nu stiu daca si reusesc sa o aplic – dar mi-o repet des. Imi place foarte mult si o cugetare a lui Lao Tzu pe care am citit-o pe un CD al Loreenei McKennitt pe care il ascult in nestire: „Un calator bun, adevarat, e cel care nu are nici planuri fixe si nici nu e preocupat in primul rind sa ajunga undeva“.
Daca ma gindesc, in urma cu citiva ani foloseam citate mai savante, mai filozofice. Acum folosesc pastile un pic didacticiste. Mai am una pe birou – „Fa ordine doar pentru ca sa poti face din nou dezordine“ – cred ca ma sperie modul in care munca intr-o institutie birocratica te poate (de)forma.

4. Da, cineva mi-a scris la un moment dat (Pa)coste… si s-a si despartit de mine. Cred ca nu am fost si nu sint o femeie comoda – nici pentru ei, dar, mai grav, nici pentru mine.
In rest – nu prea m-am recunoscut in ce au spus ei despre mine, si cred ca si invers e valabil. Pina la urma noi sintem de pe Marte si ei de pe Venus, cum zice bestsellerul acela. Desi unii dintre noi incercam sa acceptam ca sintem mai mult asemanatori decit diferiti, am des senzatia ca totusi noi si ei traim in lumi diferite, comunicarea fiind doar aparenta – de aceea o fi si atractia asa de irezistibila.
Nu stiu de ce imi vin in minte, apropo de aceasta intrebare, cuvintele din niste cintece preferate ale baiatului meu: „La stinga femei, la dreapta femei… s-a spart conducta cu femei“ sau: „La mare la soare, fetitele sint goale“ sau „Jimy, Jimy, iti plac fetitele-n bikini…“. Sintem o obsesie pentru ei (si ma refer, metaforic, la textierii generici!) – peste tot e vorba de noi, dar cert este ca noi (sau in orice caz unele dintre noi) nu ne prea recunoastem in multe din imaginile stereotip reproduse la nesfirsit.

5. Inseamna prea multa grija pentru prea multe lucruri, pentru prea multi altii – fie ei si foarte dragi si prea putina pentru tine. Inseamna, daca ma uit in jurul meu, multe slujbe, vesnice listute prin posete, mult management privat. Inseamna putina dependenta, dar o reala nostalgie dupa ea. Prietenele mele, mai toate, ar dori sa fie mai putin independente (chiar daca nu recunosc fatis asta), mai putin „la cirma“. A fi in Romania de azi – femeie sau barbat – este si dificil, si provocator. Sa fii femeie in Romania de azi este, zic eu, mai frustrant pentru ca responsabilitatile sint mari, multe, disipate, beneficiile nu sint pe masura „investitiei“, parteneriatul privat este inca o iluzie, iar valorile recunoscute, apreciate, competitive – cele care te fac sa te afirmi, sa fii „cineva“ – sint in marea lor majoritate valori definite si impuse de altii. Mai e si problema ca, din pacate sau din fericire, feminismul ne-a atins si pe noi – sintem mai constiente de ce sintem, ce vrem, ce ne place si ne dorim si ce nu, stim ca putem avea o voce care se poate auzi etc. A fi mai constienta nu inseamna deloc a fi mai fericita – intr-o prima faza devii doar frustrata, nemultumita. A gasi solutii personale si colective la asemenea frustrari este intr-adevar o provocare!
6. Depinde ce vrem sa intelegem prin feminitate. Sint termeni ce incorporeaza anumite valori – spunem feminitate si masculinitate si ne gindim la conformism sau rebeliune, la slabiciune sau putere, la intuitie sau ratiune, la pisici (pe care le asimilam cu feminitatea)!

Eu cred in valoarea pozitiva a feminitatii si a masculinitatii deopotriva – atit timp cit nu ni le asumam doar ca pe niste constringeri culturale, ca pe niste norme rigide de tinuta si comportament, ci ni le modelam, adaptam, definim in functie de ce simtim, ce vrem noi cu adevarat aici si acum.
Am jucat uneori pe cartea feminitatii „conventionale“, mi-a placut jocul si sper ca tratamentul feminist pe care mi l-am aplicat prin lecturile din ultimii ani sa nu fi alterat aceasta dorinta de a explora si de a ma bucura de efectul unui parfum, al unei pieptanaturi, al unui zimbet sau a privirii asupra barbatilor. Si aceasta feminitate conventionala o simt tot pozitiva daca nu ma constringe. Sper insa sa imi fi capatat si o altfel de feminitate, una macar semi/independenta de standardele si rigorile masculiniste – o feminitate si a mea, dupa regulile, exigentele mele. O feminitate in care sa nu mai simt prezenta interiorizata a altora, sa nu o simt ca impusa. Asta e pentru mine o feminitate pozitiva. Una in definirea si manifestarea careia sa am si eu oleaca de control si daca vreau sa iasa din canoanele momentului si locului, sa o las sa iasa, sa pot sa fac asta – sa ma las eu pe mine si sa ma lase si „ceilalti“, semnificativi sau nu, cum ar zice sociologii.


Gabriela TUDOR

1. Dragoste, demnitate.
2. In general, am admirat personalitati masculine.
3. All you need is love (Beatles). Le diable c’est l’ennui (Peter Brook).
4. ..........
5. Eroic.
6. Finete, farmec, subtilitate, forta de caracter.
Nesiguranta, inconstanta, singuratate, frica.