OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Statutul de „spatiu experimental“, pe care Timisoara l-a avut in anii ’70, ne surprinde si astazi, cind privim retrospectiv creatia artistilor din acea perioada. in aceste zile se pot vedea la Timisoara doua expozitii de arta contemporana, una in cadrul Muzeului de Arta, pe care o vom comenta intr-un numar viitor, iar cealalta, la Galeria de arta „cAlina“ (spatiu de arta contemporana), amplasata intr-un spatiu central, fiind o initiativa privata, ce beneficiaza de sprijinul pictorului Romul Nutiu pentru conceptie si al criticilor de arta Ileana Pintilie, Constantin Prut si Alexandra Titu pentru curatoriat.

Galeria „cAlina“ functioneaza de aproape un an, inregistrind o activitate importanta in prezentarea fenomenului plastic contemporan din intreaga tara.
Pictorul Leon Vreme face parte din generatia care a facut sa se vorbeasca in epoca despre fenomenul plastic timisorean. Alaturi de grupul Sigma, de ceea ce s-a intimplat la Liceul de Arta, unde s-a pus in practica o conceptie moderna in domeniul educatiei artistice, a existat un grup destul de numeros de artisti ce s-au impus in epoca prin cercetarile lor in domeniul limbajului plastic. Leon Vreme este unul dintre acestia, activ in perioada anilor ’70, dar o prezenta mai retrasa in ultimii ani.

El reuseste – prin expozitia deschisa la galeria „cAlina“ – , curatoriata de criticul de arta Ileana Pintilie, sa ne surprinda cu profunzimea si intuitia creatoare avute intr-o perioada tratata cu mare usurinta, stigmatizata de actualele cercetari ale fenomenului plastic contemporan de la noi. Este greu de inteles pentru generatia tinara ca, in ciuda unui context ideologic total nefavorabil, a existat vointa de a pastra o concordanta cu ceea ce se intimpla in lume, in plan artistic. Iar in acest sens, Timisoara este exemplul elocvent, putem vorbi aici nu despre cazuri izolate, ci despre un concept care a influentat intreaga comunitate artistica.
Reintilnirea cu pictura lui Leon Vreme din acea perioada ofera exemplul cel mai bun al felului in care au fost asimilate la noi preocuparile de cercetare ale momentului in domeniul limbajului plastic. Dialogul dintre materie si culoare, dintre expresivitatea formei si diferitele materialitati reprezinta doar o parte din potentialul expresiv ce a dus la deschideri noi in felul de intelegere si abordare a realitatii.

Pentru Leon Vreme, format la Academia de Arta din Cluj la sfirsitul anilor ’50, realul a fost si a ramas punctul central al dezvoltarii plastice. Primii ani au insemnat un exercitiu in spiritul postimpresionismului, vizibil mai ales in lucrarile pictate in Dobrogea sau in Delta Dunarii. Beneficiind insa de un context stimulator in sfera cercetarii plastice, existent la inceputul anilor ’60 la Timisoara, el a raspuns provocarii, orientindu-se spre zona constructivista, spre abstract, a redefinit imaginea realitatii din perspectiva noilor cercetari in domeniul vizualitatii. Iar in cazul lui, acestea s-au concretizat intr-o sinteza exprimata prin citeva elemente esentiale ce definesc realul: culoarea, lumina, materialitatea si forma. Sintem obligati sa recunoastem autoritatea unui drum, profunzimea cercetarii si capacitatea artistului de a recrea imaginea realitatii intr-o dimensiune ce tine de expresia ei rationala.

Suprafata tabloului este locul unde se concentreaza cautarile lui Leon Vreme. Realul este analizat nu prin prisma imaginii directe, a elementelor cu impact emotional, ci a fortelor ce-l determina. Artistul nu neglijeaza nici una dintre experientele anterioare. El constientizeaza lectia impresionista, accepta restructurarile pe care cubismul le-a adus in istoria limbajului plastic, intelege cu multa subtilitate jocul materialitatilor. Cu toate acestea, el reconstruieste prin prisma propriei personalitati lumea aflata in preajma, are capacitatea de a subiectiva, as spune punctual, reactiile la impactul direct cu ceea ce vede. Punctul de pornire al picturalitatii sale nu se construieste doar mental, imaginativ.

Pornirea o aflam intotdeauna in impactul direct, efect puternic al perceptiei, iar de aici mai departe intervine spiritul cercetator, experimental, analiza lucida facuta in atelier, a elementelor determinante. Pictura lui Leon Vreme devine foarte explicita atunci cind citim titlurile lucrarilor: Peisaj la Cazane, Seve, Seism, Arhitectura si timp, Selenara, Cimpie toamna, Monolit etc. Chiar daca surprinzatoare la inceput, impactul cu imaginea oferita de lucrare devine explicita, intelegind imediat ca artistul are capacitatea de a transfera in vizual efectele unor stari, sugereaza situatii, fara a apela la imaginea concreta, limitativa, ci el reinventeaza imaginativ un alt univers, facind apel la esentele lui determinante. Imaginatia artistului functioneaza exploatind principiile universale ale spatiului cosmic, din punct de vedere al principiilor constructive, iar expresivitatea materiala este sinteza unui amestec de senzorial, tactil si epurare mentala, aducind senzatiile concret traite in dimensiunea expresivitatii simbolice.

Pictura lui Leon Vreme este la fel de convingatoare si acum, dupa mai bine de treizeci de ani. Rafinata si expresiva, aceasta pastreaza dialogul direct al artistului cu lumea inteleasa ca o constructie, ale carei repere se inscriu in logica permanentei ei. Chiar si atunci cind inregistreaza momente particulare, el are capacitatea de a le integra intr-un sistem. in acelasi timp, prioritatea pe care el o da perceptiei face ca lucrarile sale sa nu piarda o anume senzorialitate, structurile rationale nu scapa niciodata din vedere calitatea afectiva a discursului. Marea izbinda a pictorului Leon Vreme este capacitatea sa de a transforma trairile, senzatiile, amalgamul de stari nascut in fata unui peisaj mai ales in forme, structuri, culori, constructii ce nu mai au nimic comun cu imaginea directa, cu anecdotica subiectului, ci toate acestea se inscriu in logica expresiva a limbajului plastic, sustin un discurs profund si convingator.