Spre
marea noastră surpriză, în România perioadei pe care o traversăm apar (în afară
de bănci, blocuri-turn, cartiere de vile ori sedii de firme) şi galerii de
artă. Una dintre acestea, Recycle Nest, deschisă la finele anului precedent,
şi-a început „stagiunea 2010“ printr-o expoziţie personală notabilă, cea a lui
Bogdan Vlăduţă. Evenimentul plastic, vernisat pe 28 ianuarie, reuneşte autoportrete,
nuduri şi păduri pictate de artist începînd din 1995. În opinia semnatarului,
termenul care se impune drept numitor comun al selecţiei de lucrări sau, dacă
cititorul doreşte, al capitolului vizual comentat, este acela de „maturitate“.
Titlul articolului de faţă, inspirat de romanul lui James Joyce, subliniază
aspectul menţionat drept premisă a expoziţiei.
Autoportretul
este evitat de majoritatea artiştilor contemporani, dincolo de partea
metafizică, din motivul că este greu vandabil. Pe de altă parte, nudul poate
cădea uşor în desuetudine sau derizoriu. Însumarea celor două teme, sub semnul
angoasei din priviri (pentru a cita cartea Luizei Barcan) reprezintă un act de
curaj al lui Vlăduţă, care nu s-a oprit, din fericire, la acest nivel. Este un
dialog cu clipa şi cu moartea. A te reprezenta aşa cum ai venit pe lume şi aşa
cum vei pleca, într-o ipostază intermediară (încă trăind), reprezintă un act pe
de-a întregul inconfortabil, cu atît mai mult cu cît culoarea utilizată are (în
acest caz particular) accente cadaverice.
Plasarea
subiectului în decorul unei posibile băi romane (sugerate discret), într-un
context de dezinhibare şi complicitate sexuală, deschide, pe de altă parte,
discursul despre egoism şi mitologie personală. O calitate (de altfel, extrem
de rar întîlnită) a lui Bogdan Vlăduţă este aceea că, în faţa picturii sale,
tehnica şi sensibilitatea ochiului din spatele mîinii care a aplicat culoarea
devin parte integrantă a întrebărilor puse prin intermediul semnului vizual.
Altfel spus, măiestria este un mijloc, nu un scop în sine; nu miză, ci mai
degrabă gramatică practică a metalimbajului artistic.
În
interviul oferit Observatorului cultural, Bogdan Vlăduţă ne-a dezvăluit faptul
că pînzele sale, care sînt privite ca nuduri, pot fi interpretate, din altă
perspectivă, drept portrete eşuate. Artistul a explicat şi relaţia dintre
reprezentarea insului, considerat ax central, şi peisaje, privite ca lume
exterioară ce pendulează în jurul fiecăruia dintre noi.
„Temele
pînzelor pe care le vedeţi reprezintă o constantă a creaţiei mele de peste zece
ani. Expoziţia îşi propune să aducă o noutate prin ea însăşi, altfel ar fi
dovada unui lucru mort. Este o încercare artistică în doi timpi, în care
peisajele se doresc subordonate autoportretelor. Noutatea ţine de modul de
exprimare. Autoportret am mai expus, însă niciodată în forma aceasta. Am mizat
pe o formula claustrofobă, piesele fiind puse una lîngă cealaltă, într-un
discurs în care nu mă feresc să fac trimiteri şi referinţe (pentru cine are
ochi să vadă). Pictura mea este construită pe citate. Consider că toate
elementele cu care operăm astăzi, în artă şi nu numai, au mai fost rostite
cîndva. Rămîne să le actualizăm prin punerea în acord cu timpul. Asta înseamnă
forma de artă pe care am ales-o. De fapt, cu toţii reciclăm, reformulăm, punem
în context. Ceea ce expun acum este, în mod deliberat, în contrast cu pictura
epocii pe care o trăim: o pictură veche, bătrînă – după cum s-a mai spus, dar
care reprezintă opţiunea mea.
Fiecare
dintre noi ne întrebăm, conform lexicului de care dispunem, cine sîntem, cum
arătăm, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Cred că faptul de a ne
autoportretiza cumva, fie că sîntem pictori sau nu, este o problemă a fiinţei.
Totuşi nu orice reprezentare este un (auto)portret. Acesta ţine de felul în
care te arăţi, de mărturisirea de dincolo de oglindire. Am încercat să mă
autosurprind pictîndu-mă gol. Actul contrazice felul meu de a fi: introvertit,
timid, respectuos. Am vrut să mă arăt lumii în ipostaza aceasta obraznică. Este
o probă cu potenţial şi riscuri uriaşe, ce contrazic clişeele călduţe de
reprezentare în posturi avantajoase, confortabile.
Despre
partea nevăzută a expoziţiei, aş aminti că în România trebuie să facem
lucrurile cumva de unii singuri. Sînt puţine galerii, numărul uşilor deschise
este încă şi mai redus. Dacă vrem să realizăm ceva, sîntem nevoiţi să facem
parţial sau total şi munca altora. Proiectul Recycle, întreprins împreună cu
confratele Sorin Neamţu exprimă fidel situaţia în care ne aflăm.“
Expoziţia
lui Bogdan Vlăduţă provoacă. Vizitarea Recycle Nest-ului (pînă pe 15 februarie)
se va încheia, cu siguranţă, prin discuţii pro sau contra, într-o cafenea
dintr-un Bucureşti care îşi are, de la Nenea Iancu încoace, latura sa boemă.
expozitia dureaza pina in 15 martie, nu 15 februarie cum scrie in text.SN - Joi, 4 Februarie 2010, 14:39
expozitia dureaza pina in 15 martie, nu 15 februarie cum scrie in ultimul paragraf.
excelent articolAna Dobrescu - Joi, 4 Februarie 2010, 23:30
Excelent articol! Dupa ce l-am citit, am fost de curiozitate sa vad expozitia. Am inteles lucruri pe care singura nu le-as fi inteles si ma bucur ca acest articol m-a facut sa vad lucrurile dintr-o alta perspectiva, in mod sigur una mai buna.