ARTE VIZUALE. Calea victoriei ceramicii

Vezi GALERIE FOTO

Autor: Aurelia MOCANU | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Istoria galeriei bucureştene Galateea începe în 1953, la nr. 132, pe Calea Victoriei. Prima amenajare ca spaţiu expoziţional al UAP se face în 1955 de către arh. Eugen Vernescu. După 20 de ani, arh. Mircea Carandino modifică inspirat interiorul şi faţada, iar tinerii critici Mihai Drişcu şi Mihai Ispir botează pigmalionic Galateea acest cub alb cu uşă galbenă şi vitrină-hublou. După doi ani de amarnice demersuri edilitare şi efort exemplar al unui mic grup de ceramiste animate de Cristina Russu Popescu, galeria s-a redeschis şi a fost reamenajată spectaculos, în ceasul al doisprezecelea, adică luni, 12 decembrie, pentru a deveni, din 2012, o galerie de circuit internaţional pentru arta ceramicii contemporane.

Căci, iată, la cumpăna anilor 2011-2012 i se permite unui ceramist talentat şi excentric aproprierea patrimoniului mondial din British Museum. Afişe gigant cu o urnă galbenă de porţelan colată cu talismane magice sînt presărate acum pe malurile Tamisei. La aproape un deceniu după ce a primit rîvnitul Premiu Turner al artelor vizuale britanice, teribilistul punkist-travestit Grayson Perry, prin vasele sale ceramice şi prin gravitatea temei funerare, poate să aducă un omagiu perenităţii şi valorii antropologice a artelor decorative.Mormîntul artizanului necunoscut este o expoziţie personală intarsiată cu piese de patrimoniu universal care spulberă complexul de minorat al artelor focului. Aşa cum „abacanul“ polonez a putut excelent exprima, în anii ’70, tragismul Cortinei de Fier prin mari siluete de pîslă.

La aceeaşi cumpănă de ani, dar la altă scară, simţim cum noua galerie bucureşteană Galateea încălzeşte „dinăuntru“ cuptorul ceramicii româneşti. Ne aflăm după două decenii de îngheţ în iarna instituţională a Uniunii Artiştilor Plastici şi a stingerii, la noi, a industriei porţelanului şi sticlei. Semn de foc a fost panorama ceramicii româneşti (33 de artişti, de la 25 la 75 de ani) găzduită în toamna anului 2009, pînă în primăvara lui 2010, la Palatul Mogoşoaia. Din cele circa 100 de piese, jumătate au venit de peste munţi, de la Cluj. Iniţiativa şi efortul notabil de organizare i-au aparţinut, în primul rînd, Cristinei Russu Popescu, artistă cu o bună experienţă internaţională şi tocmai de aceea interesată să menţină conştiinţa de grup a creatorilor români. Finalizarea excelentă a catalogului trilingv a avut în vedere apoi etalarea ceramicii româneşti la Paris, în septembrie 2010.

Cariera de ceramist a devenit, la noi, o aventură personală cu baze materiale care ţin de legea focului. Comenzile de stat, achiziţiile din ateliere şi costurile energetice erau, cu regret contrariant, mult mai fiabile pînă în 1989. Situaţia instituţională a acestei vocaţii artistice a suferit pierderi considerabile în ultimele două decenii. Dar iată că, din selecţia de 14 nume a rendez-vous-ului ceramic 2011-2012, şase tinere absolvente din Bucureşti ţin optim temperatura de coacere şi tuşeul propriu de stil al acestei arte ancestrale: Monika Pădureţ – cu compuneri modulare şi figuraţie inocent rustic-animalieră; Georgiana Cozma – cu precizie şi invenţie grafic-letristă articulează un mesaj logo-ceramic; Romana Mateiaş experimentează concavităţi fragile cu urme glazurate de fund marin; Aniela Ovadiuc pictează alert-afişist, în brunuri, o serie de careuri ceramice; Bianca Boieroiu compune edicule cu teatralitatea unui registru de protuberanţe; iar Adela Bonaţ capturează în porţelan transparenţele unor bucăţi de pergament cu însemne. Maestră a fîşiilor de porţelan răsfirate în strat, care invocă memoria culturală a vechimii tomurilor, este Cristina Russu Popescu. Iar colega sa de atelier, Ioana Şetran, este magiciana ierbii cu chitine vii, metanaturalismul entomologic copt în caolin. La polul purist al nonfiguraţiei sînt adosate peretelui careurile lui Vasile Cercel, cu atingeri de undă pe nisipul grădinii zen şi mica alcătuire mobil-axială a Simonei Tănăsescu.

Deceniile 7 şi 8 ale secolului al XX-lea au fost ani de emulaţie şi adevărată cercetare formal-tehnologică pentru ceramiştii români. Generaţiile care au acum 45-65 de ani s-au format sub marca de elită a unei bresle profesionale cu două „centre-şcoală“, la Bucureşti şi la Cluj. Astfel, invitatele grupului (grup de veterani administrativi ai naşterii galeriei), canadianca Arina Ailincăi şi orădeanca Marta Jakobovits, reprezintă maturitatea expresivă a două nume de marcă în ceramica noastră. Ailincăi stăpîneşte modelajul anatomic cu mesaj expresionist de teatru buto, iar Jakobovits înseriază calupuri simple, tezaurizînd în preţiozităţi de textură raku urme ale memoriei. Pe palierul de citat cultural se aşază şi ingenioasa referinţă central-asiatică a figurativului obiectual, pe fundal de imprimeu textil, din cahlele-carpetă inventate de Cristina Bolborea, profesoară la UNA Bucureşti.

Ca o ţîşnire de lapte sideral, pietrificat coralifer, în colţul cel mai adînc al Galateei stă grupajul vegetal al Gherghinei Costea. Este un bun semn de sevă secretă a traversării deşertului (instituţional) spre triumful de star al galeriei ceramicii româneşti.