OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Oamenii se dedau adesea la diverse jocuri, tertipuri si scamatorii. Cei care o fac chiar cred in ele. Unii cu tarie, altii mai relaxat. Jocul de carti, barbutul, „alba-neagra“, combinatiile zodiacale, „geografia“ imaginara astrala, sedintele de spiritism, cititul in „detritusul“ canii fara cafea sint tot atitea delectari ale spiritului frivol si neangaja(n)t. Participantii lor se transforma, spera si marseaza pe iluzia implinirilor. Pentru ca exista intr-adevar momente de apoteoza ale fantasmelor. De altfel, tocmai obscuritatea si temeiurile de necontrolat din interiorul acestor „exercitii“ de escapism le fac foarte populare. Atragatoare, captivante, de bon ton chiar.
O cana cu cafea, dimineata – ce poate fi mai familiar pentru oricine? În aburii ei ne trezim, ne dumirim spre a ne face planuri pentru ziua respectiva, dar si de viitor imediat. A devenit, pentru multi, un ritual difuz, cotidian, gestual. Daca este preparata dupa reteta turceasca, la nisip, sau la ibric, cafeaua mai lasa si zat. Zatul fiecarei zile este sedimentat diferit, „topografia“ lui le trezeste unora curiozitatea, inspiratia, dar si anxietatea, uneori incontrolabila. A putea privi cu tilc la o cana golita de continutul sau brun, cita grandoare! Intri, subreptice, in meandrele tainuite ale celui care tocmai a comis actul delicios al consumului de cafea… Citesti ca-n palma, ca-n „cartea destinului“. Te crezi, realmente, „demiurgul“ clipei.
Nu stiu cita instructie are in lectura unor astfel de „texte“ Mircea Deaca, artistul, dar seria sa de fotografii, care au capt(ur)at deschizatura canilor in care doar zatul mai poate fi reperat, este un bun exercitiu plastic. Întrucit fiecare individ-musteriu bea/consuma intr-un mod unic, inimitabil, reziduurile lasate de acesta, descriu si ele o „arhitectura“ imposibil de consemnat. Tocmai din cauza unicitatii ei. Aparatul de fotografiat le cartografiaza doar, le arhiveaza, le „congeleaza“ – clasificarile, speculatiile de orice fel apartin deja tertului. Este teritoriul de pripas al Celuilalt. „Traseele“, „amprentele“, „urmele“, „frotajele“ ce se pot desprinde cu ochii de pe murii recipientelor din portelan proiecteaza sau dezvaluie, se zice, soarta omului, a celui care si-a imprimat buzele pe craterul lor domestic.
Obiectivul aparatului de fotografiat se strecoara aidoma unui voyeur in interiorul acestor „povesti“ imprimate, efemer, in zat. Ele vor ramine astfel, pe suportul fotosensibil, si dupa spalarea zatului, ca intr-un laborator al politiei – oricind disponibil sa furnizeze date minuscule spre a se redeschide un „proces“, de urmarire a celui care si-a ratat fericirea sau s-a fofilat pedepsei. Dar, dincolo de multele si inepuizabilele interpretari sugerate de textele vizualizate ale lui Deaca, trebuie consemnata minunata idee de a vorbi despre om in lipsa lui: prin semnele ce-i tradeaza, totusi, prezenta. Daca fotografia s-ar fi inventat mai demult, o istorie privata a omenirii ar fi fost cu siguranta mult mai prolixa, mai incitanta, mai nuantata. Oricum, deja de acum incolo, se va putea controla – si pe aceasta cale – diferenta dintre oamenii reali, supusi lentei degradari, si cei clonati, a caror lipsa de emotii le va asigura nemurirea. O posibila civilizatie a zatului poate transa cu claritate (sau o va face in viitor) lucrurile, destul de confuze deocamdata, in dihotomia schitata.
_______

Galeria „Occident“, Bucuresti, Str. Occidentului Nr. 12, 14 octombrie-14 noiembrie.